MOMENTE EMOȚIONANTE. Crosul Devei a avut peste 100 de învingători (VIDEO)

Piața Unirii din Deva a fost ocupată duminică de hunedorenii înscriși la Crosul Devei, un eveniment dedicat iubitorilor de mișcare. Întrecerea a fost împărțită în două secțiuni: un traseu de 3,8 kilometri și unul de 7 kilometri.

Ambele au inclus cele mai importante obiective turistice din Deva, însă cel de-al doilea traseu a avut mai multe repere: Statuia lui Decebal, fântâna arteziană din Piața Victoriei, Casa de cultură, Biserica reformată, Tribunalul Hunedoara, Parcul municipal Cetate, Casa Dr. Petru Groza, Palatul Magna Curia, Colegiul Național Sportiv Cetate, concurenții au urcat apoi pe treptele de pe Dealul Cetății, au traversat aleile monumentului istoric, zona Aqualand și a Consiliului Județean Hunedoara, iar linia dreaptă de finish a fost aleea centrului istoric al Devei, până în Piața Unirii. Crosul Devei s-a încheiat în jurul orei 12:00, când cei din urmă concurenți au trecut linia de sosire. Vremea le-a rezervat surprize organizatorilor, dar atât aceștia, cât și participanții la cros, nu s-au lăsat descurajați de ploaia torențială înregistrată pe finalul competiției. Vântul a doborât poarta de la linia de finiș, iar pentru ca sportivii să poată traversa pe sub aceasta, suportul gonflabil a fost menținut deasupra lor, de brațele oamenilor ajutorul oamenilor.

Crosul Devei a rezervat și alte momente emoționante. Au participat la el oameni care, în ciuda unor suferințe fizice, au arătat că au voință de fier și îi pot motiva și pe cei din jurul lor să facă mișcare. „Acum patru ani am fost diagnosticat cu ciroză hepatică, stadiul IV. Am făcut interferon, dar nu a avut niciun efect și, totuși, mi-am luat viața în mâini și m-am apucat de sport, mâncând sănătos și luând în considerație tot ce este pozitiv și, uitați-vă la mine, că nu arăt a un om mort”, a declarat unul dintre participanții la cros, în vârstă de 54 de ani.

Petru, antrenor de fitness din Hunedoara, a alergat și a încheiat cursa, deși poartă o proteză în locul unui picior, după un accident suferit în urmă cu 20 de ani. „Am participat la cros, am reușit să îl termin, pentru că știu că nimic nu este imposibil”, a relatat Petru.

Premianții Crosului Devei au fost la proba de 3,8 kilometri, Diana Adam și Bogdan Raita. La proba de șapte kilometri, la femei sub 18 ani, Claudia Mihaela Popp, la femei între 19 și 49, Crina Buzgan și la plus 50 de ani Cornelia Munteanu. La bărbați, proba sub 18 ani, Alexandru Mihai Buteanu, la proba între 19 și 49, Marian Vasile Gianga, iar la proba destinată veteranilor, marele premiu i-a revenit lui Marian Popa. Toți concurenții au fost răsplătiți pentru eforturile depuse. „Le mulțumim celor care au participat și au demonstrat că totul este posibil Blocaje sunt doar în mintea noastră, atunci când noi, singuri, ne creem bariere. Trebuie să încercăm să le depășim și să nu uităm că mulți în lumea asta și-ar dori să alerge”, a declarat Velu Călușer, organizatorul competiției, de la Clubul Sportiv Pretorienii din Deva.

Crosul Devei a fost organizat de Asociația pentru Tineret, Învățământ și Turism Deva, Clubul Sportiv Pretorienii Deva și Consiliul Județean Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece + 2 =

ACTUALITATE
Nicolae Gherghin, colecționarul de timp         3.000 de sancţiuni au fost aplicate de Poliţia Locală Deva         Peste 30 de proiecte de hotărâre sunt supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Deva         Schi-alpinismul, recunoscut drept sport olimpic. Selecţia pentru lotul naţional, la finele lui ianuarie         Până acum, 820 de concurenţi vor alerga la înălţime. Pe 17 iunie, la Retezat SkyRace Intersport!         Tragedie pe un bulevard din Hunedoara. Un tânăr a fost implicat într-un accident mortal         Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani         Bibliotecarul Avram Iancu vrea să străbată înot cei 2.860 de kilometri ai Dunării