MITING LA DEVA Proteste tăcute ale sindicaliştilor hunedoreni

IMG_6945Membrii sindicatelor afiliate Cartel ALFA au ieşit în stradă, nemulţumiţi de întârzierile cu care sunt puse în aplicare reformele promise de guvern.

Acţiunea protestatarilor a avut loc în faţa Prefecturii Hunedoara. Mai puţin de 30 de oameni au participat la miting, semn că mişcările sindicale nu mai sunt ceea ce reprezentau în anii trecuţi. Dacă până în urmă cu câţiva ani, numărul celor care se alăturau acţiunilor de protest depăşea, uneori, câteva mii de persoane, în prezent, astfel de mişcări nu mai stârnesc interesul scontat. Vasile Bujor, unul dintre liderii de sindicat care s-au aflat joi în faţa Prefecturii, pune numărul mic al protestatarilor pe seama faptului că unii dintre ei nu au reuşit să ajungă la miting. De asemenea, forţa sindicatelor a scăzut în ultimii ani.

Problemele muncitorilor au rămas însă, iar ceea ce îi nemulţumeşte pe reprezentanţii lor este faptul că reformele menite să le aducă mai multă siguranţă la locul de muncă şi venituri mai mari au întârziat în ultimii ani. Protestul sindicaliştilor a fost organizat de confederaţia „Cartel Alfa”, la nivel naţional. Mitingurile au avut loc joi în toată ţara. Acţiunea organizată în Deva a fost lipsită de incidente şi s-a încheiat într-un mod formal: o delegaţie a protestatarilor s-a întâlnit cu subprefectul Vasilică Potecă şi i-a prezentat o listă cu cereri.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “MITING LA DEVA Proteste tăcute ale sindicaliştilor hunedoreni

  1. florin

    niste putori care de regula nu produc nimic.
    m am saturat sa platesc din banii mei pe aia de la Mintia, pe bugetarii aia din primarii, consilii judetene , prefecturii.
    numai in Romaia este platita lenea.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Petiție pentru eliberarea ursului Baloo, aflat de aproape 20 de ani în stațiunea Straja         Recordul de turiști la Ulpia Traiana Sarmizegetusa: mulți încă o confundă cu Sarmizegetusa Regia         Alunecare de teren pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva         Hotărâre. Drumuri județene închise pe perioada iernii         Cea mai sălbatică zonă a fostei mocănițe a Hunedoarei a devenit traseu educativ         Cum va fi iluminată festiv Hunedoara de sărbători         Cursanții de limbă chineză la momentul bilanțului         Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, în conflict de interese. Sentința este definitivă!         DISPONIBILIZĂRI. 70 de angajați ai CEH pleacă din sistem. Unii ajung direct în șomaj!         De ce au întors armele sindicatele? Au admis inițial insolvența CEH, acum o resping!         Transalpina va fi închisă         Ziua Armatei Române, celebrată în Hunedoara         Toamna transformă satele din Munţii Apuseni într-un adevărat paradis         PETROȘANI/ Lemnul din toaletarea copacilor, donat bătrânilor         NEMULȚUMIT. Alin Simota a contestat condamnarea pentru fals în declarații         Ilie Balaci a murit         Turiste rătăcite în Masivul Godeanu         Prins la furat de cablu, pe calea ferată         Gara Brad, la doi ani de la începerea lucrărilor de reabilitare         Scrisoarea deschisă a primarului Marcel Goia: „Autoritățile Publice Locale, bătaia de joc a Statului Român”