Adrian Grigore Mărgineanu, un notar din Lupeni, a relatat că la biroul său s-a prezentat Miruna Inel, însoţită de avocatul ei, cu o cerere de retragere a plângerii penale îndreptate împotriva interlopului Sorin Palesică, arestat preventiv după scandalul provocat într-un club din staţiunea Straja. Notarul a refuzat să îi înregistreze cererea.

“Nu pot crede: “prin prezenta îmi retrag plâgerea formulată împotriva lui Palesică Sorin, cu privire la incidentul din data … din Straja…”. Şi totuşi am crezut, dar i-am invitat să părăsească biroul şi să meargă unde vor pentru că, pe calculatorul meu refuz să scrie aşa ceva. Reacţia avocatului a fost “nu vrei să speli obrazul oraşului!”. Uite că nu vreau să-l spăl”, a relatat Adrian Grigore Mărgineanu.

Miruna Inel a refuzat să discute despre acest subiect. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara au precizat că tânăra are acest drept. Interlopul rămâne însă în arest preventibv.

Scandal monstruos în Straja

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 7 februarie, interlopul de 33 de ani a bătut crunt mai multe persoane într-un local din Straja. Una dintre victimele sale, lovită cu pumnii în faţă până ce şi-a pierdut cunoştinţa, a fost Miruna Inel.

Tânăra de 21 de ani a fost scoasă pe braţe din bar. Palesică a continuat agresiunile, fără să fie oprit de ceilalţi clienţi, chiar dacă la masa la care s-a aşezat se afla şi un jandarm montan. A fost imobilizat, de jandarmi şi poliţişti, după ce a bătut trei oameni, iar în final a fost reţinut şi arestat preventiv. Interlopul din Valea Jiului este recidivist şi a petrecut mai mulţi ani în închisoare pentru agresiuni înfiorătoare comise în trecut.