Mircia Muntean, în libertate pentru o săptămână

Mircia Muntean, fostul primar al municipiului Deva, a fost pus în libertate pentru o săptămână. „El beneficiază de o permisie, din data de 7 mai, până în data de 13 mai”, a declarat Lucian Feraru, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Deva, citat de ziardehunedoara.ro.

Mircia Muntean beneficiază de reglementările cu privire la recompensele acordate persoanelor condamnate care au o bună conduită şi au dovedit stăruinţă în muncă sau în cadrul activităţilor educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării profesionale. Acestea pot beneficia de ridicarea unei sancţiuni disciplinare aplicate anterior, suplimentarea drepturilor la pachete şi/sau vizite, a dreptului la vizita intimă, permisiunea de ieşire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an, cea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, dar nu mai mult de 25 de zile pe an, permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult zece zile, dar nu mai mult de 30 de zile pe an.

Fostul primar al Devei lucrează la bibliteca penitenciarului, își execută pedeapsa în regim semideschis, iar în toamna anului 2020 ar putea fi propozabil la comisia de liberare condiționată.
Mircia Muntean se află în detenţie din luna aprilie a anului trecut, după ce a fost pusă în aplicare condamnarea de şase ani de închisoare primită într-un dosar în care a fost acuzat că a condus băut şi a provocat un accident pe o stradă din Deva. Sentinţa de doi ani de închisoare cu suspendare s-a cumulat cu o condamnare mai veche, de patru ani de închisoare, cu suspendare, primită într-un dosar penal în care fostul primar al Devei a fost judecat pentru abuz în serviciu, astfel că magistraţii au decis ca el să execute şase ani de închisoare. Mircia Muntean a fost primar al Devei timp de 17 ani şi deputat între anii 2012 – 2016.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 + unsprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Răspunsul fabulos dat de un român viceprimarului care i-a jignit pe șoferii de TIR         Cel mai bătrân “agent electoral” iese la pensie. Culoarul Mureş Nord trece de la promisiune la statutul de contract         Centenar I. D. Sîrbu         Situația lucrărilor de întreținere și reparații la drumurile județene derulate în 2019         Primăria Deva a achitat la zi banii destinați navetei cadrelor didactice         Trafic reluat în zona pasajului de cale ferată de pe strada Hărăului         Imagini senzaționale de pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Ce s-a întâmplat pe Dealul Liliecilor         Voluntarii refac una dintre vechile biserici din Ţara Haţegului         Șosele noi în Ținutul Pădurenilor         Gafă în direct a viceprimarului din Vulcan: „Stă şi învârte de volan, pe 2.000 de euro. Tot să nu muncească”         Avem un județ turistic! Degeaba!         Accident rutier pe Calea Zarandului din Deva         Codrii dispăruți. Tăierile masive de pădure din Ținutul Pădurenilor se văd din satelit         Povestea Buzduganului lui Ioan de Hunedoara, din Porţile de fier ale Transilvaniei         O viitură a provocat distrugeri șoselei construite pe fonduri UE în Ținutul Pădurenilor         Sarmizegetusa Regia își deschide porțile pentru copii         Reparații pe Autostrada Deva – Orăștie         Accident grav cu motocicleta         Ruinele combinatului siderurgic din Hunedoara, înghiţite de natură         DIN NOU DESPRE GUNOAIE. Brădenii reclamă proastele servicii de salubrizare