Mircea Moloț, președintele ALDE Hunedoara: ”Chiar surprinzător, nu știu să evaluez sau să îmi dau seama unde am greșit”

Fostul președinte al CJ Hunedoara, Mircea Moloț, președintele ALDE Hunedoara,  se declară nemulțumit și surprins de scorul înregistrat de partidul pe care-l conduce.

”Sunt nemulțumit și surprinzător este faptul că nu am făcut un procent din două cifre, așa cum ne așteptam. Dar până la urmă ne mulțumim cu ce este. Asta este dorința cetățenilor din județul Hunedoara și degeaba ne dorim noi altceva decât ei. Totuși, suntem peste media pe țară la procentul pentru senatori, suntem în media pe țară la deputați”, a declarat Mircea Moloț.

Referitor la greșelile care au fost făcute în această campanie, șeful filialei județene a ALDE spune că, deocamdată, e prea devreme să se pronunțe cu privire la greșelile făcute.

”Chiar surprinzător, nu știu să evaluez sau să îmi dau seama unde am greșit. Poate faptul că, fiind un partid nou, am început campania destul de târziu. Campania pentru ALDE ar fi trebuit să înceapă în momentul în care s-a constituit ca și partid. Au trecut peste noi niște alegeri locale la care nu am fost în stare să scoatem 5%. Nu am progresat foarte mult”, precizează Mircea Moloț.

Acesta mai spune că, totuși, a reînceput campania electorală pentru următorii patru ani:  ”Am început campania electorală. Deci un politician, indiuefrent de reușită sau înfrângere, a doua zi după rezultat, trebuie să își înceapă campania electorală”.

La nivel județean, ALDE a obținut un scor de 6,05% la Senat și 5,46% la Camera Deputaților.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − 7 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Drumul spre Lacul Cinciș a fost asfaltat parțial. Unde se poate circula în condiții normale         Biserica medievală Strei va intra în reparații         Cum trebuie purtati blugii skinny fit in functie de silueta – P.         NUMIRE. Cristian Ionică, noul director al Apa Serv Valea Jiului         OMAGIU. Monumentul salvatorilor minieri, la 10 ani de la tragedia de la Mina Petrila         ACORD Contractul Colectiv de Muncă al minerilor şi energeticienilor, prelungit cu încă un an         Peste 4.000 de oameni la ștrandul din Deva         Poliția Locală Deva a aplicat amenzi de peste 30.000 lei în luna iulie         Rețea de piste de biciclete plănuită în centrul Devei         Tradiţie şi voie bună la Nedeia Troiţei din Parâng         Tărâmul dinozaurilor, recreat din LEGO în Geoparc         Programul Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara în perioada 15-17 august         Spargere în Valea Jiului. Hoții au fost prinși de jandarmi cu prada asupra lor         Mircia Muntean a fost adus la Penitenciarul Bârcea Mare         Programe de formare profesională pentru șomerii din Hunedoara         Șantierul celei mai mari investiții private din județ: uzina de mașini de spălat Bosch         NU RENUNŢĂ Protocol de mediu pentru amenajarea hidrotehnică de pe Jiu         Motociclist rănit grav în Teliuc         NEMULŢUMIŢI DE SENTINŢE. Inculpaţii din dosarul grupului infracţional coordonat de Simota au contestat pedepsele         Comunicat de presă Carmen Hărău, senator PNL