Minunile de lângă noi. Mircea Zdrenghea și Muzeul Satului Orăștie-Turdaș

Trebuie să recunosc, rare ori se întâmplă să nu am cuvinte de răspuns, rare ori nu am nimic de adăugat, cu alte cuvinte sunt un gură mare la propriu. Ei bine, la revederea caselor ce compun „Muzeul Satului Tradițional “PATRIMONIUM” Orăștie-Turdaș” (sau Muzeul Satului, cum îl voi numi în acest material) a maestrului Mircea Zdrenghea am rămas din nou mut.

 

De ce a maestrului Mircea Zdrenghea?

 

Mergeam cu microbuzul spre Deva, în primăvara sau vara anului 2009, și am văzut, sub „Sica Dacică” a sculptorului Nicolae Adam, un început de lucrare, după forma circulară părea zidirea unei biserici. Mă intrigasem în acel moment, încă un locaș de cult fără utilitate mi-am zis, dar după ce am aflat despre ce rea vorba și că investitorul este Mircea Zdrenghea, prin Asociația „Patrimonium”, nu numai că m-am calmat dar așteptam cu interes să văd lucrul cum înaintează.

Întrebându-l de ce un muzeu al satului a zis: „Îmi este tare drag satul, chiar dacă nu m-am năsut la sat,  la fel și un Muzeul al Satului. Prin urmare de ce nu.  Îmi dorește a fi un spațiu în care să se regăsească vechiul sat transilvănean, cu case-locuință, biserica, ateliere tradiționale și o moară. Avem un patrimoniu tradițional al cărui sorginte se pierde in negura vremii, de ce să se risipească-n uitare?”

 

Cum își alege casele, l-am întrebat, e complicat, este simplu?

 

– Nu chiar atât de simplu, pentru a găsi o casă potrivită străbat sute de kilometri cu mașina și alte zeci pe jos. Apoi mă gândesc cum pot să o duc de acolo, și nici asta nu-i ușor. Odată am cumpărat o casă, am desfăcut-o (să fie mai ușor de transportat), am marcat fiecare piesă bucată cu bucată (pentru a ști cum o asamblăm la muzeu) și apoi am fost nevoiți să o coborâm cu caru’ până la șosea.

Negocierea prețului este iar o muncă, dar cel mai mult contează povestea casei, a celor ce au locuit în ea, a locului de unde provine. Odată refăcută pe locul stabilit, când casa-i ridicată îmi amintesc cu drag de istoria și locul acelei case.

De unde bani, că nu-i de ici de colea să cumperi, să demontezi, să cari, ca apoi să refaci la loc nu una ci mai multe case. O biserică și o moară?

– Cea mai mare parte din fonduri proprii. Pictez și ce vând pun în muzeu. Consiliul Județean, este membru al asociației din 2013. Mai finanțează Consiliul Local Orăștie, din 2014, iar Consiliul Local Turdaș contribuie în natură. Finanțatorul care cheltuiește aici o bună parte din ceea ce câștigă personal este bugetul familiei.

 

Ce mai este de adus în Muzeul Satului?

 

– Cuptorul de cărămidă îl întâlneai în fiecare gospodărie, pe vremuri, cuptorul de cărămidă din curtea casei, era folosit nu doar pentru coacerea pâinii, ci și pentru prepararea de  prăjituri, colaci, cozonaci, carne, pentru conservarea anumitor alimente dar și pentru uscarea fructelor. Meseriile tradiționale, cum au fi fierăritul, morăritul, olăritul, fiecare cu locul lor. Ar mai fi un Han, pentru călătorul ce dorește să oprească la noi, o punte care să lege Muzeul de șosea și multe altele.

Am fost din nou deunăzi în satul lui Mircea (cum îi zic eu), cu toate că șoseaua-i aproape o liniște plăcută și totodată de dincolo de fire m-a învăluit. Dacă as fi încercat să vorbesc simțeam că aș profana tăcerea bunicii din poartă, ce stă și gândește la pruncii ei de departe ori la Isus și nemurirea sufletului. Dulce tăcere ce nu te apasă, din contra te Iasă liber să visezi, la ceru ‘nstelat, la carul cu boi, mirosul de fân. La Icoana din față candelei ce te duce în gând la închinare și parcă auzi cum trosnesc oase bătrâne ce se-ndreaptă, auzi din pânză toarsă de mâni tremurânde, șopote parcă venind ca un oftat bătrân.

Imaginea a unui sătean îmi răsări în minte, vederea unor case, îmi venea s-adun un mănunchi mândru de florilor ca apoi să le pun pe o prispă într-o oala de lut, precum și a scenelor de viață de zi cu zi, reproduce integral și în esență realitatea modelor sale, prelungindu-le, dându-le o durată indefinită, eternizând această realitate. imaginea este tot atât de reală ca modelul ei; ființele, obiectele, activitățile sunt tot atât de reale ca viața. îmi vine să strig; Tăcere, aici îngerii se joacă-n culori!  Mircea Zdrenghea este la fel cum îl cunoaștem toți acei ce trecem pragul atelierului domniei sale. Adică omul ce vrea să arate prin fapte ce a făcut lăsând retorilor cuvintele multe și pompoase. Fapta fiind cea mai bună vorbă a domniei sale!

 

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaisprezece − 4 =

ACTUALITATE
Statuia Regelui Ferdinand I, de la Orăștie         Accident rutier la ieșirea din Petroșani         Motociclist rănit într-un accident         Un tânăr s-a prăbușit cu parapanta la poalele Retezatului         Calendar rural. Zile de muncă și zile de sărbătoare         Soarta Cimitirului celor uitați de pe șantierul autostrăzii Lugoj – Deva         Ziua Porților Deschise la Castelul Corvinilor         Dosarul morții lui Darius Șendroiu a ajuns în instanță         Oameni de lângă noi. La o șuetă cu scriitoarea Silvia Beldiman         Numire la Prefectură. Dorel Bretean (ALDE) este noul subprefect al județului Hunedoara         Trei ani de la înființarea postului de jandarmi din Vața de Sus         Vizită inopinată a ministrului Transporturilor pe șantierele autostrăzii Lugoj – Deva         Peste 200 de proiecte vor fi finanțate prin PNDL în județ. Cele mai multe se vor derula în Hunedoara         Drumul spre cetatea Piatra Roșie va fi modernizat         Calea ferată Simeria – Curtici intră în modernizare         Povestea inedită a Târgului de fete de pe muntele Găina         Zilele Hunedoarei: fotbal și opera rock Zrínyi 1566         ŞASE LUNI DE CREŞTERE CONTINUĂ LA AEROPORTUL INTERNAŢIONAL SIBIU         MOMENT FESTIV. Nicu Covaci, cetăţean de onoare al municipiului Hunedoara         Tânăr în stare gravă după ce s-a prăbușit cu tiroliana