Minori accidentaţi în timp ce vroiau să treacă strada

Doi copii, dintre care unul de numai doi ani au ajuns la spital, după ce au fost victime ale unor accidente de circulaţie. Victimă a fost şi o femeie în vârstă de 52 de ani, dar din fericire niciuna dintre persoanele accidentate nu se află în stare gravă.

POLITISTPrimul accident rutier a avut loc în Deva, iar poliţiştii spun că de vină este chiar conducătorul auto, în vârstă de 65 de ani, care nu a acordat prioritate de trecere. Acesta a surprins şi accidentat uşor o femeie în vârstă de 52 ani, din municipiul Deva, precum şi un minor în vârstă de 2 ani, din acelaşi municipiu. Cei doi treceau strada, pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, însă şoferul a fost prea grăbit pentru a le acorda prioritate. Bărbatul este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

De asemenea, un alt copil, în vârstă de 8 ani, din Vulcan, a fost victima unui accident de circulaţie. Puştiul a vrut să treacă strada printr-un loc nemarcat, dar a fost surprins de un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 27 de ani, din municipiul Vulcan. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea uşoară a minorului, iar poliţiştii au întocmit pe numele conducătorului auto un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − paisprezece =

ACTUALITATE
Alin Simota face primii pași spre eliberare         În atenția crescătorilor de ovine         Curățenie generală pe râul Zlaști         Elevă bătută într-o școală din Deva         Cetatea Devei, subiectul unui nou scandal: ce beneficii și-au dat administratorii sitului         Cum este devastată pădurea de pe Dealurile Silvașului         Soarta cimitirului din Hațeg a fost decisă de magistrați         RAPORT DE CONTURI. Dregătorii hunedoreni s-au întrecut în furăciuni         Accident rutier grav pe șoseaua Hațeg – Caransebeș         Accident rutier produs de o tânără de 22 de ani         Razii la transportatorii de lemne: o cantitate impresionantă de material lemnos confiscată de Poliție         PAS CU PAS. Căpuşa favorită a primarilor PNL a intrat în afaceri şi cu Deva         Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, cunoscut în Europa prin proiectul Danube GeoTour         Târgul de Mărțișor își deschide porțile pe 26 februarie, în Piața Unirii         Premii pentru elevii de la Liceul de Arte         Cinci incendii în ultimele zile, în orașele Hunedoarei         O femeie a pierdut 70.000 de lei pe mâna escrocilor         Mărirea și declinul pelerinajelor la Mănăstirea Prislop         Tânărul dispărut din autogara Devei a fost găsit după trei săptămâni         Tragedie pe DN 7: impact frontal între două mașini la Sântuhalm