METODA „ACCIDENTUL”. Un devean a fost înșelat cu 12.000 de lei în câteva secunde

Încă un hunedorean a căzut victimă escrocilor care s-au folosit de „metoda Accidentul” pentru a-i înșela pe vârstnici. Victima are 86 de ani și a reclamat la Poliție că, miercuri, în jurul orei 12:00, a fost contactată telefonic de către persoane necunoscute, care sub pretextul unui presupus accident de circulaţie provocat de un nepot al său, accident care ar avut ca urmare rănirea gravă a unui copil, i-au solicitat 12.000 lei, pentru a interveni în vederea soluţionării situaţiei juridice a nepotului.

Persoanele în cauză, pentru a induce în eroare partea vătămată, şi-au atribuit calităţi false, de „avocat” şi „procuror”, iar una dintre persoane susţinea că este chiar „nepotul” persoanei contactate, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara.

În urma discuţiei telefonice, deveanul a dat 12.000 lei unor persoane necunoscute, care s-au prezentat la locuinţa sa în calitate de reprezentanţi ai „avocatului”, ulterior dându-şi seama că faptele prezentate nu sunt adevărate, motiv pentru care a sesizat Poliţia. „Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva au  întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune şi desfăşoară cercetări în vederea identificării suspecţilor şi a recuperării prejudiciului”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

douăzeci + zece =

ACTUALITATE
Absolvire la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva         Absolvire în sărbătoare, la Liceul Teoretic „Téglás Gábor”         Elevii de la Colegiul Național Decebal au celebrat absolvirea         Crimă urmată de sinucidere într-un teribil accident rutier (GALERIE FOTO)         Directorul Complexului Energetic Hunedoara a demisionat         Accident mortal pe DN 76         Cetatea Deva a fost ecologizată de elevi de la Colegiul Național Decebal         Pasionații de mașini sunt așteptați la Deva Auto Show 2018         CONTROVERSE. Războiul pe numele lui Arsenie Boca a continuat la Mănăstirea Prislop         Campanie preventivă pe teme de educaţie rutieră         Doi ani de întârziere la Autostrada Lugoj – Deva         Accident mortal pe DN 7, cu motocicleta         Marius Surgent, deputat ALDE Hunedoara: „În coaliția PSD-ALDE nu s-a discutat niciodată despre modificări la Pilonul II de pensii”         Premii la Concursul Euroregional „Eugen Cuteanu”-Timişoara         Ștrandul din Hunedoara se deschide în 1 iunie         Cupa Ioan Corvin         Au început lucrările de reabilitare a Străzii Gheorghe Barițiu         Trofeul Micului Cititor         Poliţiştii au confiscat peste 80 de metri cubi de lemne         Zeci de oameni au căutat un bătrân dispărut în munți