MĂSURI DE AVARIE. Auxiliarii CEH intră în „şomaj tehnic”

Conducerea Complexului Energetic Hunedoara a optat pentru această soluţie, după ce Tribunalul Hunedoara a amânat soluţionarea intrării în insolvenţă. Întreruperea activităţii nu va afecta extracţia şi transportul cărbunelui, care se vor derula după programul normal al unei săptămâni de lucru.

 

Măsura de întrerupere temporară a activităţii se va aplica până la data de 13 ianuarie, când CEH ar putea intra în insolvenţă. Tribunalul Hunedoara a decis marţi să suspende procesul în care Complexul Energetic Hunedoara a solicitat intrarea în insolvenţă, cauza urmând să fie judecată după ce Curtea de Apel Alba Iulia se va pronunţa asupra unui apel formulat de Sindicatul „Noroc Bun” de la Mina Livezeni. CEH are datorii ce depăşesc 1,5 miliarde de lei, iar conducerea firmei a apelat la soluţia declanşării procedurilor de insolvenţă pentru a evita falimentul. În cadrul CEH lucrează peste 5.300 de angajaţi, la termocentralele Mintia şi Paroșeni, precum şi la minele de huilă Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan. Diminuarea cheltuielilor prin trimiterea oamenilor în „şomaj tehnic” a fost considerată de şefii Complexului ca singura soluţie de evitare a blocajelor financiare. De partea cealaltă, sindicaliştii consideră că actuala echipă managerială ar trebui să demisioneze înainte ca auxiliarii să fie plătiţi cu 75 la sută din leafă.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 − patru =

ACTUALITATE
“DECÂT” BUBUREŞTI. Niciun oraş din “provincie” nu-i destul de bun pentru Guvernul PSD         Hanul vechi din Orăștie a devenit monument al degradării         Adevărul despre jaful de la Castelul Corvinilor. Ce nu s-a aflat în aproape două luni de la dispariția banilor         ÎN ZONA ORĂŞTIE. Un absolvent din zece schimbă şcoala cu şomajul         Accident rutier grav provocat de o tânără de 21 de ani         Doi adolescenți de 16 ani au furat mașina unei tinere și au plecat la plimbare         Soarta tristă a faimoasei biserici de marmură din Alun         Fotograful care merge sute de kilometri pe jos pentru a promova Hunedoara         Vineri, Primăria Municipiului Deva nu încasează taxe și impozite locale!         CÂT VOR PLĂTI DEVENII? Preţul gunoaielor e la mâna primarului Ovidiu Moş         Traian Berbeceanu îi dă replica fostului său anchetator         Percheziții în Hunedoara, într-un dosar privind acordarea ilegală a diplomelor de studii         Furtunile au făcut pagube însemnate în nordul județului         Furtuna a distrus un drum din Retezat         TRAI PE VÂTRAI. Lefuri de opt ori mai mari decât plebea la Consiliul Judeţean         O VACANŢĂ ALTFEL. „E vremea cititului la Mărtinești”         DIPLOME DE EXCELENŢĂ. Elevele de 10 la Bacalaureat, recompensate de Consiliul Judeţean         Accident rutier pe o trecere de pietoni din Hunedoara         Misiune spectaculoasă de salvare a unui urs, prins într-un laț pus de braconieri         MOMENT SOLEMN. Subprefectul Dorel Bretean a depus jurământul de onoare