Măsuri anti-maidanezi: CJ Hunedoara a preluat centrul canin de la Sântuhalm

MAIN adapost (1)Adăpostul din zona Sântuhalm, abandonat de firma de ecarisaj contractată în trecut de administraţia locală a Devei, a fost preluat de Asociaţia de Dezvoltare Intracomunitară „Serviciul judeţean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân”. Adăpostul de la Uricani se extinde

Maidanezii luaţi de pe străzile Devei vor fi sterilizaţi şi trataţi în adăpostul preluat de Consiliul Judeţean Hunedoara, prin Asociaţia de Dezvoltare Intracomunitară (A.D.I.) Serviciul judeţean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân. Terenul adăpostului este al Primăriei Deva, iar facilităţile şi clădirile au fost construite de Magnum Ball, care le-a predat administraţiei locale în urmă cu aproximativ două săptămâni, după încheierea contractului. Ulterior, adăpostul părăsit a fost preluat de A.D.I. de la municipalitate. „Aici sunt aduşi maidanezii pentru a fi sterilizaţi. Circa 60 de câini care provin mai ales din zona Devei se află în prezent în adăpost. Sunt trataţi şi sterilizaţi, iar cei care nu prezintă pericol pentru oameni vor fi readuşi în locurile de unde au fost luaţi de hingheri. Câinii agresivi vor rămâne în adăpost”, a precizat Ciprian Hodor, directorul A.D.I. – Serviciul Judeţean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân.

Maidanezii agresivi, luaţi de pe străzi

Mulţi dintre câinii maidanezi aflaţi în adăpostul „judeţean” din Sântuhalm au fost aduşi aici în urma reclamaţiilor făcute de locuitorii din Deva. Un exemplu sunt maidanezii luaţi din curtea Liceului Traian, împotriva cărora mai mulţi deveni au făcut sesizări. Devenii care cunosc cazuri de câini agresivi sunt rugaţi să contacteze angajaţii adăpostului la numărul de telefon 0254 228 448. În vecinătatea adăpostului administrat de A.D.I. Serviciul Judeţean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân funcţionează de peste cinci ani un adăpost privat pentru maidanezi, unde se află peste 600 de câini. Două asociaţii neguvernamentale se ocupă de îngrijirea maidanezilor care se află aici.

Adăpostul de câini de la Uricani, aproape de finalizare

Adăpostul de câini de la Uricani este aproape de finalizare, însă oficialii Consiliului Judeţean Hunedoara intenţionează să solicite suplimentarea terenului şi dublarea capacităţii. După o bâlbă a aleşilor locali din Uricani, care s-au văzut nevoiţi să schimbe locaţia viitorului adăpost de câini pentru că primul teren ales era prea aproape de casele oamenilor, problema s-a rezolvat, iar adăpostul este aproape finalizat. „Se lucrează la amenajarea acestui adăpost şi este aproape de finalizare. Chiar astăzi le-am spus celor de la Serviciul judeţean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân să solicite Primăriei Uricani încă 1.500 mp de teren, pentru dublarea capacităţii acestuia”, a declarat luni preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ. Adăpostul pentru câini este situat pe un teren ce a aparţinut fostei Mine Valea de Brazi, acum dezafectată,în zona Puţului 8, departe de casele localnicilor.

Aleşii locali din Uricani au dat deja în folosinţă gratuită, către Serviciul judeţean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân, pe o perioada de 25 de ani, un teren în suprafaţă de 1500 mp, situat în incinta fostei Mine Valea de Brazi.  Acolo va funcţiona un adăpost cu o capacitate de 130 de câini, dar pentru că edilii din Vulcan şi Lupeni nu au găsit niciun teren disponibil pentru construirea unei locaţii similare, oficialii Consiliului Judeţean Hunedoara vor să dubleze capacitatea adăpostului de la Uricani. Aici vor fi aduşi maidanezii, vor fi deparazitaţi, sterilizaţi şi crotaliaţi, pentru ca apoi să se întoarcă pe străzi, acolo de unde au fost ridicaţi.

Un alt adăpost, cu 75 de cuşti şi o capacitate de 150 de locuri, funcţionează în Colonia Petroşani.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Serviciul judeţean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân” a fost înfiinţată după ce  Consiliul Judeţean Hunedoara a decis, în 2012, să gestioneze în mod unitar, la nivel judeţean, problema câinilor fără stăpân şi să finanţeze această activitate. Noul serviciu implementează un sistem cu acoperire judeţeană de identificare, marcare, vaccinare şi sterilizare a maidanezilor. De asemenea, va fi realizată o reţea de adăposturi deservite de personal calificat şi se va ţine o evidenţă unică a câinilor trataţi. (Carmen Cosman)

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “Măsuri anti-maidanezi: CJ Hunedoara a preluat centrul canin de la Sântuhalm

  1. Bogdan

    Nu pot sa cred ce nebunie ii in Romania, toti in toate partile vorbesc doar despre caini.
    Problema ii ca toata tara ii necivilizata, toti asteapta sa faca Primaria si Guvernu, toti incearca sa evite pe cat posibil taxele locale la Primarie si la Stat, toti asteapta pomana ca inainte de 89. Nu pot sa inteleg de ce legile nu se aplica desi exista, de ce caini nu sunt ridicati de pe strazi si din cartierele de bloc (va zic eu: copii si batrani ii aduna cu bucati de paine, si tot felu de mancaruri aruncate cateodata de la balcon. Stai o ora intr-un cartier si o sa vezi cum apar batrani si copii la geam sau la usa scarii blocului cu frimituri de paine. Daca apar hingheri se iau la cearta, copii injura, batrani injura, gesturi si tot felu de ipostaze). Tot ei is cei care cer sa faca primaru ceva.
    Asa merge la Romani, TOTI NU VOR DAR DACA SE INTAMPLA CEVA TOTI CER DE LA AUTORITATI RASPUNSURI SI MAI IMPORTANT ARUNCA VINA PE PRIMARIE SI GUVERN. Ma refer la Romani nu la Romi. Vedeti asa ii in toata Romania, caini, inundati, irigatii(toate furate din 1989 pana in 1992) si tot asa se merge din generatie in generatie cu schimbari foarte mici. Poate peste 75-100 de ani o sa ajungem la un nivelul de gandire de acum (2013)al celor din Vest sau Est (ASIA).
    Am intalnit zeci de persoane in Londra care au avut contracte in Romania au fost acolo si ce mi-au zis toti in general: (Tara frumoasa, mancare buna, locuri bune de vizitat, si am vazut a gramada de caini peste tot pe unde am fost, in special in Bucuresti, uneori ne era frica sa coboram din masina.) Cam toate conversatiile mele cu britanici care mergeau sau merg in Romania includ CAINI de PE STRAZI.
    Vrem EU, avem pretenti de la Toate Autoritatile, dar daca trebuie sa facem ceva ni se opreste initiativa si asteptam, aratam cu degetu la vecinu, nu ne implicam in comunitate, daca putem crapam capu lu vecinu ca o dat cu var pe 10 cm din trotuaru din fata porti “noastre”.
    Da ma opresc aici ca nu o sa termin pna la anu, ca in fiecare zi Romani nascocesc altceva.
    Sa aveti o zi buna si daca aveti sansa, fugiti fratilor ca meritati mai bine…

    Răspuns
  2. Negru

    Cainii ridicati din spatiul public sa fie tinuti 14 zile si daca nu sunt revendicati sa fie eutanasiati. Pentru cei care sunt revendicati sa se intocmeasca acte si daca vor mai fi gasiti pe strada, cei care i-au revendicat sa plateasca amenda. Doar asa vom fi si noi civilizati. De asemenea, politia locala sa urmareasca daca cetatenii care “isi plimba” cainii (de fapt ii scot afara ca sa se cace pe trotuare) au asupra lor ustensile de curatat cacatul si daca le utilizeaza.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 + 13 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Cel mai bătrân “agent electoral” iese la pensie. Culoarul Mureş Nord trece de la promisiune la statutul de contract         Centenar I. D. Sîrbu         Situația lucrărilor de întreținere și reparații la drumurile județene derulate în 2019         Primăria Deva a achitat la zi banii destinați navetei cadrelor didactice         Trafic reluat în zona pasajului de cale ferată de pe strada Hărăului         Imagini senzaționale de pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Ce s-a întâmplat pe Dealul Liliecilor         Șosele noi în Ținutul Pădurenilor         Gafă în direct a viceprimarului din Vulcan: „Stă şi învârte de volan, pe 2.000 de euro. Tot să nu muncească”         Avem un județ turistic! Degeaba!         Accident rutier pe Calea Zarandului din Deva         Codrii dispăruți. Tăierile masive de pădure din Ținutul Pădurenilor se văd din satelit         Povestea Buzduganului lui Ioan de Hunedoara, din Porţile de fier ale Transilvaniei         O viitură a provocat distrugeri șoselei construite pe fonduri UE în Ținutul Pădurenilor         Sarmizegetusa Regia își deschide porțile pentru copii         Reparații pe Autostrada Deva – Orăștie         Accident grav cu motocicleta         Ruinele combinatului siderurgic din Hunedoara, înghiţite de natură         DIN NOU DESPRE GUNOAIE. Brădenii reclamă proastele servicii de salubrizare         SUB SLOGANUL: VISION IS LIFE. OpticLine, încă un pas spre revoluționarea medicinei românești         Autostrada Lugoj – Deva. Cum arată ultimul kilometru de pe Lotul trei