Mărturia cutremurătoare a adolescentei care și-a salvat călăul de la ani grei de închisoare

O adolescentă de 17 ani şi-a retras plângerea pentru viol şi a fost pedepsită, în final, pentru favorizarea făptuitorului. În acelaşi timp, ca urmare a retragerii plângerii depusă de victima sa, Daniel Duma (26 de ani), cel care a abuzat-o pe adolescenă, a scăpat de acuzaţiile de viol, ameninţare şi lovire. El a fost condamnat doar la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru lipsire de libertate. Motivarea sentinţei prin care adolescenta a fost pedepsită cu măsura educativă a supravegherii pe o durată de patru luni, pentru favorizarea făptuitorului, a fost publicată zilele trecute.

Tânăra a recunoscut în instanţă că a vrut să îşi salveze călăul, fiind sub presiunea psihologică determinată de convingerile sale religioase, cultul al cărui învăţături le împărtăşea propovăduind înţelegerea, iertarea şi împăcarea, se arată în dosar. De asemenea, ea a mai declarat că „nu dorea să fie implicată în litigii şi se simţea agresată cu prilejul fiecărei prezentări în instanţă şi al fiecărei audieri şi nu dorea decât ca procesul să se termine”, se arată în dosar.

Mărturia adolescentei a scos la iveală amănunte cutremurătoare. Potrivit acesteia, la începutul lunii aprilie 2016, Daniel Duma, prietenul ei la acea vreme, a invitat-o într-o excursie în Germania. Părinţii fetei şi-au dat acordul pentru călătorie, iar în seara de 2 aprilie, cei doi au pornit spre destinaţie. Pe drum, în jurul orei 21.30, când au ajuns în municipiul Târgu Jiu,  Daniel Duma a primit un telefon de la fosta sa soţie, care i-a cerut să plătească pensia alimentară datorată copilului său minor.

„În acel moment, dându-şi seama că iubitul ei a fost căsătorit şi că are şi un copil, minora i-a spus acestuia că nu mai este de acord să meargă cu el în Germania şi să o ducă înapoi acasă. Daniel Duma a oprit maşina, s-a dat jos şi a implorat-o să meargă cu el în Germania, că altfel el se omoară, iar când minora a refuzat, acesta a intrat în maşină, s-a pus la volan şi a spus că vor merge acasă la inculpată”, se arată în dosar.

La un moment dat, adolescenta a observat că tânărul nu merge spre locuinţa ei, s-a panicat şi l-a lovit cu palmele peste faţă, ţipând la el să o ducă acasă, dar acesta a continuat drumul cu maşina înspre Petrila. „Când a ajuns cu maşina pe raza oraşului Petrila, într-o zonă izolată, stâncoasă, minora arată că numitul Duma a oprit maşina şi a început să o tragă de păr, să o lovească cu pumnii în spate, în ficat, în cap, după care a tras-o de păr şi a scos-o  afară din maşină, continuând să o lovească cu pumnii şi genunchii în spate, a muşcat-o de umărul drept şi a prins-o de mâna dreaptă lovind-o de autoturism, moment în care tabla autoturismului s-a îndoit. A susţinut minora că i s-a făcut rău, a căzut pe jos lângă maşină şi atunci numitul Duma a ridicat-o şi a aşezat-o pe scaunul  şoferului, dându-i palme să-şi revină, iar apoi a prins-o iarăşi de mâna stângă şi cu mâna ei a dat în mânerul portierei de la şofer, acesta rupându-se”, se arăta în mărturia tinerei.

Adolescenta a mai susţinut că tânărul a ameninţat-o cu un briceag, care a fost ulterior găsit în autoturismul său. I l-a pus la gât, ameninţând-o că o omoară, iar când aceasta a ţipat, Duma i-a mai aplicat câteva palme peste faţă, după care a scos-o din nou afară din maşină, aruncând-o în apă, lângă pod. „După ce a ţinut-o circa 10 minute în apă, a scos-o şi a pus-o  lângă maşină, iar inculpatul a intrat în maşină dar, înainte de a se urca, a legat-o de mână pe persoana vătămată cu un şiret, pentru a o împiedica să fugă. Inculpatul a ţinut-o legată lângă maşină până în ziua următoare dimineaţa, în jurul orei 6:00, după care a lăsat-o să se urce în maşină, a uns-o cu cremă pe spate, deoarece era plină de vânătăi, acuzând dureri foarte mari la coloană şi lăsat-o să se liniştească circa două ore, după care a scos-o din maşină şi, cu toate că în tot acest timp minora l-a implorat să o ducă acasă, Daniel Duma a refuzat categoric și a agresat-o fizic”, se arată în mărturia minorei.

În cursul zilei de 3 aprilie 2016, în timp ce adolescenta se plângea că o doare spatele ca urmare a loviturilor primite, „inculpatul i-a desfăcut picioarele, i-a dat jos pantalonii fără voia ei şi a tăiat-o cu briceagul în zona genitală, după care a întreţinut cu minora un raport sexual normal, împotriva voinţei ei,  iar după ce a terminat actul sexual,  a  început să o lovească pe persoana vătămată din nou cu pumnii şi cu picioarele”, se arată în dosar. Cei doi au rămas în zona respectivă, numită Cheile Roşiei, până în dimineaţa de 4 aprilie. Au plecat apoi la locuinţa fratelui vitreg al tânărului, în Petroşani. „Inculpatul l-a ameninţat şi pe acesta că-l omoară, pe motiv că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu minora”, se arată în dosar. Acesta din urmă a anunţat Poliţia, iar cei doi s-au urcat la volan şi au plecat cu maşina, fiind opriţi pe drum, la marginea Petrilei, de un echipaj de Poliţie. Tânărul a fost arestat preventiv şi apoi trimis în arest la domiciliu până în decembrie 2016.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Mărturia cutremurătoare a adolescentei care și-a salvat călăul de la ani grei de închisoare

  1. MosOpinca

    Intr-adevar …”presiunea pisologică” este uneori crunta…. folositi macar un autocorect sau cititi de doua ori ce scrieti….

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Geneva – între minunat și foarte scump         Spitalul județean de urgență amenajează o secție pentru RMN         Bărbat tâlhărit după ce a fost ademenit cu o noapte de sex         COSTEL AVRAM face minuni cu drumurile judeţene. Pe facebook şi din vorbe         ÎN APĂRAREA ŞEFULUI. Actori din Petroşani, cu jalba la „Împărăţie”         Incendiu în Deva         Accident grav pe DN 76, produs de o tânără de 19 ani         După 2.000 de ani… A apărut asfaltul până la poalele cetății dacice Piatra Roșie         Piatra romană descoperită sub cea mai veche biserică a Hunedoarei         Cum arată Parcul Dendrologic Simeria, la venirea primăverii         Tragedie lângă șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva         Părintele Crăciun Opre a fost pomenit la 7 ani de la trecerea la cele veșnice         Crucea de Flori, tradiția de Florii din Hunedoara         Paștele la Biserica Romano-Catolică din Hunedoara         Prima fântână arteziană de pe noua pietonală a intrat în probe         O APRECIERE OFICIALĂ. Sarmizegetusa Regia, model de bună guvernare a monumentelor UNESCO         Cât a mai rămas de executat din Lotul trei al Autostrăzii Lugoj – Deva, după cinci ani de lucrări         ALDE HUNEDOARA. Michael Meltzer: „Viitorul termocentralei Mintia este pe gaz”         Femeie înșelată de o necunoscută         Centrul pietonal din Hunedoara va fi inaugurat de Ziua Europei