Martorii din dosarul Simota, aduşi cu mandat

Cei doi martori propuşi în dosarul în care Alin Simota este judecat pentru evaziune fiscală vor fi aduşi cu mandat la termenul de marţi, asta după ce nu s-au prezentat când au fost citaţi.

simota.diicotCele două persoane propuse ca martori sunt, practic, cei indicaţi în timpul audierii de către Alin Simota ca având calitatea de administrator al firmei Simar în perioada în care s-ar fi comis faptele pentru care omul de afaceri a fost trimis în judecată. De asemenea, în acest dosar a fost admisă şi cererea privind efectuarea unei expertize contabile formulată de inculpat prin apărătorul său. Iar în acest sens, magistraţii de la Judecătoria Petroşani au decis ca expertiza să fie efectuată de către expertul Marinela Duma. Documentul financiar – contabil trebuie să reliefeze dacă în perioada ianuarie 2011-aprilie 2012 SC Simar SRL Petroşani a avut încasări şi care este valoarea acestora, dacă în aceeaşi perioadă SC Simar SRL Petroşani a efectuat plăţi şi care este valoarea acestora, care este valoarea taxelor şi impozitelor cu reţinere la sursă în perioada de referinţă, dacă în aceeaşi perioadă SC Simar SRL Petroşani a virat bugetului de stat taxele şi impozitele datorate cu reţinere la sursă şi care este valoarea acestora. În plus, expertiza va mai evidenţia dacă în perioada ianuarie 2011-aprilie 2012 SC Simar SRL a plătit salariile personalului angajat şi dacă a reţinut contribuţiile aferente pentru bugetul de stat; dacă salariile au fost plătit la nivelul net şi dacă au existat disponibilităţi băneşti pentru plata contribuţiilor aferente la data plăţii salariilor; dacă în aceeaşi perioadă DGFP Hunedoara a beneficiat de recuperarea creanţelor bugetare reprezentând stopaje la sursă prin plăţi directe sau prin poprirea conturilor bancare, care este cuantumul acestor sume; dacă societatea a deţinut resurse materiale pentru achitarea contribuţiilor către bugetul de stat reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă pe perioada ianuarie 2011-aprilie 2012; care este prejudiciul cauzat bugetului de stat prin reţinerea şi nevărsarea în cel mult 30 de zile de la scadenţă a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sură în perioada ianuarie 2011-aprilie 2012,cu arătarea debitului, dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere. La termenul de marţi va fi citat şi Alin Simota, care se află în Penitenciarul Aiud.

Alin Simota a fost trimis în judecată în data de 12 martie pentru evaziune fiscală în calitate de reprezentant legal al SC Simar SRL Petroşani, prejudiciul calculat fiind de 440.972 de lei.  El este reţinut într-o altă cauză privind coordonarea unei grupări specializate în infracţiuni comise cu violenţă, care se află pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi × 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Începe sesiunea de iarnă la Universitatea Petroșani         Drumurile naționale intră în reparații         SIFONARE DE PARALE CU SF-URI. Primăria Hunedoara a cumpărat studii duble pentru reabilitarea Centrului Istoric         Infractori adolescenți. Și-au urmărit victima până la bloc și i-au smuls poșeta de pe umăr         Se circulă în condiții de iarnă pe multe drumuri județene.         Beneficiarii de ajutor social pot lucra, ca zilieri, la firmele care au nevoie de forță de muncă sezonieră         Bărbat dispărut de peste trei săptămâni         Un incendiu a mistuit casa femeii care trăia în mijlocul unei păduri din Ţinutul Pădurenilor         Castelul Corvinilor a adus peste șase milioane de lei la bugetul local         Un autotren scăpat de sub control a blocat circulația pe calea ferată         Vremea rea anulează traseul din Petroșani pentru permisele de conducere         Șeful de la Permise Auto a fost agresat în plină stradă de o gașcă de tineri         Sentință pentru cuplul ucigaș care a jefuit casa de amanet din Hunedoara         Cum se petrecea la nunți în Hunedoara anilor 1950         Un incendiu a distrus acoperișul unei case din Lupeni         PETROȘANI/ Copertina pieței distrusă sub greutatea zăpezii așteaptă încălzirea vremii         Ajutor pentru bătrânii din Dealu Babii         Casa de cultură din Orăștie va fi reabilitată         Patinoarul din Deva – record la distracție         Adolescenta căzută de pe pasarela din Simeria a fost transferată la Timișoara