Maria Florea: îngrijitoare în Italia, absolventă-model pentru tineri, maistru de nota 10 şi „badantă” în Italia

Acum cinci ani Maria Florea, era o femeie de serviciu de 45 de ani și singurul elev hunedorean, care studia la frecvenţă redusă şi care trecea cu bine de Bacalaureatul. Tânără bunică, la 45 de ani, după ce Maria și-a luat BAC-ul, a decis că vrea să devină profesoară de română. Şi-a promis că va face, asta, însă greutăţile vieţii i-au pus visele în aşteptare. Viaţa ei se trăieşte, cumva de la sine, într-un fel de aşteptare sau pe un peron. Un peron numit munca în Italia şi pe care Mari, cum îi spun apropiaţii, încă nu vrea să renunţe la cel mai mare vis al ei: acela de-a avea o educaţie universitară.

Orfană de tată, elevă cu patru copii

În 2011 le-a oferit celor care o cunoşteau, dar şi celor care aflau abia acum de ea, o lecţie pentru o viaţă întreagă.

Într-un moment de respiro, în Italia, alături de nepoţi.

Într-un moment de respiro, în Italia, alături de nepoţi.

Iniţial a abandonat liceul pe când avea 16 ani, dar s-a simţit cumva datoare faţă de ea însăşi, aşa că a simţit nevoia să-şi ia revanşa după trei decenii. Cu copii deja mari, hunedoreanca Maria Florea a reluat cursurile, a terminat liceul ca proiectant tehnician CAD şi a luat examenul de bacalaureat, într-una dintre cele mai dificile sesiuni, în ciuda camerelor de supraveghere, a faptului că era mamă a patru copii, ba şi tânără bunică pentru o nepoţică de trei ani. Iar în timp ce alţi elevi s-au plâns de dificultatea probelor, Maria susţine că nici măcar n-a fost chiar aşa de greu. A vrut să termine liceul, pentru că niciunul dintre cei trei copii mai mari ai ei, deşi aveau bacalaureatul luat cu note bune, nu au vrut să meargă mai departe, la facultate. „Eu am făcut zece clase la Liceul Nr. 3, fostul liceu de construcţii din Hunedoara, secţia mecanică. A fost greu. Am fost un copil rămas orfan de tată la 13 ani. După clasa a X-a m-am căsătorit şi am stat acasă, casnică, alţi 13 ani. Am o familie foarte frumoasă şi nu mi-a părut nicio clipă rău pentru alegerea făcută, dar când am văzut că proprii mei copii nu vor să facă studii universitare, le-am spus: «- Dacă voi nu vreţi să faceţi o facultate, o să fac eu în locul vostru!»” „Ia uite, mama: nu are nici liceul şi vrea la facultate!”, au râs copiii. Asta a înverşunat-o şi mai mult, aşa că şi-a pus în cap nu doar să termine liceul, ci şi să fie printre primii. S-a înscris la cursuri cu frecvenţă redusă la Colegiul Tehnic „Matei Corvin” din Hunedoara şi-a început să citească pe rupte: ora patru dimineaţa o prindea des cu cărţile şi caietele în braţe.

9 femei de serviciu pe un loc!

De altfel, în viaţa asta, Mariei Florea niciodată nu i-a fost prea uşor. Până şi pentru postul de îngrijitor la Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu” a concurat cu alte opt hunedorence: „Am fost 18 femei, pe două locuri. Am avut o probă teoretică şi una practică. Norme NTS, igienizare, atribuţiile personalului la locul de muncă şi de curăţat un hol, cu geamuri cu tot. Chiar în faţa direcţiunii. Nu ştiu dacă geamurile mele au fost cele mai curate, dar la teorie, sigur lucrarea mea a fost cea mai bună”.  Profesorii ei i-au recunoscut întotdeauna meritele şi spun despre Maria că a fost o doamnă corectă, care nu a chiulit niciodată. Un model pentru toţi cei din jur, în condiţiile în care, având şi o familie cu patru copii, a reuşit performanţa de a lua note bune şi Bacalaureatul, în  timp ce mulţi elevi care studiază la zi nu au reuşit. „Nu s-a învoit niciodată, a venit la absolut toate orele de curs, la toate orele de pregătire. A fost pozitivă şi a privit materia cu seriozitate. Avea cele mai bune manuale, analize literare, ştia să comenteze poeziile şi într-adevăr făcea faţă cerinţelor de bacalaureat”, a povestit profesoara ei de limba română, Izabela Susany.

Aplauzele liceenilor pentru cea mai grea problemă de fizică

Picase în vară la fizică, disciplină la care nu a reuşit decât un punctaj de 3,80. Fără a se descuraja, Maria Florea a apelat la ajutorul profesorului Mircea Nistor, care îi era coleg la Colegiul de Informatică. Două ore. Atât a lucrat cu ea. Au rezolvat împreună subiectele pe care le-a avut în vară, pe îndelete, iar dascălul a înţeles repede unde „scârţâie” fizica Mariei şi a corectat-o. Iar ea fost foarte atentă, a întrebat acolo unde nu a înţeles, întocmai ca un copil. Învăţase deja cea mai preţioasă lecţie şi ştia, acum, care este valoarea cunoaşterii. După ce şi-a luat BAC-ul, profu’ de fizică a chemat-o pe Maria, femeia de serviciu a şcolii, să le explice elevilor de clasa a XII-a unul dintre subiectele mai dificile de bacalaureat. Le-a explicat, iar la final, ca într-un singur gând, copiii s-au ridicat în picioare şi au aplaudat-o. Mai mult, când au văzut că mama termină câte un an de liceu după altul, au început şi proprii ei copii să se înscrie la cursuri post-liceale de maiştri sau sanitare. Iar ea s-a înscris şi a absolvit cu nota 10 Şcoala de Maiştri, a Colegiul Tehnic „Matei Corvin” – specializarea Electronică.

„Să laşi loc de bună ziua!”

În cele câteva fotografii pe care și le-a făcut în Italia, în timpul plimbărilor pe străzile din Imperia.

În cele câteva fotografii pe care și le-a făcut în Italia, în timpul plimbărilor pe străzile din Imperia.

De 5 ani Maria e în Liguria, Italia. A plecat mai întâi doar temporar, vara, ca să mai strângă un bănuţ şi să mai achite din datorii, în condiţiile în care avea o casă grea, iar soţul îi era bolnav. A lucrat doi ani la rând la curăţenie, în turism, dar apoi a plecat definitiv ca „badantă”, adică îngrijitoare, în Imperia. A lucrat pentru vârstnici de care a avut grijă şi spune că i-a plăcut să-i respecte ca şi cum ar fi fost părinţii ei şi să lase loc de „Bună ziua”. Îşi aminteşte cu drag de Michele, un bătrânel simpatic căreia Maria a ajuns să-i spună „padre” (n.r. „tată”) ori de familia modestă pentru care a lucrat şi care nu uita niciodată să împartă în trei orice prăjiturică, doar ca să-i pună şi ei deoparte o bucăţică. Sunt lucrurile frumoase pe care le păstrează. Pentru că Maria recunoaşte cu vocea tremurândă că, da, desigur, la început nici ei nu i-a fost uşor. Că era o altă ţară, o altă limbă şi că, odată ajunsă acolo, pur şi simplu nu ştia de unde să-şi mai apuce viaţa. Zice că o întregă generaţie de hunedorence, de românce, şi-au sacrificat ani buni din viaţă muncind din greu, uneori chiar şi 20 de ore pe zi, doar ca să poată trimite acasă, la Hunedoara, bănuţul atât de necesar pentru supravieţuirea copiilor. Şi că e greu, teribil de greu, deşi s-a străduit şi-a şi reuşit să se adapteze. „Avem un grup al nostru, al fetelor: ne povestim bucuriile şi necazurile, ne urăm „La mulţi ani!”, iar dacă vreuna rămâne fără muncă ne telefonăm una, alteia, până găsim ceva pentru ea. Deocamdată rămân, că nu am de ales. Italia e a doua mea patrie şi le mulţumesc italienilor că m-au primit. Dar aş vrea să mă întorc acasă şi… am promis că voi face facultatea. Aşa că, şi la 60 de ani dacă încep, tot o să mă înscriu la facultate!”.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouă + 4 =

ACTUALITATE
Măsuri de ordine la secțiile de votare         Perversul din Hunedoara a fost condamnat         Sentință definitivă pentru traficanții de comori dacice, de patru milioane de euro         Accident rutier pe șoseaua Hunedoara – Deva         11 decembrie 2016, ziua în care ne alegem parlamentarii         „Daţi 5 lei pentru Andrei!”         O carte de referință despre etnicii germani         A luat ființă Forumul Național al Geoparcurilor UNESCO         Accident rutier în Deva: doi tineri au fost răniți         „Ambasadorii” județului Hunedoara au fost premiați la Gala Excelenței         Distrugeri în Cetatea Devei         Patru hunedoreni își vor afla sentința într-un dosar al traficului de comori dacice         Accident grav provocat de un tânăr de 18 ani         Criminal condamnat la 13 ani de închisoare         Gara municipiului Brad a împlinit 120 de ani de la inaugurare         Românii din judeţul Hunedoara despre etnicii germani: plecarea lor este o pierdere pentru România         Personaje misterioase ale istoriei – 100 de ani de la moartea lui Rasputin         Viață de scriitor în satul izolat al Hunedoarei: Gelu Diaconu a dat capitala pe traiul liniștit în Bătrâna         Bolnav de cancer, Alexandru are nevoie de ajutorul nostru. Al tuturor         Pădurari din Hunedoara controlați de Garda Forestieră