„Mafia fierului vechi”, încă în faza audierilor după nouă ani de la marea lovitură primită de la DIICOT

Primul mare dosar al „mafiei fierului vechi” din Hunedoara a rămas încă la stadiul judecării pe fond, în instanţa Tribunalului Bistriţa Năsăud, deşi s-au împlinit nouă ani de la marea lovitură dată atunci „fierarilor” de fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, Traian Berbeceanu.

Tribunal„Instanţa a amână cauza pentru continuarea cercetărilor judecătoreşti prin audierea martorilor”,a informat Tribunalul Bistriţa Năsăud, după termenul de judecată de vineri. În luna mai va fi reluat procesul, cu noi audieri. Dosarul „Hidra”, al mafiei fierului vechi din Hunedoara, a fost ancheta care i-a propulsat pe Traian Berbeceanu şi pe Laura Codruţa Kovesi. Comisarul Traian Berbeceanu a devenit ulterior comisar-şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, iar procurorul şef delegat de la DIICOT – Sibiu, Laura Codruţa Kövesi, a fost numit procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, însă dosarul pe care cei doi l-au coordonat, compus din aproape 100 de volume, nu a mai fost soluţionat de magistraţi.

Combinatul, devalizat de hoţi

În vara anului 2006, peste 40 de hunedoreni au fost reţinuţi în dosarul reţelelor de infractori care s-au îmbogăţit de pe urma furturilor din Combinatul Siderurgic Hunedoara. În mai puţin de un an de la data trimiterii după gratii a membrilor „mafiei fierului vechi”, dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Hunedoara, iar în toamna anului 2007, procesul a fost strămutat la Tribunalul Bistriţa Năsăud. Între timp, toţi cei peste 40 de inculpaţi au fost eliberaţi din arest.

Acuzaţiile atunci de procurori au fost numeroase: mafia fierului vechi din Hunedoara, din care făceau parte şi patronii unor centre de colectare şi angajaţii lor, ar fi produs prejudicii de peste 12,5 milioane de lei, prin delapidare, spălare de bani şi evaziune fiscală. Lor li s-au adăugat pagubele de milioane de lei provocate de bandele de hoţi, care acţionau organizat, în cârdăşie cu administratorii centrelor de fier vechi răsărite în jurul combinatului.

Agenţii de pază ai uzinelor puse pe butuci se plângeau atunci că nu pot face faţă invaziei de hoţi, care cărau cu spatele, căruţa şi chiar şi cu camionul componentele metalice din combinat, spre centrele de colectare. Au fost cazuri în care angajaţii firmelor de pază erau bătuţi cu sălbăticie de găştile de hoţi, chiar pe teritoriul pe care îşi desfăşurau activitatea. În alte situaţii, însă, agenţii de pază erau cei care le facilitau accesul hoţilor în combinat. Fierul furat în flux continuu de pe platforma industrială, întinsă pe aproape 200 de hectare, era vândut centrelor de colectare. În 2005 – 2006, peste 40 de centre de preluare a fierului vechi funcţionau în Hunedoara, cele mai multe în imediata vecinătate a combinatului. În urma acestor afaceri, câteva zeci de localnici s-au îmbogăţit rapid şi ilegal. În prezent, mulţi dintre „actorii” acestui dosar cu prejudiciu imens se află în închisoare, find condamnaţi în alte cauze. Alţii au plecat în Occident. Unii dintre administratorii fostelor centre de colectare a fierului vechi şi-au continuat afacerile şi chiar au prosperat, dar sunt anchetaţi sau judecaţi în alte dosare de evaziune fiscală şi spălare de bani. În municipiul Hunedoara, combinatul siderurgic în care în urmă cu două decenii lucrau aproape 20.000 de oameni mai are circa 700 de angajaţi.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouă + 13 =

ACTUALITATE
Profesorul Eli Androne Petru a câștigat procesul cu primăria         Situația celor două mari proiecte de infrastructură derulate în Hunedoara prin POR 2014 – 2020         Zeci de angajați ai fabricii Terpena au de suferit de pe urma dezastrului. S-au plâns la ITM Hunedoara         Concert de muzică populară în Piața Cetății         Copil de 12 ani rănit în accident         Au furat două motofierăstraie         Persoane bănuite de furt depistate de poliţiştii hunedoreni         ȘI TU POȚI DEVENI SALVATOR!         Evaziune de peste 22 de miliaone de lei. Români și chinezi implicați în afacerile ilegale         Ascensoare noi în Spitalui municipal Hunedoara         Noi mărturii în dosarul matriței din Sarmizegetusa Regia         Fitness în aer liber la poalele Cetății         Sorin Vasilescu participă la o întâlnire în Austria cu specialiști în arheologie         CEH pierde 300 de tone de huilă în fiecare zi         Turiștii din Parâng sunt așteptați cu un drum plin de gropi         A XVI-a ediție a Festivalului – Concurs „Tudorică Munteanu”, organizat în Orăștie         Proiect de lege important. Fermierii care vor fi scutiți de la plata taxelor pentru sănătate, șomaj și salarii         18 octombrie – ziua în care Huniazii au intrat în istorie         Monica Iacob Ridzi a depus o cerere de eliberare condiționată         Gheorghe Ile a cerut daune în instanță unui consilier local pentru denigrare