Tribunalul Hunedoara judecă, luni, trei tineri acuzaţi de proxenetism şi trafic de minore pentru prostituţie, iar unul dintre inculpaţi este chiar fiul consilierei judeţene Dorina Pleşcan. Daniel Pleşcan, Silviu Praţa şi Mihaela Ciociu sunt aşteptaţi la audieri, în procesul început în ianuarie la Tribunalul Hunedoara.

La termenul trecut, instanţa a revocat măsura controlului judiciar dispusă pentru cei trei inculpaţi. Potrivit anchetatorilor, cei trei au hunedoreni au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de criminalitate organizată legate de traficul de minori şi proxenetism.

“Din cercetări a rezultat că, în perioada iulie – decembrie 2014, membrii grupării ar fi recrutat cinci tinere, dintre care două minore, pe care le-ar fi determinat să practice prostituţia, în mai multe locuri de cazare de pe Valea Jiului. O parte din banii obţinuţi din activitatea de prostituţie ar fi fost însuşiţi de membrii grupării”, se arăta în comunicatul emis de Poliţia Română, la momentul reţinerii celor trei. Potrivit DIICOT, printre tinerele „recrutate” pentru prostituţie s-ar fi aflat şi studente de la Universitatea din Petroşani, dar şi minore.