„M-am considerat potrivit pentru acest post, întrucât am apreciat că astfel voi avea ocazia ca într-un cadru elevat să împărtăşesc din experienţa mea profesională, dobândită în cei 25 de ani de activitate profesională şi să pun în aplicare cunoştinţele manageriale acumulate în perioada în care am ocupat diverse funcţii de conducere în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, lucru care ar trebui să reprezinte idealul oricărui poliţist care a îmbrăţişat din convingere această profesie”, a precizat Liviu Dumitru.

Gabriel Liviu Dumitru a fost unul dintre cei mai longevivi şefi de poliţie din ţară. A condus Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara din vara anului 2008. În perioada 2007 – 2008 a fost adjunct al şefului Poliţiei municipiului Deva. Din 2006 până în 2007 a condus Biroul de Investigarea Fraudelor în cadrul Poliţiei Deva. De asemenea, a mai fost şef al Biroului II, la Serviciul de Investigarea Fraudelor al IPJ Hunedoara. În luna februarie a anului trecut, comisarul şef Liviu Dumitru a fost împuternicit să preia funcţia de adjunct al Centrului Chinologic din Sibiu, pentru o perioadă de şase luni.