Lista școlilor din județ care vor fi desființate în anul 2018

Inspectoratul Școlar al Județului Hunedoara a realizat o listă a școlilor și grădinițelor care își vor suspenda activitatea începând cu anul școlar 2018 – 2019.

Inspectoratul Școlar al Județului Hunedoara a transmis propunerile privind măsurile luate pentru diminuarea cheltuielilor de personal și încadrării în bugetul calculat conform costului standard per elev / preșcolar. O propunere vizează încetarea activității a 18 unități școlare, începând cu anul școlar 2018 – 2019. „Demersul va determina reducerea posturilor nedidactice de îngrijitoare și muncitori calificați (fochiști), precum și reduceri de norme didactice”, se arată într-o adresă a IȘJ Hunedoara. Diminuarea numărului de opționale predate în unitatea de învățământ pentru a fi diminuate plățile cu ora, neocuparea posturilor auxiliare care se vacantează în 2018, menținerea pensionarilor în activitate peste vârsta de pensionare numai în școlile care se încadrează în bugetul calculat și posibilitatea externalizării serviciilor de curățenie și reparații în școli sunt alte propuneri pentru reducerea cheltuielilor, se arată într-o adresă semnată de inspectorul șef Maria Ștefănie.

Unitățile de învățământ propuse pentru suspendarea activității, începând cu anul școlar 2018 – 2019 au fost împărțite în două categorii. Cele propuse de consiliile locale sunt: Școala primară Gelmar, cu trei elevi, aflată la patru kilometri de Colegiul Agricol din Geoagiu; Școala primară Peștenița, cu cinci elevi, aflată la patru kilometri de Peșteana și la șapte kilometri de Densuș; Școala din Dâlja Mare, cu 11 elevi, aflată la opt kilometri de Petroșani; Școala din Râu Alb, cu doi elevi, aflată la patru kilometri de Râu Mic, Școala primară din Livadia, cu 11 elevi, aflată la patru kilometri de Baru. Unitățile propuse de Inspectoratul Școlar al Județului Hunedoara sunt: Școala din Fizești, cu doi elevi, aflată la 6 – 7 kilometri de drumul asfaltat al satului, Grădinița din Fizești, cu patru preșcolari, Grădinița din Spini, cu cu cinci preșcolari, aflată la patru kilometri de Turdaș, școlile primare din Stejărel, Stănija, Boița, Curechiu, Obârșa, Merișor, Păucinești, Crișan și Ciopeia, cu maximum 10 elevi. Profesorii titulari nu vor avea de suferit, susțin reprezentanții IȘJ Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

treisprezece − 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Cea mai sălbatică zonă a fostei mocănițe a Hunedoarei a devenit traseu educativ         Cum va fi iluminată festiv Hunedoara de sărbători         Cursanții de limbă chineză la momentul bilanțului         Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, în conflict de interese. Sentința este definitivă!         DISPONIBILIZĂRI. 70 de angajați ai CEH pleacă din sistem. Unii ajung direct în șomaj!         De ce au întors armele sindicatele? Au admis inițial insolvența CEH, acum o resping!         Transalpina va fi închisă         Ziua Armatei Române, celebrată în Hunedoara         Toamna transformă satele din Munţii Apuseni într-un adevărat paradis         PETROȘANI/ Lemnul din toaletarea copacilor, donat bătrânilor         NEMULȚUMIT. Alin Simota a contestat condamnarea pentru fals în declarații         Ilie Balaci a murit         Turiste rătăcite în Masivul Godeanu         Prins la furat de cablu, pe calea ferată         Gara Brad, la doi ani de la începerea lucrărilor de reabilitare         Scrisoarea deschisă a primarului Marcel Goia: „Autoritățile Publice Locale, bătaia de joc a Statului Român”         Traseu turistic refăcut de salvamontiști în Retezat         Rezultatele Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi – 19 octombrie 2018         „Trofeul Cetăţii” – turneu internaţional de şah la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”         Proteste la ArcelorMittal Hunedoara