Legea terorii și a tăcerii, instaurată din nou de interlopi în Valea Jiului

Un caz șocant s-a petrecut în Spitalul municipal din Vulcan. O doctoriță și două asistente medicale au fost agresate, în timp ce se aflau de gardă în Secția de Urgențe și acordau ajutor unor pacienți.

Victimele s-au temut să depună plângere împotriva interlopilor care au participat la agresiuni, potrivit unor surse din spital, astfel că Poliția a luat doar măsura cercetării a patru tineri, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Cadrele medicale din Spitalul municipal Vulcan au fost agresate, după ce patru tineri au fost aduşi în spital, cu răni, în urma unei altercaţii într-un bar din cartierul Dallas. Scandalul petrecut în noaptea de sâmbătă în secţia de urgenţe a izbucnit pe fondul consumului de alcool. Femeile au fost la un pas de a fi violate, iar uneia dinter victime i-au fost rupte hainele, relatau, la scurt timp după eveniment, reprezentanții spitalului

Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, a precizat că incidentul a fost precedat de un scandal într-un bar  din cartierul Dallas.  Poliţia a fost sesizată şi s-a deplasat la spital, unde au fost aduşi cei patru tineri. Anchetatorii susțin însă că un alt tânăr, cu tulburări psihice, s-ar fi dezbrăcat şi s-ar fi dedat la un comportament obscen. La spital au ajuns şi jandarmii. Cei patru interlopi au continuat scandalul în spital, a precizat Bogdan Niţu, iar poliţiştii le-au întocmit dosar penal pentru tulburarea ordinii şi linistii publice, în ambele locaţii. Nicio persoană nu a fost reţinută, până în prezent, pentru comiterea infracţiunilor, iar cadrele medicale nu au depus plângere la Poliţie, împotriva agresorilor, de teamă, potrivit unor reprezentanți ai spitalului.

Au renunțat la plângeri împotriva lui Palesică

În ultimii ani, personaje dubioase care au lăsat impresia că se află sub protecţia autorităţilor au făcut legea pumnului în comunităţile din oraşele miniere, iar victimele lor fie au refuzat să depună plângeri împotriva acestora, fie le-au retras ulterior, de teamă. Ilustrativ a fost cazul lui Sorin Palesică (33 de ani), recidivistul care a înfiorat o ţară întreagă după ce a fost filmat în timp ce a bătut până la leşin o tânără salvamontistă și alți doi tineri, într-un local din Straja (Lupeni). În noaptea de sâmbătă spre duminică, 7 februarie, interlopul de 34 de ani a bătut crunt mai multe persoane într-un local din Straja. Una dintre victimele sale, lovită cu pumnii în faţă până ce şi-a pierdut cunoştinţa, a fost Miruna Inel. La scurt timp după agresiune, Miruna Inel declara: „Acum îmi este teamă să ies din casă. Mă gândesc la ameninţările pe care mi le-a adresat. M-a ameninţat cu moartea, că nu am voie să zic de el, de ceea ce mi-a făcut”.

Tânăra salvamontistă a povestit că a fost lovită doar pentru că i-a spus interlopului care făcea scandal în localul din Straja, să se potolească. A fost momentul în care Palesică s-a dezlănţuit şi a lovit-o cu pumnii, până când aceasta şi-a pierdut cunoştinţa. În timp ce fata era scoasă pe braţe din local, Palesică a mai bătut doi oameni. Iar scenele înfiorătoare înregistrate de camerele video instalate în local au avut loc sub privirile unui jandarm impasibil, aşezat la masă alături de infractorul Palesică. Sorin Palesică a fost imobilizat de jandarmi şi poliţişti, nu înainte de a avea o altercație cu oamenii legii: „Îţi dau somn, bulangiule, hai să ne batem”, i-a strigat unuia dintre poliţişti. A doua zi, după ce cazul a ajuns în presă, Palesică a fost arestat preventiv. În luna aprilie, ca urmare a faptului că victimele sale și-au retras plângerile,  procesul penal împotriva lui Palesică a încetat.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × trei =

ACTUALITATE
Accident rutier cu doi răniți la intrarea în Deva, pe Drumul Național 7         E ŞI ALDE LA GUVERNARE! Mircea Moloţ a reuşit să deblocheze proiectele europene din Ţara Haţegului         Fosta Școală 10 din Hunedoara a ajuns în paragină         DEPOUL DEVASTAT. Ultima „redută” a mocăniței din Hunedoara a fost ruinată         Tribunalul Hunedoara decide soarta spărgătorului de la Castelul Corvinilor         Sfârşit de săptămână cu Târgului European al Castelelor. VEZI Programul evenimentului         Dungi si flori in noua colectie Sense primavara-vara 2017         OMUL CU CEL MAI STUFOS CAZIER RĂMÂNE LIBER. Cu magistraţii la Judecata de Apoi         Ce soartă va avea Pasul Vâlcan, zona turistică pustie dotată cu telegondola de 33 de milioane de lei         Ludovic Orban: „Nu voi tolera coconul acela care se formează în jurul fiecărui lider”         Accident într-o intersecție din Deva         Povestea fostului securist din fruntea minerilor care a condamnat România la CEDO         Percheziții la traficanți internaționali de țigări         Un polițist a salvat un tânăr de la sinucidere         Povestea marii tragedii aviatice din 1940: „Erau peste tot morţi, mutilaţi în modul cel mai îngrozitor”         Șofer căutat de Poliție după un accident         Accident rutier pe Calea Zarandului         SĂPTĂMÂNA POMENILOR. Danii de peste patru milioane de lei pentru ONG-iştii hunedoreni         MICII DUMNEZEI DE LA ŢARĂ. Primarul Mihai Irimie (PNL) lasă Şoimuşul pe sec         HUNEDOARA LIRICĂ, SCHIMBARE ÎN PROGRAM. Municipiul Hunedoara va avea două seri de festival