LANSARE DE CARTE. Voluntari hunedoreni în războiul pentru întregirea României

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat, în ziua de 23 ianuarie 2017, în incinta Deva Mall, Salle d’Or, lansarea volumului istoricului dr. Ioachim Lazăr „Voluntari hunedoreni în războiul pentru întregirea României”, volum apărut cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Hunedoara, deschizând astfel șirul de evenimente care vor marca împlinirea, în anul 2018, a unui secol de la făurirea Marii Uniri.

 

Volumul este dedicat împlinirii, în anul 2018, a unui secol de la făurirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, moment crucial în istoria României și în evoluția națiunii române. De asemenea, volumul este închinat și luptei și acțiunii voluntarilor români pentru realizarea unității naționale, având în vedere că la 8 iunie 2017 se împlinesc 100 de ani de la depunerea jurământului la Iași, în fața Regelui Ferdinand I, a Reginei Maria, membrilor guvernului, de către primul detașament de voluntari format în Rusia.

Volumul realizat de către istoricul Ioachim Lazăr abordează pentru prima dată problema rolului voluntarilor din județul Hunedoara în Primul Război Mondial. Pentru documentare au fost cercetate fondurile diferitelor instituții din cadrul arhivelor din Deva: Prefectură, preturi, primării. La documentele de arhivă s-au folosit descrierile și relatările unor participanți la evenimente, între care amintim pe Ioan Fodor din Curechiu, Ștefan Oțel din Brad, Elie Bufnea, Romulus Cărpinișan din Răhău, județul Alba. Rezultatul acestor cercetări este întocmirea a numeroase liste cu voluntari hunedoreni care au activat în Rusia, România, Italia și Franța.

Rezultat al unei îndelungate și migăloase munci de documentare în arhive, rezultat al consultării a mii de documente de epocă, această carte aduce informații noi, majoritatea inedite, despre voluntarii hunedoreni care au adus tributul de sânge în marele război de întregire a țării. Sunt puse în lumină sacrificiile extraordinare, suferințele de care au avut parte acești voluntari pentru a putea să lupte pentru idealul care a însuflețit atâtea generații de români de-a lungul secolelor: unirea tuturor românilor într-o singură țară.

Volumul istoricului Ioachim Lazăr este printre puținele dedicate acestui important moment din istoria națională, un volum realizat cu metodele științifice ale cercetării istorice obiective, un volum bazat pe document și pe mărturii ale celor care au fost martorii și actorii evenimentelor din Primul Război Mondial, ale luptelor voluntarilor și ale realizării Unirii de la 1918.

Este un volum de referință care scoate în relief contribuția extrem de importantă a voluntarilor hunedoreni la războiul de întregire, o contribuție plătită cu sânge și cu sacrificii de vieți omenești. Este meritul istoricului Ioachim Lazăr că a închegat această lucrare de certă valoare științifică, dar și cu un puternic filon patriotic.

Cartea este scrisă cu talentul cu care, de atâtea ori, ne-a obișnuit domnul Ioachim Lazăr, un talent dublat de strădania și priceperea istoricului de a „șterge colbul” – cum spunea Eminescu – de pe cronicile unor evenimente petrecute acum un secol, dar care au fost, sunt și vor fi vii pentru totdeauna în inimile tuturor celor care simt românește.

Ne bucurăm să avem o astfel de carte în biblioteca noastră, o carte pe care o recomandăm tuturor cititorilor noștri, tineri și bătrâni, dar în mod deosebit tinerilor, pentru a ști să-și cinstească așa cum se cuvine înaintașii.

Istoricul Ioachim Lazăr merită toate felicitările pentru     acest important volum și îl așteptăm cu alte cărți despre istoria neamului românesc, cărți pe care, cu siguranță, le va scrie și le va dărui tuturor celor care au atât de multă nevoie să-și cunoască istoria, țara și poporul.

La finalul lansării a urmat o sesiune de autografe oferite doritorilor de către istoricul Ioachim Lazăr.

Ioan Sebastian Bara

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “LANSARE DE CARTE. Voluntari hunedoreni în războiul pentru întregirea României

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi × 2 =

ACTUALITATE
Sentință definitivă pentru bătăușii din centrul Devei         Jandarmii montani au fost testați în Cheile Tăii         Ștafeta Veteranilor va trece prin Deva         Situația contractelor de deszăpezire pentru drumurile naționale din vestul țării         Cum a evoluat în 25 de ani populaţia marilor oraşe din judeţul Hunedoara         Decembrie ’89 pe mai multe voci         Rectorul Radu Sorin este cel mai bine plătit profesor din Hunedoara         Tomograf nou achiziționat de Spitalul din Hunedoara         Bine că ești tu deștept! Alegeri în Deva. Conspirație, transpirație și clăbuci         Liviu Gabriel Dumitru va fi noul șef al Școlii de Agenți din Cluj – Napoca         Copil accidentat grav după ce s-a electrocutat pe un pod din Hunedoara         Intensificarea traficului de pasageri pe Aeroportul din centrul ţării         Ministrul Carmen Dan a convocat comisia tehnică centrală pentru alegerile parțiale din luna noiembrie         Un bărbat de 71 de ani s-a urcat băut la volan și a produs un accident         Hoți care au devastat calea ferată prinși de Poliție         O tânără s-a spânzurat în locuința ei din Deva         Profesorul Eli Androne Petru a câștigat procesul cu primăria         Situația celor două mari proiecte de infrastructură derulate în Hunedoara prin POR 2014 – 2020         Zeci de angajați ai fabricii Terpena au de suferit de pe urma dezastrului. S-au plâns la ITM Hunedoara         Concert de muzică populară în Piața Cetății