La un pas de tragedie. Şapte persoane au ajuns la spital din cauza unei sobe defecte

O familie din Petrila, printre care şi o copilă de numai două luni şi unul de doi ani, a ajuns la spital din cauza unei sobe defecte. Şapte persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon şi doar o minune a făcut să scape cu viaţă.

petrila.sobaFamilia compusă în total din 8 persoane – doi adulţi şi 6 ocpii – locuieşte într-o garsonieră şi se încălzeşte cu o sobă cu lemne. Toată iarna au folosit-o dar, din nefericire, joi dimineaţa au fost la un pas de tragedie. Copiii sunt cei care au început să se simtă rău, iar mai apoi mama celor 6 copii. Soţul său nu era acasă, plecase devreme la lucru, dar a fugit într-un suflet când a aflat ce s-a întâmplat. Din fericire, femeia a reuşit să strige după ajutor şi a fost auzit de un vecin care a sunat imediat după la 112. Până la sosirea echipajelor de salvare, toţi cei 7 membri ai familiei au fost scoşi din casă pe holul blocului, iar de aici au fost preluaţi de salvatorii de la SMURD, sosiţi de urgenţă la faţa locului. „Persoanele au fost evacuate, li s-a acordat primul ajutor și au fost transportate la UPU Petroșani. Din informațiile pe care le avem, persoanele sunt stabile, în afara oricărui pericol. Am intervenit imediat și le-am acordat primul ajutor, după care au fost preluați de ambulanțe și duși la spitalul din Petroșani”, a spus Neculai Alexandrescu, șef SVSU Petrila. După ce au fost consultaţi cinci dintre copii s-au putut întoarce acasă, la tatăl lor, iar în spital a rămas doar mama copiilor, cu fetița de două luni, care este în stare mai gravă.

 

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Păsat şi tocană de oaie la Târgul de produse tradiţionale. Costul: 21.000 de lei         Salvaţi de pe Transalpina         ADMINISTRAŢIE PSD. Şapte ani de jalbe la „Împărăţia” primarului Cazacu din Brad. Degeaba!         Ofertele de restaurare a Castelului Corvinilor vor fi reevaluate         Accident pe DN 66. S-a răsturnat cu camionul         TURISM. Demersuri pentru declararea zonei Vulcan – Pasul Vîlcan staţiune de interes local         Șir de accidente grave pe șoselele Hunedoarei         Accident pe Calea Zarandului din Deva. Un autocar și un autocamion sunt implicate în coliziune         Ministrul Energiei nu ar vrea să renunţe la centralele pe cărbune         150 de ani de activitate corală neîntreruptă în Orăștie         Autobuz implicat într-un accident mortal pe DJ 687 Hunedoara – Deva         ZILELE MAGHIARE DIN JUDEŢUL HUNEDOARA. Au fost decernate premiile ”Barcsay Ákos” 2018         FOTO: Accident grav pe autostradă. Șase mașini au fost implicate, iar șapte oameni au fost răniți         Probleme mari pe listele “Fără penali”. Sute de semnături anulate în Valea Jiului. Primarul Uricaniului, ameninţat cu o plângere penală!         Liga a treia. Victorie pentru CS Hunedoara, eșec pentru Deva         Mai multe drumuri județene devin drumuri forestiere         Amenzi pentru tăieri ilegale de lemne         Soarta minelor Lupeni şi Lonea e pecetluită. Nici măcar nu sunt luate în calcul în Strategia Energetică a României         Tânăr prins la furat în Hunedoara         Zilele Maghiare din Județul Hunedoara – 22-30 septembrie 2018