LA O EXPOZIȚIE INTERNAȚIONALĂ. Geoparcul Dinozaurilor, prezent în Germania

Expoziția ”Stone made objects” realizată de Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București, a ajuns în Geoparcul Swabian Alb din Germania.

 

 

Obiectele provenite din geoparcuri UNESCO europene, care spun povestea legăturii dintre Om și Pământ, parte a patrimoniului cultural intangibil, au putut fi admirate pe tot parcursul celei de a 43-a întâlniri a Comitetului de Coordonare al Rețelei Europene a Geoparcurilor.

 

Din 25 de țări

 

Evenimentul găzduit de orașul german Aalen a reunit peste 150 de reprezentanți ai 72 de geoparcuri din 25 de țări europene. Întâlnirea Comitetului de Coordonare al Rețelei Europene a Geoparcurilor a marcat și câteva evenimente importante. Anul acesta se împlinesc 15 ani de la înființarea Rețelei Internaționale a Geoparcurilor UNESCO și trei ani de la înființarea Programului UNESCO pentru Geoștiințe și Geoparcuri. Participanții la întâlnire au adoptat o declarație comună prin care își afirmă angajamentul de a continua acest program și de a oferi, în cadrul UNESCO, sprijinul și experiența Rețelei în punerea în aplicare a acestui program de succes. ”Suntem convinși că Rețeaua Internațională a Geoparcurilor UNESCO este un program nou și eficient, fiind un model de activare într-o rețea și de colaborare între teritorii pentru implementarea obiectivelor de dezvoltare durabilă de către autoritățile locale și comunități, printr-o abordare de jos în sus. Evaluările Programului UNESCO pentru Geoștiințe și Geoparcuri trebuie să respecte procedurile și calendarul, comune tuturor programelor UNESCO, și să fie convenite cu participarea statelor membre, a Secretariatului UNESCO și a Rețelei Internaționale a Geoparcurilor. Dialogul constant și colaborarea strânsă între Secretariatul UNESCO și Rețeaua Internațională a Geoparcurilor sunt vitale. Subliniem dorința noastră de a colabora cu UNESCO pentru evoluarea geoparcurilor UNESCO la nivel global și pentru susținerea dezvoltării regionale durabile”, se arată în textul declarației adoptate în Geoparcul UNESCO Swabian Alb.

 

Cu produse locale

În acest context, expoziția ”Stone made objects” prezentată de Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului și un târg de produse locale din geoparcuri au marcat importanța conservării patrimoniului geologic și cultural din geoparcurile europene pentru dezvoltarea durabilă a comunităților locale.  Întâlnirea Comitetului de Coordonare a Rețelei Europene a Geoparcurilor a fost un bun prilej de schimb de experiență și de prezentare a proiectelor derulate în geoparcurile europene. Rezultatele obținute până acum în cadrul proiectului Interreg Danube Geotour au fost prezentate de directorul Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, Alexandru Andrășanu, împreună cu ceilalți parteneri în proiect. Acest proiect internațional a fost inițiat de Geoparcul UNESCO Idrija din Slovenia, prin  Heritage Centre Idrija și reunește 11 parteneri din 10 țări (Slovenia, Ungaria, Austria, Croația, Cehia, România, Slovacia, Finlanda, Portugalia și Franța) din geoparcuri, parcuri naturale și universități din țările dunărene dar și din Rețeaua Europeană a Geoparcurilor. De asemenea, Danube GeoTour se bucură de sprijinul Rețelei Internaționale a Geoparcurilor, partener în proiect.

Gazdă în 2020

Proiectul beneficiază de co-finanțare (ERDF, IPA) prin Programul european transnațional Dunărea (Interreg – Danube Transnational Programme). Următoarea întâlnire în cadrul Rețelei Internaționale a Geoparcurilor va avea loc în luna septembrie a acestui an, în Geoparcul UNESCO Sierra Norte de Sevilla, Spania. În septembrie 2020, România, prin Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București, va găzdui pentru prima dată în România o întâlnire din cadrul Rețelei Europene a Geoparcurilor.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece − nouăsprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Răspunsul fabulos dat de un român viceprimarului care i-a jignit pe șoferii de TIR         Cel mai bătrân “agent electoral” iese la pensie. Culoarul Mureş Nord trece de la promisiune la statutul de contract         Centenar I. D. Sîrbu         Situația lucrărilor de întreținere și reparații la drumurile județene derulate în 2019         Primăria Deva a achitat la zi banii destinați navetei cadrelor didactice         Trafic reluat în zona pasajului de cale ferată de pe strada Hărăului         Imagini senzaționale de pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Ce s-a întâmplat pe Dealul Liliecilor         Voluntarii refac una dintre vechile biserici din Ţara Haţegului         Șosele noi în Ținutul Pădurenilor         Gafă în direct a viceprimarului din Vulcan: „Stă şi învârte de volan, pe 2.000 de euro. Tot să nu muncească”         Avem un județ turistic! Degeaba!         Accident rutier pe Calea Zarandului din Deva         Codrii dispăruți. Tăierile masive de pădure din Ținutul Pădurenilor se văd din satelit         Povestea Buzduganului lui Ioan de Hunedoara, din Porţile de fier ale Transilvaniei         O viitură a provocat distrugeri șoselei construite pe fonduri UE în Ținutul Pădurenilor         Sarmizegetusa Regia își deschide porțile pentru copii         Reparații pe Autostrada Deva – Orăștie         Accident grav cu motocicleta         Ruinele combinatului siderurgic din Hunedoara, înghiţite de natură         DIN NOU DESPRE GUNOAIE. Brădenii reclamă proastele servicii de salubrizare