La Lupeni au dispărut bannerele lui Klaus Iohannis!

Aproape toate bannerele cu Klaus Iohannis din Lupeni au dispărut peste noapte.

dasepoatedoiSituaţia ne-a fost semnalată de mai mulţi localnici care au precizat că nu doresc decât o campanie corectă. “Nu este corect ce se întâmplă, indiferent despre ce candidat este vorba. Trebuie să avem o campanie corectă şi fiecare dintre candidaţi să aibă şanse egale”, ne-a declarat un locuitor al municipiului Lupeni. Un singur banner a mai rămas, la Casa Pădurarului, spun sursele citate anterior, în timp ce materialele elctorale de pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, ori cele de pe strada Păcii s-au făcut nevăzute. Preşedintele PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, spune că materialele electorale vor fi înlocuite în cel mai scurt timp şi le-a mulţumit oamenilor pentru că au semnalat problema. Pe de altă parte, primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă, spun că de vină este o maşină încărcată cu lemne, care s-a agăţat de afişele candidatului ACL în drumul ei. “Am văzut şi eu că nu sunt şi am întrebat la poliţie. Am înţeles că a trecut o maşină încărcată cu lemne, care a agăţat bannerele lui Klaus Iohannis, acre erau agăţate mai jos. Cele cu Victor Ponta erau mai sus”, a spus Resmeriţă.

Carmen Cosman – Preda

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
PORTRET. Xenia, prinţesa războinică din ringul de box         Accident cu motocicleta, pe Transalpina         Accident pe autostrada A1, la Orăștie         Natura îşi face dreptate pe Defileul Jiului. Apele îşi recuceresc vechile albii         Se strâng ajutoare pentru sinistraţi         Muncitoarea care și-a atacat șeful cu un cuțit a fost reținută pentru 24 de ore         Primăria solicită fonduri UE pentru Cetatea Devei         Buget negativ pentru CEH. Pierderea e imensă         Școala veche de patru decenii intră în reabilitare         Incident grav în fabrica de cablaje: o angajată și-a înjunghiat șeful         Razie în Petroşani         Paznicii unităţilor miniere îşi cer salariile în instanţă         Magazinul fără vânzători, înființat de un devean, care funcționează pe încredere         Seminarul Mănăstirii Prislop, în topul școlilor din țară: aici nicio elevă nu a picat Bacalaureatul         În pericol după ce o maşină a rupt conducta de gaz         Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului va fi evaluat de UNESCO         Accident produs la beție         Cum s-a lucrat pe șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva         Trei drumuri județene și un pod vor fi reabilitate         Treceri de pietoni cu material antiderapant în Deva