La limita supraviețuirii/Circul foamei. Lupeni, 2016

 

Lupeni, 2016. Suntem în cartierul Viitorului, care nu sună atât de promițător pentru aproape 30 de copii și părinții lor, obligați să trăiască în condiții greu de conceput pentru o Românie ce se vrea a fi dezvoltată. Fără apă, fără energie electrică, tuberculoză și șobolani care se plimbă nestingheriți prin farfuriile, paturile, casele și viețile oamenilor. Oameni care nu au avut o șansă decentă la educație. Viitorul real se arată și mai sumbru. Copiii vor moșteni sărăcia, mizeria, defectele și neputința părinților. În acest timp, autoritățile dau neputincioase din umeri și reclamă lipsa fondurilor. Și, pentru că nu sunt bani, aceste familii sunt condamnate să poarte, zilnic, o luptă amară și nedreaptă pentru supraviețuire.

 Trai de groază

 La primul apartament o întâlnim pe Elena Moldovan, de 62 de ani, care ne povestește că s-a îmbolnăvit din cauza condițiilor grele în care trăiește.

”Fără lumină ne ține aici domnul primar, fără gaz, fără nimic. Umblă șobolanii pe noi, mâncăm cu șobolanii în farfurii, luăm microbi. N-avem condiții să facem baie, n-avem condiții să ne spălăm. Suntem vai și amar de capul nostru și normal că ne îmbolnăvim, că nu ne bagă de la primărie în seamă”, povestește femeia.

Tot ea vorbește și despre faptul că rromii sunt discriminați atunci când solicită ajutorul autorităților.

”Când merge țiganul, spune de la ușă: cum arată? Îi blond? Îi brunet? Dacă zice că îi brunet atunci afară cu el, că suntem țigani. N-avem prioritate în fața domnului primar din Lupeni și așa că e musai să stăm să murim aici”, mai spune Elena Moldovan.

Într-un alt apartament al groazei locuiește Ramona Moldovan, ce este cunoscută drept o femeie care muncește cu ziua pe unde poate. Brațele vânjoase, ca de bărbat, stau mărturie a muncii fizice pe care o face zi de zi. Are cinci copii, dintre care unul cu handicap major. Nu-și permite să-l opereze și, astfel, să-i ofere o viață normală. Ne povestește, îngrozită și scârbită, despre șobolanii uriași ce-i sperie copiii.

”Din alocație ne descurcăm. Soțul muncește, pune gresie, faianță, muncește pe unde apucă. Patru milioane… ăia nu sunt bani. Ca să trăiești, să iei de mâncare, să iei haine, să și speli. Apă nu, curent nu. De unde? Apa noi trebuie s-o cărăm tocmai de la izvor. Ne plouă de sus până jos. Nu pot pune nimic pe jos. Șobolanii umblă, știi cum? Ziceți că-s copii!”, povestește Ramona Moldovan.

Femeia a cerut sprijin autorităților locale, însă problemele ei au fost ignorate: ”Am fost la viceprimar, i-am spus că ne plouă în casă, ne mănâncă șobolanii. Ce putem să facem noi? Ne-a închis ușa în față și ne-a zis ”mergeți și căutați, după aia să veniți la mine”. Și noi ne-am enervat atunci: i-am zis că le las copiii aici, ca să aibă viceprimarul grijă de ei”.

 Vieți irosite

 Camelia Ioniță, de doar 18 ani, susține că este bolnavă de tuberculoză și are un copil de trei ani. A vrut să înceapă o viață nouă și a cerut o locuință. Autoritățile i-au dat una. În bătaie de joc. Mizerie, pereți cu mucegai, ferestre lipsă și fără uși. Un alt apartament al groazei, pentru care tânăra familie ar trebui să plătească chirie unor autorități hulpave, care își bat joc de disperarea oamenilor.

Cătălina, de 11 ani, este unul dintre cei 27 de copii care și-au pierdut șansa de a merge la școală. Sărăcia lucie, indiferența oamenilor din jur și lipsa de speranță i-au frânt aripile, în ceea ce ar trebui să fie cea mai frumoasă perioadă din viața unui copil. Nu îndrăznește să viseze că, într-o zi, ar putea fi mai mult decât un copil sărac, condamnat la o viață de adult nefericit. Nu are idealuri, fiindcă realitatea ei înseamnă mizerie, lipsuri și zeci de șobolani care mișună prin fiecare cotlon al vieții lor.

Despre integrarea rromilor în comunitățile locale se vorbește mult. Proiecte de succes există, dar doar pe hârtie. Marcel Rad, lider al rromilor din județul Hunedoara, recunoaște că rromii sunt folosiți drept masă de manevră pentru interesele politicienilor.

 Lupte între rromi

 Tot el mai precizează că cel care este lider al rromilor de la Lupeni, Teodor Mangu, nu-și face treaba.

”Nu se ocupă. Fiindcă el cu Partida Romilor… Când unul își vinde caracterul, vinde și țiganul. Mangu taie frunze la câini. Eu de 14 ani nu mai activez cu organizația. Toate rupturile le am din cauza lui”, susține Marcel Rad, într-un discurs pe care doar el îl înțelege.

Teodor Mangu a avut trei mandate de consilier local: unul din partea Partidei Rromilor, iar alte două din partea PSD, partid care a condus Lupeniul vreme de 16 ani. Invocă lipsa banilor și speră ca noul primar să fie mai receptiv la problemele oamenilor din cartierul Viitorului.

”Discut cu domnul primar și vedem ce soluții sunt. Problema e lipsa banilor. La nivel de fiecare localitate, există o strategie de dezvoltare și o hotărâre de consiliu pentru lucrări de investiții. Deci, blocul ăla putea să intre în renovare. Domnul Cristi a zis că sunt bani la primărie. Cetățenii ar putea fi mutați”, precizează Teodor Mangu.

Noul primar al Lupeniului, fostul deputat PSD Cristian Resmeriță, nu este de găsit, deși am încercat în repetate rânduri să luăm legătura cu el. Prima încercare a fost la instituția pe care o conduce: alte probleme erau mai importante, deci nu ne-a putut primi. Ulterior a fost sunat și i-am trimis și mesaje. Nu ne-a răspuns, arătând că preferă s-o facă numai celor care-s dispuși să asculte doar varianta roz pe care o prezintă el, despre un Lupeni prosper, oameni bogați, sănătoși și fericiți.

Articolul 47, din Constituția României, prevede, legat de nivelul de trai: (1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. (2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.

Mai jos  puteți urmări integral reportajul filmat:

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “La limita supraviețuirii/Circul foamei. Lupeni, 2016

  1. Zona Zoster

    De ce nu cititi Ziarul Vaii Jiului?La Lupeni curge lapte si miere domnilor!Intrebati-l pe DOCEA CATALIN.In Rasmerita al batran dadea zilnic.Asta micu a cotizat si PACE.Stie Docea ce nu “stie”procurorii.

    Răspuns
    1. STFF

      @ZonaZoster asa fac toate publicatiile si televiziunile din Vale,ascund mizeria sub pres.
      @Elena Mihai ce locuri de munca s-au creat in Lupeni sau in Vale,in general? vorbiti in batjocora.

      Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − 3 =

ACTUALITATE
Geoagiu – investiții importante pentru dezvoltarea comunității         PE BANII PRIMĂRIEI HUNEDOARA. Trai bun (ziua romilor) – 5.000 lei, comemorarea eroilor – 50 lei         MISTERELE HUNEDOAREI. Megaliții – altarele misterioase ale strămoșinlor noștri         Concurs: „Deva înflorește”         Bazinele ștrandului din Deva vor fi renovate         Accident rutier provocat la beție         Marius Surgent (deputat ALDE): „Nu trebuie să existe derapaje în instituțiile cheie ale statului”         Michael Melczer: “Ne pregătim să asigurăm şi iarna viitoare încălzirea municipiului Deva”         Polițiști anchetați de Parchet după scandalul din Lupeni         Tragedie în Petroșani: un bărbat a murit într-un accident rutier         ADEVĂR ŞI PROVOCARE. Împădurim Kogaionul împreună         AFACERI LÂNGĂ MORMÂNTUL LUI ARSENIE BOCA. De ce nu a dispărut talciocul de la Mănăstirea Prislop         Peste 140 de hectare în flăcări         Peste 250 de arbori plantați în Călan         Copil rănit grav într-un accident         Turiștii amendați pentru comportament indecent în Sarmizegetusa Regia „salvați” de magistrați         VIDEO Cea mai frumoasă stradă din Hunedoara a „înflorit”         Armăsar în agonie abandonat pe marginea unei străzi din Orăștie         De Ziua Poliției Române. Dacian Vonu, polițistul anului         Buna Vestire la Mănăstirea Prislop: cozi interminabile la mormântul părintelui Arsenie Boca