Jurnalista Ada Beraru a fost premiată de societatea civilă

Ada Beraru, jurnalistă a Ziarului Hunedoreanului și a săptămânalului Replica, a fost premianta ediției de sâmbătă a campaniei civice „Premianții fără premii”, desfășurată la Deva.

Reporterul Ada Beraru, de la Ziarul Hunedoreanului, a fost recompensat simbolic, de societatea civilă, în cadrul campaniei „Premianții fără premii”. Sâmbătă, zeci de hunedoreni au venit în Piața Victoriei din Deva pentru a o întâlni pe Ada Beraru și pentru a-i arăta prețuirea.

„Vă mulțumesc dumneavoastră, vouă, tuturor celor care ați venit să fiți alături de mine. Nu pot să vă spun cât de mult înseamnă acest lucru și ce mari îmi sunt emoțiile. Astăzi este Ziua Schimbării la față și poate nu întâmplător s-a nimerit să fie eu invitată astăzi aici. Am declarat public și pe rețelele de socializare că eu consider că în realitate nu merit acest premiu. Sunt o mulțime dintre colegii mei din presă, care au mai multă experiență decât mine, care sunt poate mai lucizi, mai talentați, care muncesc mai mulți și care, probabil, mulți dintre ei ar fi meritat și eu poate ultima sau niciodată. Cred că acum, că sunt în postura de premiant înțeleg cu adevărat cum este să te afli în fața unor oameni, pe majoritatea îi cunosc, pe alții nu, să știi că ești cumva printre prieteni”, a declarat Ada Beraru.

Prin materialele realizate, jurnalistul Ada Beraru transmite forță, o forță a frumosului întâlnit la oamenii mai puțin vizibili, acel frumos care construiește și ține vie lumea în care trăim. Pentru exemplul de dăruire în folosul oamenilor, pentru întreaga sa carieră, vă propunem să ne întâlnim cu ea și să-i spunem că-i mulțumim pentru ceea ce ne oferă, au precizat organizatorii campaniei „Premianţii fără premii”.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − nouă =

ACTUALITATE
PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani         Bibliotecarul Avram Iancu vrea să străbată înot cei 2.860 de kilometri ai Dunării         Percheziții DIICOT în Hunedoara         SCĂLDĂTOAREA DEVEI. Aqualand, patria politrucilor mufaţi la banul public         Marius Isfan le arată hunedorenilor Deva frumoasă         Hoţii îşi fac de cap în „ţara comandantului Mocanu”. Farmacii şi magazine prădate la Lupeni         Alin Simota se află pe lista interlopilor fugari de un an         Proiect pentru un parc tematic în jurul Castelului Corvinilor         Reparații pe șoseaua Deva – Lugoj         Asigurații nu mai au nevoie de adeverințe de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru a beneficia de servicii medicale         Trei incendii au avut loc în Hunedoara         Povestea Râușorului, micul paradis al schiorilor din Retezat         Caritas Petroşani, proiect pentru oamenii străzii         Elevii îngheaţă de frig la o şcoală din Vaţa. Primarul şi fochistul se acuză reciproc         PROBLEMELE CETĂȚEANULUI. Scandal pe locurile de parcare în Deva