Judeţul Hunedoara, la ediţia de primavară a Târgului de Turism al României

Judeţul Hunedoara va fi prezent şi la ediţia de primăvară cu numărul 37 a Târgului de Turism al României, care se va desfăşura în perioada 16-19 februarie 2017. Reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Economico-Socială Hunedoara (ADEH) precizează, pentru ZHD, că se vor prezenta la cel mai important eveniment dedicate turismului mult mai bine, comparativ cu anii trecuţi.

Radu Barb: “Vom avea o ofertă mai variată”

“Bugetul alocat este de 86.000 de lei, cu aproape 15.000 de lei mai mult ca anul trecut. Vorbim despre o reprezentare mai mare la nivel judeţean, în sensul că am făcut o consultare cu reprezentanţii zonelor de atracţie turistică şi din cadrul fiecărei instituţii va fi prezent câte un om, care va sta pe toată durata târgului la Bucureşti şi va fi pe durata întregului program la un desk. Deci fiecare va avea biroul lui, unde va putea lucra cu agenţii în turism. În plus, faţă de anul trecut, vom avea o ofertă mai variată, pentru că anul trecut am mers doar cu partea de staţiuni montane şi turism montan. Acum vom merge cu o ofertă mai largă, deci cu tot judeţul Hunedoara”, a declarat Radu Barb, directorul ADEH.

Planuri şi invitaţi speciali

La eveniment au fost invitaţi şi reprezentanţi ai Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale Ecologice, precum şi Alexandra Marcu, ambasador al turismului românesc.

“În oferta noastră va fi şi acea matriţă dacică, care va avea câteva elemente în plus. Vom include asociaţia producătorilor de produse tradiţionale ecologice. Vor avea şi ei aportul lor. Va mai fi prezentă şi Alexandra Marcu şi, în plus, avem un spectacol folcloric, susţinut de Ansamblul Drăgan Munteanu, care va dura 45 de minute. Am făcut invitaţii spre toţi operatorii în turism din judeţul Hunedoara, spre Ministerul Turiusmului, am invitat toţi parlamentarii din judeţ, indiferent de culoarea politică, pe consilierii judeţeni, indiferent de provenienţă”, mai spune Radu Barbu.

„Poziţionarea este excepţională”

Totodată, directorul ADEH mai precizează că, anul acesta, standul judeţului Hunedoara se află într-un loc cu vizibilitate maximă.

„Noi vrem să ajungem la cât mai multă lume. Noi ne dorim ca toţi cei care intră în târg să audă de judeţul Hunedoara. Standul este chiar la intrare, lângă scena pricipală. Poziţionarea este excepţională”, declară Barb.

Organizatorii Târgului de Turism al României precizează, pe site-ul dedicat evenimentului că acesta „este organizat de Romexpo de două ori pe an, fiecare ediţie transformând Centrul Expoziţional într-un spaţiu al destinaţiilor de vis. Reprezentată prin cele mai importante companii din România şi din străinătate, lumea fascinantă a turismului se întâlneşte sub acelaşi acoperiş, în cadrul ediţiilor de primăvară şi de toamnă ale TTR”.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + 4 =

ACTUALITATE
Bulevardul Mihai Viteazul va fi modernizat         Parcarea jefuită de pe DN 76         Polițiștii au descins la locuințele unor tineri, suspectați de trafic de cannabis și cocaină         Comori dacice impresionante traficate de un german         Despre soarta cărților…         INIŢIATIVĂ. Aleşii ALDE prezintă surse de finanţare pentru Deva         Noaptea Lungă a Industriei – În 10 mai, Cugir și Sebes         Întâlnire inedită în Cetatea Deva         INVENTARUL ȚINUT LA SECRET DE CONSILIUL JUDEȚEAN. Cât de proaste sunt drumurile Hunedoarei         S-a reluat furnizarea gazului metan la Termocentrala Mintia         Percheziții la persoane bănuite de înșelăciune. Prejudiciul depășește 200.000 de lei         DEVA. Mesaj emoţionant transmis de primarul Florin Oancea veteranilor de război         ULTIMUL EPISOD. Sarmizegetusa Regia, o istorie a furtunilor care au devastat monumentul UNESCO (IV)         Restaurarea Cetăţii Orăştiei va costa cinci milioane de euro         Nori de praf peste Hunedoara, de la combinatul siderurgic         Peste 85.000 de puieţi vor fi plantaţi în această primăvară în munţii Orăştiei         Penalizări date constructorilor Lotului III din Autostrada Lugoj – Deva         Artezienele din centrul Hunedoarei mai au de așteptat         Termocentrala Mintia a fost tăiată de la alimentarea cu gaz metan         Dosar de deputat uitat de doi ani pe procedură de filtru