Jaful din Castelul Corvinilor: trei săptămâni de anchetă, 1 la sută din prejudiciu recuperat

Gabriel Gal (30 de ani), tânărul din Hunedoara acuzat de spargerea Castelului Corvinilor, în urma căreia ar fi furat peste 170.000 de lei, bani proveniți din încasările din mini-vacanța de 1 mai, se află în închisoare de trei săptămâni, dar nu a recunoscut nicio clipă că a fost autorul furtului. Suspectul nu a colaborat cu anchetatorii și nici măcar nu a contestat decizia magistraților care l-au trimis în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, în dosarul de furt calificat. „Deocamdată a fost recuperat 1.800 de lei din prejudiciu, cerecetările fiind în curs de derulare”, a declarat procurorul Gheorghe Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara.

Reprezentanții Primăriei Hunedoara, în administrarea căreia se află monumentul istoric, susțin că în urma incidentului vor aștepta finalizarea anchetei, pentru a stabili ce demersuri vor urma pentru recuperarea prejudiciului. Până în prezent, a fost schimbat modul în care sunt gestionate încasările la finalul unei zile. „Banii proveniți din vânzarea biletelor nu mai sunt păstrați în Castelul Corvinilor, ci la casieria primăriei, de unde sunt ulterior depuși la bancă”, a declarat Elena Iancău, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Hunedoara.

Castelul, controlat de Poliție

Poliția Hunedoara a controlat modul în care reprezentanții primăriei și ai Castelului Corvinilor au gestionat supravegherea monumentului istoric și le-au cerut acestora să ia măsuri, altfel riscă noi sancțiuni.

„S-au impus termene de remediere a deficiențelor constatate și s-au aplicat patru sancțiuni contravenționale, față de disfuncționalitățile constatate în privința pazi obiectivului”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara. Primăria, agentul de pază și firma de pază au fost amendate.

„În urma controlului Poliției, s-a emis o dispoziție prin care într-o perioadă de 120 de zile, suntem obligați să ne conformăm pentru îmbunătățirea sistemului de pază. Acesta va cuprinde și achiziția unui sistem de supraveghere video”, a completat Elena Iancău, reprezentanta Primăriei Hunedoara.

Cel mai vizitat monument al Hunedoarei a fost prădat de hoţi, în noaptea de 1 spre 2 mai. Ținta a fost casa de bilete din incinta monumentului medieval, de unde au fost furate încasările pe patru zile de la miile de turişti care au vizitat monumentul istoric în mini-vacanţa de 1 Mai. Patru zile mai târziu, poliţiştii au reţinut un bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul Hunedoara, acuzat de furtul celor peste 170.000 de lei. Tânărul, pe nume Gabriel Gal, s-a accidentat la escaladarea zidurilor monumentului istoric, fracturându-şi piciorul. În noaptea de 1 spre 2 mai a fost preluat de o ambulanţă, din zona Castelului Corvinilor şi transportat la spital. Ulterior a fost operat, având dublă fractură la gleznă. Asupra lui nu s-au găsit bani, în noaptea internării, iar bărbatul le-a declarat medicilor că a fost victima unei încăierări și nu a căderii de la înălțime. În urma unei perchezții efectuate în locuința sa au fost găsiți 1.800 de lei. Tânărul are antecedente penale, fiind condamnat pentru furturi comise în afara ţării. Castelul Corvinilor se află în supravegherea unei firme de pază privată şi, de asemenea, în zona casei de bilete şi la poarta de intrare sunt două camere de supraveghere. Acestea nu funcționau, una fiind lovită de fulger, potrivit unor informații oferite de anchetatori. În noaptea în care ar fi avut loc spargerea, un agent de pază se afla în Castelul Corvinilor, dar bărbatul a susținut că nu a observat nimic, până a doua zi dimineața.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

zece + nouă =

ACTUALITATE
Un loc din municipiul Petroșani va primi numele Regelui Mihai I         PERFORMANȚE. Stele fotbalului la Gala Sportului Simerian 2017         Accident rutier cu șase răniți în Petroșani         Cu ce se laudă conducerea CNAIR în 2017         Bărbaţi surprinşi de poliţiştii locali în timp ce furau deşeuri metalice         Accident rutier pe șoseaua Călan – Hațeg         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Explicațiile CNAIR pentru întârzierile de pe Autostrada Lugoj – Deva         Au furat cupru din curtea S.E. Paroșeni         Pradă de mistreți, de 180 de kilograme, confiscată de polițiști         Razii la afacerile cu brazi de Crăciun         Dănuț Mocanu a ajuns adjunct la Poliția Petroșani         Mesajul şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, cu ocazia Sărbătorii Naşterii Domnului şi a Anului Nou         Colecția SENSE pentru ocazii speciale         Accident mortal în Simeria         Falşi angajaţi ai unei firme de deratizare au obţinut 128 de lei, în urma unei „lucrări” la domiciliu         Angajata unui magazin non-stop a fost tâlhărită         Profesorul care le-a ținut elevilor săi o lecție despre famlia Ridzi a fost „achitat”         Patru monede antice au fost recuperate de Poliție         O piață din Deva se va numi a Regelui Mihai I al României