IPJ Hunedoara e criticat că i-a lăsat pe poliţişti fără gloanţe, în ziua alegerilor

politistiInspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara a fost criticat de reprezentanţii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie din România pentru că în ziua de 2 noiembrie, a primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, poliţiştii hunedoreni care au asigurat paza secţiilor de votare din judeţul Hunedoara nu au avut muniţie în armamentul din dotare.

„S-a dispus ca poliţiştii repartizaţi la secţiile de votare să desfăşoare activităţi specifice misiunii primite, purtând la centură pistolul cu încărcătorul gol. Organizaţia noastră consideră că prin această masură le-au fost puse în pericol vieţile poliţiştilor”, se arată în comunicatul semnat de Biroul executiv al Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie din România. „Aceşti poliţişti, dacă s-ar fi aflat într-o situatie de legitimă apărare sau pentru apărarea altor persoane a căror viaţă şi integritate fizică ar fi fost puse în pericol, ar fi trebuit să folosească armamentul din dotare, în eventualitatea contracarării unui iminent atac îndreptat asupra lor, a obiectivelor pe care le păzesc sau a altor persoane”, a mai informat SNAP România.

Criticile aduse de cei de la SNAP România, în comunicatul postat pe pagina de Internet sindicatului, nu sunt comentate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Conflict mai vechi

Una dintre explicaţiile comunicatului la adresa IPJ Hunedoara poate fi conflictul mai vechi pe care reprezentantul din Hunedoara al SNAP România, poliţistul Claudiu Ionescu, îl are cu conducerea instituţiei. Poliţistul din Hunedoara a fost sancţionat cu avertisment în urma unor postări pe o pagină de socializare, legate de arestarea fostului şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, Traian Berbeceanu. De asemenea, Claudiu Ionescu a reclamat că a fost delegat pentru o perioadă de două luni, din noiembrie, la Biroul de Ordine Publică al Poliţiei Călan, deşi este poliţist la Biroul de Investigaţii Criminale Hunedoara. Poliţistul a precizat că delegarea decisă în cazul său, la Călan, nu a fost o măsură întemeiată. Conducerea IPJ Hunedoara nu a comentat acuzaţiile aduse de poliţist.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unsprezece + șaptesprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Gara Brad, la doi ani de la începerea lucrărilor de reabilitare         Scrisoarea deschisă a primarului Marcel Goia: „Autoritățile Publice Locale, bătaia de joc a Statului Român”         Traseu turistic refăcut de salvamontiști în Retezat         Rezultatele Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi – 19 octombrie 2018         „Trofeul Cetăţii” – turneu internaţional de şah la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”         Proteste la ArcelorMittal Hunedoara         La Salonul Hunedorean al Cărții, Editura Școala Ardeleană a fost la înălțime         Comunicat de presă (P): Senatoarea PNL, Carmen Hărău: Educația și cercetarea sunt scoase din agenda curentă a PSD         Imagini aeriene de pe Lotul trei al Autostrăzii Lugoj – Deva. Când va fi inaugurat         CE RĂMÂNE DUPĂ RAPORTĂRILE MĂREŢE. Incompetenţa şi angajările „pe pile” falimentează turismul hunedorean         Orchestra Metropolitană București concertează la Castelul COrvinilor         18 octombrie 1409 – ziua istorică a Huniazilor         Deva – un oraș ecologic și durabil         Scandal în jurul unui bal al bobocilor. Un preot s-a revoltat pentru tema aleasă: Demoni vă doriţi, demoni veţi avea în şcoli în loc de elevi”         Cetatea Blidaru, locul de vis din patrimoniul UNESCO, ignorat de autorități         Vârstnic jefuit în scara blocului         Lansare de carte         Zilele icoanei încep la Deva         Transporturi agabaritice pe ruta Nădlac – Hunedoara         Salonul Hunedorean al Cărții în anul Centenarului