Investiții în Hunedoara. Reabilitarea străzii Vânătorului

În aceeași linie strategică de până acum, una dintre prioritățile de prim rang pentru municipalitatea din Hunedoara rămâne reabilitarea infrastructurii urbane. Este vorba, în fapt, de un ansamblu de investiții prin care orașul se reînnoiește, dar principala țintă este rezolvarea problemelor cetățenilor care locuiesc în zonele respective.

 

În ultimii ani, pentru îmbunătăţirea infrastructurii din municipiul Hunedoara, s-au promovat investiții importante, parte din ele în reabilitarea străzilor. O astfel de investiție este cea în reabilitarea străzii Vânătorului, care se află în cartierul Chizid al municipiului Hunedoara, făcând legătura între strada Chizid și strada Stejarilor. Lungimea străzii este de 400 m, lățimea fiind variabilă între 5,00 – 6,00 m, iar trotuarele sunt de asemenea cu lățime variabilă.

Argumentele pentru realizarea acestei importante investiții vin atât din partea cetățenilor, cât și din analiza de situație în zonă. Astfel, durata de funcționare a străzii Vânătorului fiind expirată, aceasta prezintă deteriorări majore la toate straturile componente ale structurii rutiere, la terasamente și la partea carosabilă. Tocmai de aceea sunt necesare lucrări de reabilitare a structurii și a îmbrăcăminții asfaltice, precum și refacerea marcajelor rutiere.

Este simplu de observat situația acestei străzi ce se reabilitează, dacă urmărim fotografiile atașate acestui material, imagini care arată situația la fața locului, înainte de executarea lucrărilor ce o vor aduce în modernitate, în această vară (vezi foto).

„Cum spuneam și în cazul altor obiective de investiții de acest fel, strada Vânătorului este doar un alt exemplu, din seria mare de străzi pe care Primăria Hunedoara și Consiliul Local le-a propus pentru reabilitare. Desigur, este un efort investițional important, dar el face parte, de fapt, din strategia municipalității de modernizare a municipiului Hunedoara, de asigurare a unei civilizații urbane demne de secolul în care trăim. La fel ca în celelalte cazuri, am discutat mereu cu cetățenii și am identificat punctele de interes prioritar, astfel încât a fost elaborată o întreagă strategie de reabilitare stradală, ale cărei roade se vor vedea chiar din lunile ce urmează”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion.

Conform datelor oficiale, contractul de lucrări pentru această investiție a fost semnat în 31 decembrie 2015, urmare a HCL 460/ 21.12.2015 privind aprobarea documentaţiei de avizare lucrări de intervenţie (DALI) şi a indicatorilor tehnico-economici. În 18 ianuarie 2016 a fost aprobată o nouă hotărâre de Consiliu Local, privind actualizarea  documentaţiei de avizare lucrări de intervenţie (DALI) şi a indicatorilor tehnico-economici.

Valoarea investiției este de aproximativ 422.000 de lei, iar lucrările de reabilitare a străzii Vânătorului din municipiul Hunedoara vor fi finalizate chiar la începutul lunii iunie a acestui an. (A)

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × doi =

ACTUALITATE
Echipa morții își află sentința la Tribunalul Hunedoara         Amenzi de 5.800 de lei date de ISU Hunedoara         Misiune de salvare în Masivul Vâlcan         Incendiu în Călan: peste 20 de persoane au fost evacuate         Nicolae Gherghin, colecționarul de timp         3.000 de sancţiuni au fost aplicate de Poliţia Locală Deva         Peste 30 de proiecte de hotărâre sunt supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Deva         Schi-alpinismul, recunoscut drept sport olimpic. Selecţia pentru lotul naţional, la finele lui ianuarie         Până acum, 820 de concurenţi vor alerga la înălţime. Pe 17 iunie, la Retezat SkyRace Intersport!         Tragedie pe un bulevard din Hunedoara. Un tânăr a fost implicat într-un accident mortal         Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță