INTERVENȚII ISU DE SĂRBĂTORI: Zece incendii și șapte accidente

Echipajele de pompieri, descarcerare şi prim-ajutor ale detaşamentelor din judeţul Hunedoara şi subunităţile aflate în subordine au intervenit, în intervalul 23 – 26 decembrie, la 10 incendii, 7 accidente, 9 transporturi de la domiciliu la ambulanţă în Deva, Hunedoara, Brad, și Lupeni și 21 activități de recunoaştere în teren şi educare în domeniul situaţiilor de urgenţă. De asemenea, pompierii Detașamentelor Petroșani și Orăștie, ai Secției Ilia, Stației Brad și Gărzilor de Intervenție Orăștioara, Râu de Mori, Geoagiu și Baru au vizitat zeci de gospodării ale populației din 16 localități hunedorene pentru a duce mesajul de prevenire a situațiilor de urgență în mijlocul comunităților. Pompierii îi încurajează pe hunedoreni, în special pe cei din mediul rural, să curețe coșurile de evacuare a fumului și să exploateze corect mijloacele de încălzire și instalațiile electrice.
Trei echipaje, alcătuite din 13 pompieri ai Secției Ilia, au acţionat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Godinești. Pompierii, ajunși de urgență la locul incendiului, au constatat că focul era generalizat la întreaga casă construită din lemn. În incendiu a ars casa în proporție de 90% și obiectele de mobilier. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit electric. Nimeni nu a fost rănit sau intoxicat cu fum în timpul propagării incendiului.
Un echipaj de pompieri al Stației Brad a intervenit, în municipiu, pe strada Liceului pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism. În incendiu au ars elementele combustibile din compartimentul motor și din cadrul instalației electrice. Pompierii au lichidat rapid incendiul, concluzionând că acesta a fost cauzat de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.
Tot Stația de Pompieri Brad a acționat cu două echipaje, cu două autospeciale cu capacitate de 2.000 și 9.000 litri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din localitatea Livada. Intervenția promptă a pompierilor a facut posibilă izolarea arderii la aproximativ 10 mp din acoperișul casei. Incendiul a fost generat, cel mai probabil, de un coș de fum necurățat corespunzător.
Echipaje de pompieri ai Detașamentului Deva și ale Gărzii Râu de Mori au intervenit în localitățile Vețel și Hațeg pentru stingerea a două incendii izbucnit la coșurile de fum. Incendiile au fost izolate doar la funinginea depusă pe hornuri.
Echipaje de pompieri ale Detașamentelor Hunedoara și Petroșani și ai Stației Ilia au acționat pentru lichidarea a 5 incendii produse la ghene de gunoi sau tablori electrice.
Un echipaj de pompieri specializat în descarcerare și stingere și un altul de prim ajutor ale Detașamentului Hunedoara au intervenit, pe DN 76, în localitatea Bercu, la un accident rutier în care au fost implicat un autoturism. Pompierii au acționat pentru salvarea șoferului și asigurarea măsurilor de prevenire a izbucnirii unui incendiu la locul producerii accidentului.
Echipaje de descarcerare și prim ajutor ale Detașamentului Deva, Secției Ilia și Gărzii Baru au acționat la 6 accidente de circulație în care au fost implicate 6 autoturisme ce rulau pe pe DN 66, DN 7 și DN 76. Din fericire, nicio persoană nu a fost încarcerată în urma accidentelor. Doar doi participanți la trafic, implicați în accidente, au avut nevoie de îngrijiri medicale si au fost transportați cu ambulanțele la spital.
SURSA: ISU Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11 + 17 =

ACTUALITATE
Viceprimarul din Bănița a fost condamnat. Rechizitoriul accidentului în care a murit un motociclist         Brandul Sense lansează campania aniversară „10 ani de modă românească”         Uniunea Națională a Notarilor Publici din România – Ziua Porţilor Deschise         Premierul Mihai Tudose se va afla într-o vizită de lucru în Hunedoara         Sentință definitivă pentru bătăușii din centrul Devei         Jandarmii montani au fost testați în Cheile Tăii         Ștafeta Veteranilor va trece prin Deva         Situația contractelor de deszăpezire pentru drumurile naționale din vestul țării         Cum a evoluat în 25 de ani populaţia marilor oraşe din judeţul Hunedoara         Decembrie ’89 pe mai multe voci         Rectorul Radu Sorin este cel mai bine plătit profesor din Hunedoara         Tomograf nou achiziționat de Spitalul din Hunedoara         Bine că ești tu deștept! Alegeri în Deva. Conspirație, transpirație și clăbuci         Liviu Gabriel Dumitru va fi noul șef al Școlii de Agenți din Cluj – Napoca         Copil accidentat grav după ce s-a electrocutat pe un pod din Hunedoara         Intensificarea traficului de pasageri pe Aeroportul din centrul ţării         Ministrul Carmen Dan a convocat comisia tehnică centrală pentru alegerile parțiale din luna noiembrie         Un bărbat de 71 de ani s-a urcat băut la volan și a produs un accident         Hoți care au devastat calea ferată prinși de Poliție         O tânără s-a spânzurat în locuința ei din Deva