Interlopul care a jefuit Castelul Corvinilor vindea droguri în așteptarea sentinței. Clienții săi au ucis un localnic din cauza lor

În mai 2017, Gabriel Gal (31 de ani) a fost arestat preventiv pentru cel mai mare jaf săvârșit la Castelul Corvinilor. A reușit să fure, potrivit anchetatorilor, peste 175.000 de lei, din vistieria monumentului istoric, bani proveniți din încasările din minivacanța de 1 mai 2017 care însă nu au mai fost recuperați.

Gal, zis și Chucky, a fost dat de gol la scurt timp, pentri că a sărit de pe meterezele castelului și și-a rupt piciorul. După o lună petrecută în arest preventiv, tânărul a fost trimis în arest la domiciliu și apoi a fost judecat sub măsura controlului judiciar. În luna martie a ajuns în închisoare, după o condamnare de trei ani și jumătate, pentru furt calificat.

Cu câteva zile înainte de a-și începe executarea sentinței, în așteptarea acesteia, Gabriel Gal găsise un nou mod de a face bani, ilegal. Aflat sub control judiciar, hunedoreanul vindea droguri, iar doi dintre clienții săi au ucis pentru marfa acestuia.

Au ucis pentru o doză de etnobotanice

În 6 februarie 2018, susțin procurorii, Alexandru Ciurar (20 de ani) și Nicolae Alexandru Moldovan (35 de ani) au tâlhărit un vârstnic de 72 de ani, „care din cauza problemelor de sănătate se deplasa greoi și nu putea să opună rezistență la deposedarea sa bunuri, în loc public în apropierea blocului în care locuia Alexandru Ciurar”, se arată în dosar.

L-au agresat pe vârstnic șii-au luat telefonul mobil, pe care apoi l-au oferit lui Gabriel Gal, în schimbul unor doze de etnobotanice, cei doi fiind obișnuiți să consume droguri.

Câteva zile mai târziu, victima, internată în urma traumatismelor, a murit în spital. „La data de 12 februarie 2018, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată telefonic de către personalul medical din cadrul secției ATI a Spitalului Municipal din Hunedoara despre faptul că pacientul care se afla internat pe secția ATI, a decedat în data de 12 februarie 2018, la ora 09:30. Acesta a fost adus în Unitatea de Primiri Urgențe a acestui spital în data de 9 februarie 2018, fiind diagnosticat cu politraumatism prin agresiune, după care a fost transferat pe secția ATI pentru tratament și observație. Victima prezenta alături de leziunile traumatice care s-au putut produce în data de 8 februarie 2018, leziuni grave și care au putut determina moartea victimei, și leziuni traumatice cu o vechime de circaca 3-5 zile, iar aceste leziuni s-au putut produce prin lovire repetată cu corpuri dure și necesitau 2-3 zile de îngrijiri medicale”, se arată în dosar.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șase − 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Infractori adolescenți. Și-au urmărit victima până la bloc și i-au smuls poșeta de pe umăr         Se circulă în condiții de iarnă pe multe drumuri județene.         Beneficiarii de ajutor social pot lucra, ca zilieri, la firmele care au nevoie de forță de muncă sezonieră         Bărbat dispărut de peste trei săptămâni         Un incendiu a mistuit casa femeii care trăia în mijlocul unei păduri din Ţinutul Pădurenilor         Castelul Corvinilor a adus peste șase milioane de lei la bugetul local         Un autotren scăpat de sub control a blocat circulația pe calea ferată         Vremea rea anulează traseul din Petroșani pentru permisele de conducere         Șeful de la Permise Auto a fost agresat în plină stradă de o gașcă de tineri         Sentință pentru cuplul ucigaș care a jefuit casa de amanet din Hunedoara         Cum se petrecea la nunți în Hunedoara anilor 1950         Un incendiu a distrus acoperișul unei case din Lupeni         PETROȘANI/ Copertina pieței distrusă sub greutatea zăpezii așteaptă încălzirea vremii         Ajutor pentru bătrânii din Dealu Babii         Casa de cultură din Orăștie va fi reabilitată         Patinoarul din Deva – record la distracție         Adolescenta căzută de pe pasarela din Simeria a fost transferată la Timișoara         Onirismul „cangrenat”, bandajele elegiacului și cadențele simplității. Despre o resurecție a poemului în lirica lui Daniel Mariș         Termoficare/ Serviciu de peste 80 de milioane concesionat de Primăria Petroșani         Accident grav în Gara Simeria: o tânără ar fi încercat să se sinucidă