Florin Bob (37 de ani) a fost condamnat de Tribunalul Hunedoara la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influență. A fost trimis în judecată pentru că a pretins suma de 400 de euro unui hunedorean, „lăsând să se creadă că are influență asupra unui procuror, promițându-i totodată că îl va determina pe respectivul magistrat să transfere dosarul ce-l privea pe susnumit de la Petroșani la Deva și să i se aplice o amendă administrativă”, arătau anchetatorii. Bob a recunoscut faptele, așa cum au fost descrise în rechizitoriu.
Florin Bob a fost pus sub învinuire, după ce ar fi fost suspect pentru mai multe furturi săvârșite în județul Hunedoara. Telefonul i-a fost pus sub ascultare, iar anchetatorii s-au sesizat în urma unor discuții telefonice înregistrate. Într-una dintre interceptări, un prieten de-al său i-a cerut ajutorul după ce a fost prins conducând fără permis auto. „În aceeași zi, inculpatul Bob Florin l-a sunat pe numitul L. B. spunându-i că acum a plecat procurorul de la el de acasă și că aceasta i-a promis că va lua dosarul la Deva, solicitându-i o copie după actul de identitate pentru a o înmâna procurorului. Ulterior, inculpatul l-a sunat pe numitul L.B. spunându-i că procurorul îi rezolvă cazul și o să-i dea 7-8 milioane lei amendă administrativă și că acesta i-a solicitat pentru acest serviciu suma de 400 euro și că va merge să-i dea el procurorului acești bani. Peste o oră, Bob i-a transmis că i-a dat cei 400 euro procurorului din contul său și că trebuie să-i dea acești bani pentru a-i redepune în cont ca să nu observe soția lipsa acestora. Numitul L. B. l-a asigurat că o să-i returneze acești bani în rate”, se arată în dosar.
În urma exploatării convorbirilor telefonice purtate de către Bob Florin s-a constatat că acesta nu a luat legătura telefonic cu vreo persoană cu care să discute despre cazul prietenului său, iar când s-a deplasat în localitatea Deva în vederea întâlnirii cu procurorul, a cărui nume nu a fost nominalizat, acesta s-a deplasat în fapt în parcarea magazinului Billa, în încercarea de a comercializa un telefon IPhone. Deși inculpatul, cu ocazia convorbirilor telefonice purtate cu prietenul său a susținut că a înmânat procurorului suma de 400 euro, nu a rezultat din actele dosarului că ar fi făcut acest lucru. Bărbatul este fără ocupație și are probleme financiare, iar pentru a achita suma de 250 lei ce reprezintă contravaloarea reparației microbuzului său aflat în service a încercat să comercializeze un telefon.




