ÎNCEARCĂ ȘI TU. 30 de idei inedite de afaceri cu bani europeni

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, destinat dezvoltării agriculturii, cuprinde 15 măsuri de finanţare care au două obiective: creşterea productivităţii la nivel naţional şi procesarea producţiei naţionale. Câteva idei de afaceri „clasice” sau inedite, ne-ar putea umple buzunarele.

 

Livezi de migdali, dar şi plantaţii de zmeur şi mur

Lista speciilor pomicole este inclusă în ghidul – „Pomi, arbuști fructiferi, căpșuni”. Ea cuprinde o diversitate de specii: mărul, părul, prunul, gutuiul, vișinul, caisul, piersicul, nucul, alunul, migdalul, castanul comestibil, zmeurul, murul, coacăzul, cătina și măceșul. Autorităţile anunţă că, prin subprogramul de pomicultură, vor putea fi reabilitate în jur de 35.000 de hectare de plantații pomicole. Cu banii alocaţi prin PNDR, Ministerul Agriculturii şi-a propus ca până în anul 2020, România să îşi mărească cu peste 30 la sută suprafeţele de livezi existente, urmând să ajungă de la o suprafață de 140.000 de hectare acoperite cu pomi fructiferi în prezent, de la circa 200.000 hectare.

 

15.000 de euro pentru busuioc şi muşeţel

Fermierii care vor să cultive plante medicinale și aromatice pot primi, şi ei, sprijin financiar de la Uniunea Europeană, prin accesare de fonduri nerambursabile. Ajutorul financiar este acordat pe o perioadă de cinci ani, iar suma maximă pe care o poate primi un fermier este de 15.000 de euro. Pentru a primi un astfel de ajutor nerambursabil din partea Uniunii Europene, hunedorenii care vor să cultive astfel de plante trebuie să dovedească faptul că dețin exploatații agricole cu o valoare cuprinsă între 8.000 și 11.999 euro. Sprijinul nerambursabil este acordat pentru cinci ani, iar suma primită este de 15.000 de euro pentru o exploatație. Printre cele 29 de soiuri omologate pentru care se pot cere finanţare se numără: menta, busuiocul, levănţica, coriandrul, tarhonul, feniculul, cimbrul, macul, degețelul lânos, degețelul roșu, cicoarea, mușețelul, anghinarea, odoleanul, saschiul mic.

 

„Căpşunar” hunedorean pe propria plantaţie

După ce ani în şir hunedorenii au muncit pe exploataţiile de căpşuni ale spaniolilor sau nemților, acum au ocazia să îşi deschidă propriile afaceri, chiar la ei acasă. O linie specială de finanţare este deschisă pentru cei care vor să înceapă o afacere cu căpșuni. Hunedorenii care vor să acceseze fonduri pentru o astfel de cultură pot primi până la 50 de mii de euro, fonduri nerambursabile. Pentru asta, terenul pe care căpșunile urmează să fie plantate trebuie să fie pregătit în prealabil, săpat și tratat cu îngrășământ natural, costul total al lucrărilor fiind de aproximativ 3.500 de lei. Pe un hectar de plantaţie de căpşuni, agricultorii estimează o recoltă între 15 şi 25 de tone, din care producţia de calitate ar fi de peste 70%. Pentru deschiderea unei exploataţii de căpşuni, banii se vor acorda în două tranşe. Prima, în valoare de 75%, se va achita la începutul proiectului, iar cea de-a doua în maximum trei ani de la decizia de finanţare. Fermierul trebuie să aibă domiciliul stabil în localitatea în care se află exploataţia, trebuie să prezinte un plan de afaceri, să devină fermier activ şi să nu aibă un alt serviciu în acelaşi timp. Tânărul fermier trebuie să mai demonstreze, înainte să primească a doua tranşă, că a îmbunătăţit performanţele exploataţiei agricole şi că valoarea producţiei vândute este de cel puţin 20% din valoarea primei tranşe.

 

PNDR 2020, mai simplu de accesat

Noul PNDR a venit cu o serie de elemente care simplifică mult procedura de accesare a banilor. Printre acestea se numără depunerea online a proiectelor, deci reducerea timpului şi a costurilor pe care le suportă beneficiarii, care nu vor mai fi nevoiţi să bată drumurile la sediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). De asemenea, proiectele vor fi depuse în cadrul unor sesiuni continue, cu evaluare lunară. În plus, beneficiarii nu vor mai fi nevoiţi să obţină la fel de multe documente ca în anii precedenţi, întrucât a fost diminuat numărul avizelor şi a acordurilor necesare demarării proiectelor cu fonduri europene nerambursabile. Programele de finanţare susţin mai ales asociaţiile, genetica românească, dar şi tinerii fermieri. Astfel, pomicultorii care vor depune proiecte ce prevăd integrarea producției cu procesarea sau comercializarea, precum și cei care vor forma asociații sau cooperative agricole, vor primi un punctaj mai mare. La fel ca proiectele care vor folosi genetică românească, respectiv material săditor produs în România. În plus, fermele de familie vor avea prioritate la finanțările nerambursabile, iar tinerii care vor depune proiecte pe terenuri dezafectate sau în zone defavorizate vor primi un punctaj și bonificații mai mari. România are alocată prin PNDR, până în 2020, o sumă totală de 9,36 miliarde de euro, din care peste 8 miliarde de euro reprezintă fondurile europene atribuite țării noastre, iar aproape 1,350 de miliarde de euro este contribuția națională.

 

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × unu =

ACTUALITATE
DACFEST. „Sub semnul lupului” pentru a opta oară         DEZVOLTARE URBANĂ. Deva a primit bani europeni la mica înţelegere         JOCURI DE CULISE LA DEVA. Ovidiu Moş (PSD) a „premiat” consilierii PSRo care l-au făcut primar         Persoană rătăcită Pasul Vâlcan         Șeful Poliției Hunedoara despre cazul polițistului ucis în gara suceveană         Traian Berbeceanu, despre cazul șocant al polițistului ucis în gara suceveană         Accident pe Calea Zarandului         Adolescentă înșelată pe stradă         Prins la furat de cărbune         Căutări în noapte. O tânără s-a rătăcit în Masivul Retezat         Parada portului popular. Centrul vechi al Hunedoarei a fost animat de pădureni         Restricții pe drumurile Hunedoarei         Avertizare meteorologică         Statuia Regelui Ferdinand I, de la Orăștie         Accident rutier la ieșirea din Petroșani         Motociclist rănit într-un accident         Un tânăr s-a prăbușit cu parapanta la poalele Retezatului         Calendar rural. Zile de muncă și zile de sărbătoare         Soarta Cimitirului celor uitați de pe șantierul autostrăzii Lugoj – Deva         Ziua Porților Deschise la Castelul Corvinilor