ÎN CĂUTAREA ADEVĂRULUI. Supravieţuitorul din „autobuzul groazei”, atentatul sângeros trecut sub tăcere de autorităţile comuniste

Hunedoreanul Petru Dăncescu (58 de ani) a supravieţuit miraculos celui mai sângeros atentat din România regimului comunist. Bărbatul, rănit cu patru gloanţe în timpul schimburilor de focuri dintre terorişti şi militarii care au asediat autobuzul în care se afla, caută adevărul ascuns timp de peste trei

Petru Dăncescu (58 de ani) a supravieţuit miraculos celui mai sângeros atentat terorist din România regimului comunist. Inginerul din Ciula Mică a căzut victimă în măcelul petrecut în 23 august 1981, în apropiere de Aeroportul Timişoarei. Atunci, trei tineri din Hunedoara au încercat să fugă din ţară, luând peste 40 de ostatici într-un autobuz de călători care circula pe ruta Haţeg – Orăştie. Teroriştii furaseră armamentul din Postul de Miliţie Pui, unde au dat o spargere cu o noapte înainte de a deturna autobuzul.

Petru Dăncescu, fost pasager în autobuzul prins într-o ambuscadă la intrarea în Timişoara, a fost împuşcat de patru ori în schimbul de focuri dintre terorişti şi trupele de intervenţie.

A ajuns în comă la spital, dar a reuşit să îşi revină, chiar dacă trăieşte în prezent având un glonţ în trup. Alţi şase oameni nu au avut şansa lui, fiind ucişi cu gloanţele trase asupra maşinii sau de terorişti, în timp ce 12 pasageri au fost răniţi. Petru Dăncescu a fost adus la spital în stare gravă. „Şansa mea a fost că ne aflam aproape de Timişoara şi am putut fi ransportat repede la spital, altfel muream. Am ajuns însă în comă, după ce am fost lovit de patru gloanţe, în picioare, în atebraţ şi bazin. Pierdusem mult sânge, iar medicii nu mai credeau că voi supravieţui. După operaţiile suferite, soţia mea a fost lăsată să mă viziteze. M-a găsit acoperit cu un cearşeaf, iar asistentele au lăsat-o să mă privească doar pentru câteva secunde. Apoi au îndepărtat-o”, relatează hunedoreanul.

Soarta hunedoreanului avea să se schimbe, spre surprinderea medicilor care îl tratau. „S-a petrecut un miracol. Familia şi apropiaţii mei, dar şi oameni necunoscuţi s-au rugat pentru mine şi dintr-o dată mi-am revenit din starea de comă. Acum trăiesc cu un glonte în corp, pe care medicii mi-au spus că nu îl pot scoate decât în urma unei intervenţii riscante”, a relatat Petru Dăncescu.

Masacru trecut sub tăcere

În cei 34 de ani de la ziua tragediei, foarte multe dintre întrebările pe care le-au pus supravieţuitorii din autobuzul groazei au rămas fără răspuns. În anii care au urmat masacrului de la marginea Timişoarei, Petru Dăncescu şi ceilalţi martori, au fost nevoiţi să păstreze tăcerea. „Încă din vremea în care eram în spital, unde am stat peste o lună, mi se spunea să nu mai spun nimănui despre cele întâmplate. Mi se spunea deseori că am fost căutat de cineva la spital, ca să îmi fie indusă o stare de nelinişte. Apoi, un securist mi-a spus că e bine să nu deschid acest subiect, că altfel se poate întâmpla ca o maşină să dea peste soţia sau copilul meu, pe trecerea de pietoni”, afirmă Petru.

Și crucea a dispărut

Soţia unuia dintre pasagerii care au murit în schimbul de focuri a decedat în anii următori şi se crede că ar fi fost iradiată. Era chemată deseori la Securitate şi ţinută ore în şir într-o încăpere, fără a fi întrebată de nimic, ştiindu-se că femeia nu se putea împăca cu uciderea soţului ei şi se plângea de cele petrecute, a relatat hunedoreanul. Petru Dăncescu susţine că urmele masacrului au fost şterse cu repeziciune, inclusiv documentele de internare în spital ale răniţilor fiind luate de Securitate. „Familiile celor morţi au aşezat o rugă pe marginea şoselei, pentru comemorarea victimelor, însă crucea a dispărut la scurt timp”, spune Petru.

Represaliile asupra celor trei tineri care au deturnat autobuzul au fost crunte. Au fost nevoiţi să se predea, dar la comanda lui Nicolae Ceauşescu, au fost lichidaţi. Andrei Drăgănescu a fost găsit spânzurat, în timp ce pe Viorel Butincu şi Emil Muntean au fost împuşcaţi la marginea unei păduri, fiindu-le înscenată o tentativă de evadare. Primul a fost îngropat în cimitirul săracilor din Timişoara, iar ceilalţi doi într-o groapă comună din cimitirul din Deva. După 1989 a urmat un proces în care printre cei traşi la răspundere s-a aflat hunedoreanul George Homoștean, fostul ministru de interne din 1981, acuzat că a coordonat represaliile. Fostul demnitar a păstrat tăcerea asupra celor petrecute în ziua de 23 august 1981.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + 9 =

ACTUALITATE
Femeie ucisă de soț și incendiată: bărbatul a încercat apoi să se omoare         Demisie în spital, după moartea fetiței de un an și zece luni         PLATOUL VÂRTOAPELOR. Locul de unde ghioceii, ca nişte clopote ale tăcerii, ridică liniştea lumii la cer         Mămicile au protestat în Hunedoara, după moartea fetiței de un an și 10 luni         Spărgători din Hunedoara capturați de polițiști         ÎMPĂDURIRI. Peste 7.000 de arbori vor fi plantați pe „muntele sfânt al dacilor”         SECRETELE HUNEDOAREI. Mănăstirea Prislop supravegheată de securiști în anii 1950. Informator: „Se roagă să revină regele Mihai în țară”         Protestul mămicilor după moartea copilei de un an și 10 luni în spitalul din Hunedoara         Ca-n ţara comandantului Mocanu! Mai avem de aşteptat după rezultatul anchetei Corpului de Control al IGPR         Ziua Mondială a Apei, marcată în școli din mediul rural         Scandalul continuă: Angajaţii UM Orăştie ameninţă cu greva         Mircea Muntean reacţionează         Câinele salvat de pompieri din flăcări, îngrijit la adăpostul din Hunedoara         Un copil a furat o mașină și a ieșit cu ea la plimbare         Spărgător de automate de lapte prins în Deva         Incendiu în pădurea comunei Romos         Cum va fi celebrată Ziua Poliției în Deva și Petroșani         Fetiță decedată în spital         Cum a lovit „blestemul aurului dacic” satele din umbra Sarmizegetusei Regia         EXCLUSIV. Alpiniştii daţi dispăruţi: “Cea mai mare problemă a noastră a fost că nu am putut să comunicăm cu nimeni”