Poliţiştii au efectuat percheziţii la locuinţele unor bărbaţi din Deva, în vârstă de 48 şi 52 de ani, ambii cu antecedente penale, suspectaţi de tâlhărirea unui pensionar.
„Cei doi au deposedat, prin ameninţare, un bărbat în vârstă de 76 de ani, de 7.000 de lei şi 1.000 de euro. Persoana vătămată le-a declarat poliţiştilor că a urcat, în municipiul Orăştie, într-o maşină de ocazie în care se aflau două persoane necunoscute, cu care s-a deplasat spre satul Sibişel. Între localităţile Căstău şi Sibişel, cele două persoane au oprit autoturismul şi i-au solicitat victimei să coboare, nu înainte de a-l deposeda, prin ameninţare, de toţi banii pe care îi avea asupra sa, bani cu care intenţiona să îşi renoveze casa”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspctoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
Faţă de cei doi a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca aceştia să fie prezentaţi Judecătoriei Orăştie, cu propunere de arestare preventivă. Sunt acuzaţi de tâlhărie calificată.