HUNEDOARA VOTEAZĂ, TURUL II. Păclişa. Persoanele cu dizabilităţi monitorizate să voteze cum trebuie VIDEO

Trei reprezentanţi ai Centrului de Resurse Juridice se află, astăzi, la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Păclişa, pentru a monitoriza modul în care cele 186 de persoane cu dizabilităţi aflate în centru îşi exercită dreptul la vot. (TEXT: Monna Voinescu, Ekaterina Bakay Foto: Ovidiu Olteanu)

Paclisa 4

“Centrul de Resurse Juridice a decis să evalueze maniera în care persoanele cu dizabilităţi aflate în instituţii îşi exercită dreptul la vot. Pentru aceasta, am obţinut acreditările pentru a fi prezenţi în secţiile de votare şi pentru a înţelege efectiv cum se desfăşoară procesul pentru persoanele cu dizabilităţi, la acest moment neexistând o imagine clară în privinţa acestui fapt”, a explicat psihologul Mugur Frăţilă, de la Centrul de Resurse Juridice.

El a mai spus că instituţia pe care o reprezintă încearcă să influenţeze fie diferite politici publice, fie aspecte legislative cu scopul îmbunătăţirii respectării tuturor drepturilor persoanelor din instituţii.

“Ca atare, inclusiv acest proces de observare a alegerilor ne aşteptăm să aibă un efect în îmbunătăţirea şi consilidarea exercitării dreptului la vot al persoanelor cu dizabilităţi”, a adăugat reprezentantul CRS.

Reprezentanţi ai CRS se află, în acest moment, şi la alte instituţii de gen din ţară. În judeţul Hunedoara, CIA Păclişa este singura instituţie de acest fel în care sunt prezenţi reprezentanţi ai CRS. De asemenea, este primul scrutin la care aceştia iau parte, spune şeful CIA Păclişa, Petre Vasiu.

 

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 1 =

ACTUALITATE
Accident mortal în Simeria         Falşi angajaţi ai unei firme de deratizare au obţinut 128 de lei, în urma unei „lucrări” la domiciliu         Angajata unui magazin non-stop a fost tâlhărită         Profesorul care le-a ținut elevilor săi o lecție despre famlia Ridzi a fost „achitat”         Patru monede antice au fost recuperate de Poliție         O piață din Deva se va numi a Regelui Mihai I al României         Colindători la primărie         Coroane de flori în memoria Majestății Sale Regele Mihai I         Cântecul măturătoarei de fluturi         Nicolae Furdui Iancu va colinda la Deva         Demers ciudat. Brandul Arsenie Boca a fost luat de un maghiar         Directoarea șpăgară din Petroșani a fost condamnată         Braconierul oprit cu focuri de armă de poliţistul Roman Murar         Risc de avalanșă în munți         Vânătoare ilegală         Povestea aeroportului InternaŢional sibiu continuă alături de voi         Lista drumurilor județene din Hunedoara modernizate în 2017         „Crăciunul Vienez” deschide sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”         Polițiștii din Lupeni și-au reclamat șeful, întors la lucru după nouă luni de concediu medical         Bilațul investițiilor în spitalele din județul Hunedoara