HUNEDOARA VOTEAZĂ, TURUL II. O mie de noi buletine eliberate în week-end

Aproape 2.000 de noi buletine au fost eliberate în ultima săptămână, la cererea solicitanţilor de către Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Hunedoara. În zilele de sâmbătă şi duminică la cele 13 servicii locale au fost eliberate un număr de 989 de cărţi de identitate. Peste 650 de hunedoreni s-au prezentat chiar duminică, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să îşi ridice noile buletine, pentru a putea participa la procesul electoral. (TEXT: Luana Giuhat)
Profită de programul prelungit
Potrivit reprezentanţilor acestui serviciu, este o obişnuinţă ca hunedorenii să lase pe ultima sută de metri preschimbarea buletinelor, mai ales în perioada alegerilor. “Oamenii profită de faptul că de obicei, în zilele premergătoare alegerilor avem program prelungit. Unii uită că le-au expirat buletinele, iar altora chiar li se întâmplă să le expire cărţile de identitate chiar în această perioadă. Dar pentru noi un aflux mare de cetăţeni care solicită noi buletine în weekendul alegerilor nu este ceva neobişnuit”, spune Monica Gânscă, director la Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Hunedoara.
Le-au preschimbat, pentru vot
Peste 6.000 de buletine dintre cele 10.000 care erau expirate la jumătatea lunii octombrie au fost preschimbate de către hunedoreni în perioada premergătoare sau chiar în timpul procesului electoral, pentru alegerea unui nou preşedinte.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × trei =

ACTUALITATE
Accident mortal în Simeria         Falşi angajaţi ai unei firme de deratizare au obţinut 128 de lei, în urma unei „lucrări” la domiciliu         Angajata unui magazin non-stop a fost tâlhărită         Profesorul care le-a ținut elevilor săi o lecție despre famlia Ridzi a fost „achitat”         Patru monede antice au fost recuperate de Poliție         O piață din Deva se va numi a Regelui Mihai I al României         Colindători la primărie         Coroane de flori în memoria Majestății Sale Regele Mihai I         Cântecul măturătoarei de fluturi         Nicolae Furdui Iancu va colinda la Deva         Demers ciudat. Brandul Arsenie Boca a fost luat de un maghiar         Directoarea șpăgară din Petroșani a fost condamnată         Braconierul oprit cu focuri de armă de poliţistul Roman Murar         Risc de avalanșă în munți         Vânătoare ilegală         Povestea aeroportului InternaŢional sibiu continuă alături de voi         Lista drumurilor județene din Hunedoara modernizate în 2017         „Crăciunul Vienez” deschide sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”         Polițiștii din Lupeni și-au reclamat șeful, întors la lucru după nouă luni de concediu medical         Bilațul investițiilor în spitalele din județul Hunedoara