Haţeg: 43 de copii trataţi de urgenţă la spital

Un număr de 43 de copii din Bucureşti şi judeţul Ilfov cazaţi la o pensiune din Haţeg au ajuns la urgenţa spitalului din oraş, cu suspiciunea de toxiinfecţie alimentară

main

Joi, nouă dintre turişti, a căror stare de sănătate a fost mai gravă, mai erau încă internaţi la Spitalul oraşenesc din Haţeg. Bucătăria pensiunii a fost închisă temporar de către medicii veterinari, iar patronii pensiunii au fost amendaţi. Conform noilor directive, rezultatele analizelor vor fi trimise şi la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

La spital, cu noaptea-n cap

Dr. Daniela DUNA, medic primar pediatru spune că cei 43 de pacienţi, de fapt toţi copiii cazaţi la pensiunea din Haţeg,  au fost aduşi marţi dimineaţă, în jurul orei 3:30, cu simptome alarmante  de toxiinfecţie alimentară: enterocolite, vărsături. Trei dintre ei au fost internaţi iar ceilalţi au primit tatament injectabil, perfuzabil şi oral, după care au plecat la pensiune. În cursul zilei de ieri, 25 dintre copii au ajuns din nou la spital, cu aceleaşi simptome. În total, un număr de nouă copii cu deshidratare de peste 10% au fost internaţi la Spitalul din Haţeg cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară, pe parcursul a câteve ore. Copiii au mâncat carne de pui, omletă de ou, ciorbă acră, îngheţată şi au făcut baie în piscina pensiunii.

 

Primele sancţiuni

Cazul a fost anunţat la Direcţia Sanitar Vetrinară şi Direcţia de Sănătate Pubică. Cele două instutţii au luat probe de alimente şi apă dar au şi aplicat o serie de sancţiuni. „În urma verificărilor, inspectorii au decis suspendarea temporară a activităţii pensiunii până la corectarea problemelor de igienă. De asemnea s-a aplicat şi o amendă contravenţională de 2.000 de lei”,  a declarat dr. Leontin LASLĂU, purtător de cuvânt D.S.A.S.V HUNEDOARA. Rezutatul analizelor se va cunoaşte doar după 48 de ore de la prelevarea probelor.

 

În Spitalul de la Haţeg mai sunt internaţi nouă copii cu vârstele cuprinse între opt şi 10 ani. Astăzi, aceştia şi-au exprimat intenţia de a pleca acasă deoarece starea lor de sănătate s-a îmbunătăţit considerabil. Nu am putut afla punctul de vedere al conducerii pensiunii din Haţeg, deoarece, potrivit angajaţilor, aceştia erau plecaţi din localitate.

TEXT: Nicolle Ebner

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Răsturnare de situaţie. Procesul stimulentelor de la Petroşani o ia de la capăt         Corpul de Control al Ministerului Energiei, trimis la CEH         Clădirile Colegiului Matei Corvin vor fi reabilitate pe fonduri UE         Copil de opt ani rănit într-un accident rutier         Femeie înșelată în Hunedoara         Crimă înfiorătoare în Orăştie: un tânăr de 20 de ani a murit, înjunghiat în inimă, de un vecin         Mort în surparea din subteranul Minei Lupeni         Trubaduri în Cetatea Devei         Surpare la Mina Lupeni!         Transporturi ilegale de lemne         Direcția Impozite și Taxe Locale Deva se mută în noul sediu         Peste 15000 de lei încasări în doar două zile la Ștrandul Municipal din Deva         Proiectul pentru reabilitarea incintei I a Cetății Devei a fost depus la ADR Vest         Încă o victimă în accidentul mortal de pe șoseaua Hunedoara – Deva         Sala de sport a fostului Liceu industrial 1 din Hunedoara a ajuns în ruină         Festivalul medieval Ioan de Hunedoara         Șoseaua spre Lacul Cinciș a intrat în reparații         Accident extrem de grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Accident produs la beție         Accident pe DN 66, produs de un tânăr