Gunoaiele sufocă șoseaua Hunedoara – Silvaș – Hațeg (VIDEO)

DJ 687 A Hunedoara – Haţeg străbate una dintre zonele cele mai pitoreşti ale Hunedoarei, legând destinaţiile turistice Mănăstirea Prislop, Biserica medievală Densuş şi Castelul Corvinilor.

A fost inclus pe lista celor zece şosele din judeţ care vor fi reabilitate de Consiliul Judeţean Hunedoara, , în cadrul unui program de investiţii în dezvoltarea infrastructurii turistice si promovarea patrimoniului economic si cultural al Hunedoarei.

Pădurile traversate de şosea au devenit însă adevărate rampe de deşeuri pentru localnici şi turişti. Oamenii descarcă materiale de construcţii şi saci de moloz pe marginea carosabilului, iar parcările sunt împânzite de gunoaie. Pe Dealurile Silvaşului, lângă şosea, au fost depozitate piese de mobilier degradate şi obiecte vechi aruncate de cei care şi-au făcut „curăţenie generală” în locuinţe.

Nimeni nu a fost tras la răspundere, chiar dacă mormanele de gunoaie au fost aşezate pe terenul pe care autorităţile locale au avertizat, printr-o pancartă, asupra faptului că zona este monitorizată de Protecţia Mediului, iar oamenii sunt rugaţi „insistent” să nu arunce deşeuri menajere în acel loc. Cei care încalcă regulile riscă amenzi de până la 1.600 de lei.

Şi în alte locuri de pe marginea şoselei, localnicii au adus tone de gunoaie, iar unii au abandonat resturile unor autoturisme dezmembrate.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci × 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Sarmizegetusa Regia, în imagini de poveste         Ucigașul celor două femei din Balomir adus în instanță. Detaliile crimelor înfiorătoare săvârșite de tânăr         Ședință la Prefectură pe tema drumurilor din județ         Accident rutier grav în Deva         (P) We are more than work! – Falk Pruscha, fost CEO al Star Transmission şi Star Assembly, ne împărtăşeşte impresiile experienţei sale în România         Retrocedarea terenurilor din Retezat a dus la închiderea complexului Pietrele         Accident grav în Deva, produs la beție         Ambasadorul SUA a primit cheia municipiului Hunedoara         Telecabina de la Cetatea Devei rămâne oprită         Primarul Florin Oancea propune Deva în „Alianța Vestului”         Reabilitarea centrului istoric al Devei – fază finală de aprobare a PUZ         Motivarea sentinței în dosarul comorilor dacice. Cum a scăpat de închisoare interlopul sârb care a traficat brățările de aur         VIDEO Momente groaznice la meciul de kick-boxing dintre Endre și Tolea Ciumac         Topul petrecerilor „de sezon” pe bani publici: tocana împărțită de primar și recitaluri costisitoare         Capră neagră braconată în Parâng de doi cetățeni străini și doi români!         Cu softul în probe. Recalcularea pensiilor mai așteaptă încă o săptămână         Învățământ ”european”. Foi xerocopiate și mape de plastic în loc de Abecedare!         Două noi telescaune în Straja         Conducta de transport gaz Mintia – Brad poate intra în șantier         Portofel cu bani găsit de un jandarm și predat proprietarului