George Homoștean a fost trimis în judecată în dosarul „procesul comunismului”

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În exercitarea rolului său constituțional de a apăra interesele generale ale societății, ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, Ministerul Public are printre obiectivele prioritare şi pe cel privind soluționarea cauzelor vizând anchetarea, judecarea și condamnarea unor foşti lucrători din cadrul aparatului represiv al statului român, respectiv din cadrul structurilor de partid ale acestuia, în perioada de dinainte de 1989, pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii.

Dosarul complex al „procesului comunismului în România” – menit a stabili adevărul juridic în legătură cu o situaţie de fapt derulată în perioada totalitarismului, cu referire particulară la anchetele penale efectuate de organele de securitate şi miliţie împotriva oponenţilor regimului comunist – înregistrează un pas înainte odată cu finalizarea cercetărilor în cauza cunoscută în spațiul public sub denumirea generică de „Cazul Ursu”.

Procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

· maior (rez.) PÂRVULESCU MARIN și colonel (rez.) HODIŞ VASILE, foști ofiţeri în cadrul Direcţiei a VI-a Cercetări penale din Departamentul Securităţii Statului, pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii;

· HOMOŞTEAN GEORGE, fost ministru de interne, și TUDOR POSTELNICU, fost şef al Departamentului Securităţii Statului, pentru complicitate la săvârşirea de infracțiuni contra umanității.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

În perioada ianuarie – noiembrie 1985, inginerul disident Ursu Gheorghe Emil a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist, fiind arestat la data de 21 septembrie 1985 și decedând la data de 17 noiembrie 1985 în Spitalul Penitenciar Jilava. Pentru a disimula adevăratul obiect al cercetării disidentului Ursu Gheorghe Emil și pentru a putea face „dovada” că nu există un dosar politic pe numele acestuia, organele de securitate au „inventat” infracţiunea de deţinere şi operaţiuni interzise cu mijloace de plată străine. În realitate, așa cum reiese din materialul probator administrat în cauză, reprezentanții Departamentului Securității Statului erau interesați de aspecte precum: legăturile disidentului cu postul de radio „Europa Liberă”, relațiile și discuțiile cu lumea literară și artistică din țară și din diaspora, impresiile consemnate în jurnalul personal despre politica statului și despre conducătorii partidului şi statului comunist.

Inculpaţii Pârvulescu Marin şi Hodiş Vasile, în calitate de ofiţeri în cadrul Direcţiei a VI-a Cercetări penale din Departamentul Securităţii Statului, au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra victimei inginerul disident Ursu Gheorghe Emil, acţiuni care au avut ca urmare producerea de suferinţe fizice sau psihice grave şi au fost de natură să-i aducă o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în principal a dreptului la viaţă.

De asemenea, inculpații Homoştean George, în calitate de ministru de interne, și Tudor Postelnicu, în calitate de şef al Departamentului Securităţii Statului, în cursul lunilor octombrie şi noiembrie 1985, au transmis către Ambasadele României de la Paris şi Washington documente oficiale prin care au disimulat caracterul represiv şi politic al acţiunilor întreprinse de inculpaţii maior (rez.) Pârvulescu Marin şi col. (rez.) Hodiş Vasile împotriva lui Ursu Gheorghe Emil, în perioada în care acesta a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru opinii considerate ostile regimului comunist. De asemenea, la solicitarea comunităţii internaţionale şi a unor oameni politici din SUA de a primi informații referitoare la situația disidentului român, aceştia au ascuns caracterul represiv al acţiunilor îndreptate împotriva lui Ursu Gheorghe Emil, inculpaţii Homoştean George şi Tudor Postelnicu înlesnind astfel săvârşirea faptelor comise de inculpaţii maior (rez.) Pârvulescu Marin şi col. (rez.) Hodiş Vasile. Totodată, în exercitarea abuzivă a funcţiilor deţinute, cei doi foşti demnitari au întreprins demersuri dolosive în scopul ascunderii cauzelor reale ale cercetării disidentului Ursu Gheorghe Emil şi, ulterior, ale cauzelor decesului acestuia.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală.
SURSA. mpublic.ro

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × cinci =

ACTUALITATE
Ludovic Orban: „Nu voi tolera coconul acela care se formează în jurul fiecărui lider”         Accident într-o intersecție din Deva         Povestea fostului securist din fruntea minerilor care a condamnat România la CEDO         Percheziții la traficanți internaționali de țigări         Un polițist a salvat un tânăr de la sinucidere         Povestea marii tragedii aviatice din 1940: „Erau peste tot morţi, mutilaţi în modul cel mai îngrozitor”         Șofer căutat de Poliție după un accident         Accident rutier pe Calea Zarandului         SĂPTĂMÂNA POMENILOR. Danii de peste patru milioane de lei pentru ONG-iştii hunedoreni         MICII DUMNEZEI DE LA ŢARĂ. Primarul Mihai Irimie (PNL) lasă Şoimuşul pe sec         HUNEDOARA LIRICĂ, SCHIMBARE ÎN PROGRAM. Municipiul Hunedoara va avea două seri de festival         Fostul dealer al brățărilor dacice din Sarmizegetusa Regia a fost trimis în judecată         Ultimele pregătiri pentru deschiderea Ștrandului Corvina         Hoțul de la Castelul Corvinilor a cerut eliberarea         EVENIMENT. Dan Radu Ruşanu, ultima apariţie pe scena publică a judeţului Hunedoara         DAN RADU RUŞANU, ULTIMUL SFAT „Faceţi Conurbaţie. Altfel, ajungeţi în Ochiul Ciclonului, locul unde nu se întâmplă nimic”         Jaful din Castelul Corvinilor: trei săptămâni de anchetă, 1 la sută din prejudiciu recuperat         ANDRONACHE S-A ŢINUT DE VORBĂ. Hunedoara lirică ia locul locul Operei Nights         Câinele campion, dresat de un jandarm         Accident grav pe DN 76, provocat de un tânăr