FOTOGALERIE: Accident cumplit provocat cu o mașină de lux, de un tânăr

Scene dramatice s-au petrecut pe Drumul Județean 107 A, în localitatea Uroi, de lângă Simeria. Un tânăr de 28 de ani, aflat la volanul unui BMW X5, a pierdut controlul volanului și a izbit frontal un camion care circula din sens opus. Accidentul rutier, soldat cu rănirea șoferului autoturismului și a unui pasager de 29 de ani, s-a petrecut joi după-amiază.

„Au fost dislocate în zonă patru echipaje de descarcerare, prim ajutor, pompieri şi terapie intensivă, care au intervenit cu tot atâtea autospeciale. Ajunse la locul intervenţiei echipajele au constatat că în urma impactului dintre un SUV şi un autocamion au rezultat doi răniţi, dintre care unul încarcerat, în vârstă de 29 de ani. Pompierii au utilizat echipamentele aflate în dotarea autospecialei de descarcerare grea pentru salvarea şi eliberarea bărbatului din autovehicul. Concomitent cu aceste operaţiuni, echipa medicală a realizat verificarea şi stabilizarea răniţilor. Ambele victime, care au suferit multiple traumatisme ale membrelor inferioare şi trunchiului, au fost transportate, conştiente şi cooperante, cu ambulanţele la Unitatea de primiri urgenţe a Spitalului din Deva”, a informat Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.

FOTOGRAFII: ISU HUNEDOARA.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 + șase =

ACTUALITATE
PLATOUL VÂRTOAPELOR. Locul de unde ghioceii, ca nişte clopote ale tăcerii, ridică liniştea lumii la cer         Mămicile au protestat în Hunedoara, după moartea fetiței de un an și 10 luni         Spărgători din Hunedoara capturați de polițiști         ÎMPĂDURIRI. Peste 7.000 de arbori vor fi plantați pe „muntele sfânt al dacilor”         SECRETELE HUNEDOAREI. Mănăstirea Prislop supravegheată de securiști în anii 1950. Informator: „Se roagă să revină regele Mihai în țară”         Protestul mămicilor după moartea copilei de un an și 10 luni în spitalul din Hunedoara         Ca-n ţara comandantului Mocanu! Mai avem de aşteptat după rezultatul anchetei Corpului de Control al IGPR         Ziua Mondială a Apei, marcată în școli din mediul rural         Scandalul continuă: Angajaţii UM Orăştie ameninţă cu greva         Mircea Muntean reacţionează         Câinele salvat de pompieri din flăcări, îngrijit la adăpostul din Hunedoara         Un copil a furat o mașină și a ieșit cu ea la plimbare         Spărgător de automate de lapte prins în Deva         Incendiu în pădurea comunei Romos         Cum va fi celebrată Ziua Poliției în Deva și Petroșani         Fetiță decedată în spital         Cum a lovit „blestemul aurului dacic” satele din umbra Sarmizegetusei Regia         EXCLUSIV. Alpiniştii daţi dispăruţi: “Cea mai mare problemă a noastră a fost că nu am putut să comunicăm cu nimeni”         ANGAJAŢII DE MEDIU, PROTEST SPONTAN. Aroganţa Guvernului PSD dinamitează atragerea de fonduri europene         Asigurare de sănătate UE