FOTO: SĂRBĂTOARE ÎN BĂCIA. Miss Bălţata Românească – evenimentul de tradiţie al comunei hunedorene

Mii de oameni au venit duminică la cea mai importantă sărbătoare organizată în comuna Băcia, târgul „Bălţata Românească”. Evenimentul tradiţional a ajuns la cea de-a cinsprezecea ediţie.

Una dintre cele mai populare sărbători organizate în fiecare toamnă în judeţul Hunedoara a avut loc în Băcia şi este dedicată crescătorilor de animale şi producătorilor agricoli. Târgul expoziţional din Băcia s-a desfăşurat duminică pe platoul din centrul comunei hunedorene, iar la eveniment au participat câteva mii de oameni, veniţi din întreg judeţul.

„Acest eveniment, aflat deja la cea de-a cinsprezecea ediţie, ne bucură pe toţi, comuna fiind renumită pentru această sărbătoare. De la an la an am observat o creştere în ce priveşte organizarea, participarea şi condiţiile oferite celor care vin la târg şi sper că şi în anii viitori să ne bucurăm de aceeaşi apreciere”, a afirmat primarul Nicolae Panţa.

Cei care au venit la târgul din Băcia au putut asista la concursul celor mai frumoase exemplare din rasa „Bălţata Românească”. 30 de vaci, viţici şi juninci au fost expuse. „Animalele sunt verificate antent de specialişti, iar în funcţie de caliatea lor, cele mai bune sunt premiate. Marele premiu „Miss Bălţata Românească” este oferit proprietarului celei mai apreciate vaci expuse la târg”, a precizat primarul Nicolae Panţa.

În acest an, marele câştigător al premiului oferit pentru cea mai bună vacă, „Miss Bălţata Românească”, a fost Gheorghe Neamţu, care a venit la târg cu vaca, numită Mona, şi cu cei doi viţeluşi ai acesteia. A fost premiat cu bani şi produse necesare fermierilor, oferite prin intermediul Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Păsări şi Animale Hunedoara – Deva.

„Nu sunt doar crescător de vaci, ci şi de copii. Sunt asistent maternal şi, ca să vă spun cinstit, de când am intrat noi în criza aceasta economică, de câţiva ani de zile am observat cât de bine face un animal la curtea omului, pentru că dacă bani nu ai, ai lapte, ai brânză, ai smântână, ai viţei de vândut, iar în final vinzi şi vaca, dacă nu mai ai ce vinde”, a spus Gheorghe Neamţu, proprietarul vacii care dă până la 40 de litri de lapte zilnic. Premii au fost acordate şi altor crescători de vaci şi juninci, participanţi la concurs din comuna Băcia. Au fost premiaţi, de asemenea, în urma tombolei efectuate la finalul târgului şi cei care au asistat la sărbătoare. Târgul expoziţional din Băcia a fost şi o ocazie pentru hunedoreni de a achiziţiona animale, produse agricole, utilaje pentru agricultură sau furaje. Comercianţii şi-au făcut simţită prezenţa la sărbătoare, iar hunedorenii au fost invitaţi să asiste la spectacolele de folclor susţinute de artiştii Ansamblului profesionist „Drăgan Muntean” din Deva.

Târgul Expoziţional „Bălţata românească” a fost organizat de Consiliul Local Băcia, Asociaţia Crescătorilor de Animale şi Păsări „Bălţata Românească” din Băcia, cu sprijinul Direcţiei pentru Agricultură Hunedoara, al Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Păsări şi Animale Hunedoara – Deva, al Camerei Agricole Judeţene şi al Oficiului de Zootehnie Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × 5 =

ACTUALITATE
Povestea marii tragedii aviatice din 1940: „Erau peste tot morţi, mutilaţi în modul cel mai îngrozitor”         Șofer căutat de Poliție după un accident         Accident rutier pe Calea Zarandului         SĂPTĂMÂNA POMENILOR. Danii de peste patru milioane de lei pentru ONG-iştii hunedoreni         MICII DUMNEZEI DE LA ŢARĂ. Primarul Mihai Irimie (PNL) lasă Şoimuşul pe sec         HUNEDOARA LIRICĂ, SCHIMBARE ÎN PROGRAM. Municipiul Hunedoara va avea două seri de festival         Fostul dealer al brățărilor dacice din Sarmizegetusa Regia a fost trimis în judecată         Ultimele pregătiri pentru deschiderea Ștrandului Corvina         Hoțul de la Castelul Corvinilor a cerut eliberarea         EVENIMENT. Dan Radu Ruşanu, ultima apariţie pe scena publică a judeţului Hunedoara         DAN RADU RUŞANU, ULTIMUL SFAT „Faceţi Conurbaţie. Altfel, ajungeţi în Ochiul Ciclonului, locul unde nu se întâmplă nimic”         Jaful din Castelul Corvinilor: trei săptămâni de anchetă, 1 la sută din prejudiciu recuperat         ANDRONACHE S-A ŢINUT DE VORBĂ. Hunedoara lirică ia locul locul Operei Nights         Câinele campion, dresat de un jandarm         Accident grav pe DN 76, provocat de un tânăr         Accident mortal pe Drumul Național 7         O tânără și-a pierdut fiul de cinci ani în Deva         MINIVACANŢĂ CU LĂUTARI. Zilele Devei, programul celor patru zile de zaiafet         CU DOTĂRILE ÎN STRADĂ. Poliţiştii „comunitarii” îşi arată priceperea în centrul Devei         Tinere speranțe ale fotbalului hunedorean. Juniorii D de la C. S. CFR Simeria sunt campionii județului Hunedoara