FOTO: Regulile din ştrandul de două milioane de euro din Hunedoara. Ce nu au voie să facă hunedorenii în apă

Primăria Hunedoara a anunţat o serie de reguli pe care cei care vin la noul ştrand, în care s-au investit circadouă milioane de euro, vor trebui să le respecte.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Hunedoara, utilizatorii au următoarele obligaţii:
Să păstreze ordinea şi liniştea într-un cadru civilizat, pentru menţinerea climatului de agrement şi odihnă;
Să depună resturile menajere sau de altă natură în locuri special amenajate în acest scop;
Să respecte regulile de igienă sanitară la utilizarea bazinelor şi a grupurilor sanitare, precum şi indicaţiile şi interdicţiile afişate pe panourile de atenţionare;
Folosirea dotărilor, a sferei generatoare de valuri, a bazinelor şi a toboganelor din cadrul complexului se face pe propria răspundere;
Părăsirea toboganelor şi a bazinelor se va face cu 20 de minute înainte de ora închiderii
Accesul în bazine se face pe scările special amenajate, numai în costum de baie, inclusiv pentru copii, iar pentru copiii sub 3 ani este necesară folosirea scutecelor speciale pentru apă
Înainte de intrarea în bazine este obligatorie utilizarea duşului;
Copiii care nu ştiu să înoate pot folosi bazinele, doar sub supravegherea adulţilor;
Copiii minori (sub 18 ani) pot utiliza toboganele doar prin asumarea răspunderii şi sub supravegherea permanentă a reprezentanţilor legali, a părinţilor sau a împuterniciţilor adulţi ai acestora;
Fumatul este permis doar în locuri special amenajate;
Pe durata întregului program de funcţionare serviciul de prim+ajutor este prezent şi poate fi solicitat gratuit.


Este interzis:
– accesul în interiorul complexului a persoanelor aflate sub influenţa băuturilor alcoolice, drogurilor sau altor substanţe halucinogene, precum şi a celor care au o ţinută neadecvata sau deţin obiecte contondente şi periculoase;
– accesul animalelor de companie în interiorul complexului este interzis
– spălatul cu săpun sau şampon în bazin şi efectuarea manichiurii sau a pedichiurii;
– utilizarea bazinelor şi a toboganelor cu suprafaţa corpului unsă cu ulei sau murdară cu nisip.
– intrarea în bazin a persoanelor purtătoare de boli transmisibile, plăgi deschise, dermite, dermatoze, etc.;
– accesul în incinta complexului cu alimente şi băuturi alcoolice şi nonalcoolice , iar în bazin sau în jurul bazinului la o distanţă mai mică de 1, 5 m se interzice consumarea alimentelor şi băuturilor alcoolice de orice fel;
– distrugerea sau sustragerea de obiecte aflate în patrimoniul complexului,
– comportamentul indecent, gălăgios sau orice alt tip de comportament care ar putea deranja ceilalţi clienţi
– consumul de seminţe în incinta complexului,
– alergatul sau orice alt tip de comportament care duce la accidentarea persoanei sau altor persoane aflate în jur.
Acest regulament a fost gândit pentru a asigura tuturor utilizatorilor confortul și siguranța necesară în incinta Complexului de Agrement Corvina.

Ştrandul din Hunedoara va fi inaugurat duminică, însă doar miercuri hunedorenii vor putea face baie în bazinele sale, susţin cei de la Primăria Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

zece + 13 =

ACTUALITATE
Despre fericire și nu numai…         Petrecere de Haloween la bibliotecă         Accident rutier grav pe șoseaua Petrila – Jieț         Vagonul unui marfar a fost distrus într-un incendiu, la Simeria Triaj         Achitări în dosarul DIICOT al oamenilor de afaceri din Geoagiu, după un deceniu de anchetă și procese         A murit scriitorul hunedorean Eugen Evu         good.bee Credit sprijină „Finanţarea echitabilă pentru toţi!”         Viceprimarul din Bănița a fost condamnat. Rechizitoriul accidentului în care a murit un motociclist         Brandul Sense lansează campania aniversară „10 ani de modă românească”         Uniunea Națională a Notarilor Publici din România – Ziua Porţilor Deschise         Premierul Mihai Tudose se va afla într-o vizită de lucru în Hunedoara         Sentință definitivă pentru bătăușii din centrul Devei         Jandarmii montani au fost testați în Cheile Tăii         Ștafeta Veteranilor va trece prin Deva         Situația contractelor de deszăpezire pentru drumurile naționale din vestul țării         Cum a evoluat în 25 de ani populaţia marilor oraşe din judeţul Hunedoara         Decembrie ’89 pe mai multe voci         Rectorul Radu Sorin este cel mai bine plătit profesor din Hunedoara         Tomograf nou achiziționat de Spitalul din Hunedoara         Bine că ești tu deștept! Alegeri în Deva. Conspirație, transpirație și clăbuci