FOTO: Accident grav pe autostradă. Șase mașini au fost implicate, iar șapte oameni au fost răniți

Circulația a fost blocată, duminică seara, pe sensul spre Deva al autostrăzii Deva – Sibiu, în urma a două accidente rutiere petrecute în zona Orăştie.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că a avut loc o coliziune între un microbuz şi un autoturism, iar două persoane (din autoturism) au fost transportate la spital.

„De asemenea, la aproximativ două sute de metri mai în spate (la kilometrul 339+100 de metri), a avut loc un alt eveniment rutier în care au fost implicate patru autoturisme. Două persoane au fost încarcerate”, a informat Poliţia Română.

În total, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, şapte oameni au suferit politraumatisme, doi dintre aceştia fiind încarceraţi.

„Răniţii încarceraţi au fost extraşi de echipa de descarcerare a Detaşamentului Orăştie şi predaţi, conştienţi şi cooperanţi, echipajelor medicale. Toţi răniţii sunt asistaţi de cele două echipaje ale pompierilor şi de două echipaje ale SAJ. Pentru asistarea răniţilor a fost deplasată în zona accidentului şi autospecială de transport victime multiple. În plus, pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu intervin două maşini cu apă şi spumă de la Detaşamentele Deva şi Hunedoara. Circulaţia pe autostrada, pe sensul Orăştie-Deva, este blocată”, a informat ISU Hunedoara.
FOTO: ISU Hunedoara

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

douăzeci − 17 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Primele cete de colindători au sosit la Episcopia Devei și Hunedoarei         Aproape 400 de pomi de Crăciun scoși la vânzare de Direcția Silvică         Șofer pericol public reținut de polițiști         Amendat pentru poluarea Crișului         Amendați pentru pescuit ilegal         Când vor fi finalizate artezienele de peste un milion de euro din Hunedoara         Tânăr din Hunedoara premiat în Marea Britanie pentru serviciile oferite nevoiașilor         Tragedie în Vulcan         Constructorul drumului spre Parâng a cerut sistarea lucrărilor pe perioada iernii. CJ Hunedoara a refuzat cererea         Mașină în flăcări după un accident pe autostradă         Dispecerat unic pentru drumurile județene         Eugenia Crainic își va lansa și la Deva romanul „Studenta criminală”         Un mare actor, Radu Beligan         A fugit cu banii furați dintr-un magazin         Adolescenți reținuți de Poliție pentru furturi de mașini         Depozit de haine second-hand spart de hoți         Hoț de telefoane prins în Petroșani         Grupare de hoți prinsă de polițiști         Autospeciala pompierilor împotmolită pe drumul comunal. Cum se scuză primarul         S-au împlinit 122 de ani de la inaugurarea gării din Brad