EXPROPRIAŢII AUTOSTRĂZII Vasile Muntean aşteaptă de doi ani despăgubirea de un leu de la CNADNR

IMG_0186Vasile Muntean (70 de ani) a fost trecut pe lista expropriaţilor autostrăzii Deva – Lugoj cu un teren pentru care trebuie să primească suma de un leu de la statul român. Bătrânul din Lăpugiu de Jos nu a mai primit banii, dar spune că nu i-ar strica o asemenea sumă.

Două dintre cele patru loturi din autostrada Deva – Lugoj sunt în lucru, iar terenurile pe care proiectul le va ocupa au fost expropriate. În comunele din judeţul Hunedoara care vor fi traversate de viitoarea autostradă, cea mai mare parte a localnicilor care aveau terenuri pe traseul acesteia au primit banii din exproprieri. Unii au fost mai puţini norocoşi. Printre ei se află şi Vasile Muntean, din comuna Lăpugiu de Jos. Bătrânul de 70 de ani a aflat de la primărie că trebuie să primească despăgubiri de 1 leu pentru un metru pătrat de teren, din care, spune el „au muşcat cei de la autostradă”. Într-un alt loc care se intersectează cu viitoarea autostradă, Muntean a mai avut un teren din care a trebuit să renunţe la 11 metri pătraţi, în schimbul a 13 lei. Pentru niciunul dintre cele două terenuri omul nu a mai obţinut banii, deşi Hotărârea de Guvern 844/2012, prin care au fost aprobate exproprierile, a fost publicată în urmă cu doi ani.Clipboard01

Suma simbolică, aşteptată degeaba

„Ştiu că trebuie să primesc un leu pe unul dintre terenurile mele şi că suma e foarte mică, dar nu mi-ar strica aceşti bani. Am o pensie de 500 de lei şi orice bănuţ în plus mi-ar fi necesar. Nu am reuşit nici acum să aflu ce trebuie să fac pentru aprimi aceşti bani şi, dacă tot nu o să îi primesc, de ce m-au mai trecut pe lista de exproprieri”, a spus Vasile Muntean. Şi alţi localnici din Lăpugiu de Jos au declarat că sunt nemulţumiţi de „afacerea exproprierilor”. „Mai mulţi oameni din Lăpugiu de Jos nu au mai primit banii pentru terenurile care vor fi ocupate de autostradă. Sunt oameni simpli, de la ţară, car nu ştiu cum să procedeze şi nu se pot opune deciziilor guvernanţilor”, a spus Traian Rus, un alt localnic din Lăpugiu de Jos.

În 2016 autostrada va fi gata

Lucrările pe cel de-al treilea lot al autostrăzii Deva – Lugoj, care va traversa comuna Lăpugiu de Jos, au demarat în luna aprilie. Contractul de proiectare şi de execuţie al tronsonului de autostradă care se va întinde între Gurasada şi Holdea, pe 21,2 kilometri a fost atribuit asocierii de firme Teloxim Con SRL, Comsa SA, Aldesa Construcciones SA şi Arcadis Eurometudes SA. Iniţial valoarea proiectului a fost estimată la peste un miliard de lei, dar în urma licitaţiilor, potrivit CNADNR, costul estimat investiţiei s-a redus la 580 de milioane de lei, fără TVA. Termenul de finalizare al autostrăzii Deva – Lugoj, în lungime de 100 de kilometric, a fost stabilit pentru 27 mai 2016.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

treisprezece + 20 =

ACTUALITATE
Refacerea sanctuar in Sarmizegetusa Regia. De ce este nevoie de înlocuirea stâlpilor         Infractorul care s-a lăudat că este sprijinit de un procuror condamnat pentru trafic de influență         Documente inedite din tinerețea lui Arsenie Boca: primele apariții în presă         Minori condamnați. Au spart peste 20 de mașini cu șurubelnița         Circ cu Poliția în centrul Hunedoarei (VIDEO)         Sarmizegetusa Regia va fi închisă publicului timp de o lună         Șoferul implicat într-un accident grav la ieșirea din Deva a murit         La Costești. Țurcana – Regina Munților – 2017 (FOTO + VIDEO)         Eveniment cultural. Un dar oferit celor mici         Cartierul ridicat în comunism pe muntele de fier primește o nouă șansă         Portofel pierdut, restituit păbugaşului de poliţiştii locali         Accident rutier grav pe Calea Zarandului         Accident rutier în Cristur, pe șoseaua Hunedoara – Deva         Consiliul Județean pregătește banii pentru refacerea șoselei spre Sarmizegetusa Regia         Soarta tristă a așezării romane de la Micia, locul istoric care ar fi putut aduce turiști         Un polițist din Hunedoara a prins un tâlhar, după ce l-a alergat pe străzi         ADVERTORIAL. Educația financiară este vitală pentru un antreprenor         BIROCRAŢIA SUFOCĂ ROMÂNIA. Două miliarde de euro de la UE n-au mai ajuns la drumurile patriei         INSTITUŢIA PREFECTULUI. Lista despăgubirilor a fost aprobată de Guvern         O tânără a fost jefuită în Hunedoara