Elis Ursu, doamna cântecului și jocului popular, premiată pentru întreaga sa carieră

Jumătate de veac a slujit Elis Ursu, coregraf al Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, pentru a promova valorile românești, cele autentice, cu precădere pe acelea specifice județului Hunedoara. Prezentă de la vârsta de 14 ani, dansator pe atunci, această doamnă a coordonat de la înființare până acum ansamblul folcloric „Silvana” din Deva, singurul care nu a avut întreruperi în activitatea sa niciodată. Acesta a început să funcționeze din noiembrie 1975, odată cu deschiderea fostei Case de Cultură, actualul Centru Cultural „Drăgan Muntean”, formația fiind compusă din dansatori amatori, generații întregi de tineri s-au format și au dansat pe scena acestei instituții de cultură. Pentru sâmbătă vă invităm să-i mulțumim pentru întreaga activitate și să ne delectăm cu o mostră bună dispoziție. Pentru a înțelege și mai bine personalitatea invitatei noastre de sâmbătă, am apelat la doamna Ana Almășana Ciontea, interpreta de muzică populară, parte a acestui ansamblu, informeză realizatorii campaniei Civice Premianții fără Premii.

„Vine o vreme în care vrei să dai “filmul inapoi” pentru a vedea ce ai realizat, ce-ai mai fi putut face dar n-a depins numai de tine, pe cine mai poți conta, dacă sunt bine toți etc… Poate nu-ți amintești de toate realizările, de tot ce ai dăruit dar există încă oameni care țin să-ți mulțumească pentru lucrurile frumoase din viață ta, fie și printr-o floare… O parte dintre acești oameni, sunt artiștii Ansamblului “Silvana” al Centrului Cultural “Drăgan Muntean” Deva, care, generații la rând, au dăruit ce au avu mai bun pe scenă, îndrumați și ocrotiți de coregraful Elisabeta Ursu.

Este cert că Elis – așa cum îi spunem noi – se distinge printr-o imensă dragoste de viață, de oameni și de frumos. Elis trăiește viața ca pe o poveste de dragoste, că doar numai din dragoste poți face artă și ea face acest lucru minunat. Ceea ce Elis Ursu atinge, se transformă în performanță și frumos. Viața ei înseamnă cântec și joc, oferind publicului de pretutindeni spectacole inedite, frumoase și dorite. Ea a iubit și iubește calitatea actului artistic, luptând pentru a aduce pe scenă valorile adevărate ale neamului românesc.

Fiind un spirit generos, Elis a dăruit “fără a contabiliza”, arzând pe scândura sacră a scenei, în calitate de artist, dar și de coregraf al Ansamblului “Silvana”. Din tot ce-a trăit și a realizat Elis Ursu au rămas, pentru fiecare dintre noi, amintiri de neuitat și spectacole din care se vor inspira și cei din viitor.

Având vocație de artist, bun organizator și de mamă, Elis a considerat întotdeauna Ansamblul “Silvana”- familia sa. Noi cei care, la un moment dat, am făcut parte din acest colectiv artistic, am simțit acest lucru, poate atunci când ne-a fost mai greu… Eu, personal, o admir pe Elis pentru iubirea și dăruirea ei în slujba culturii populare românești. Elisabeta Ursu a iubit și a promovat jocul, cântecul și artiștii adevărați pe marile scene ale țării și ale lumii în spectacole de mare ținută artistică.

Cu siguranță, cuvintele sunt prea mici și prea puține pentru a descrie bucuria și emoția dăruite de Elis timp de 50 de ani. Pentru toate acestea și pentru multe altele, pentru frumusețea spectacolelor, în care și eu am avut un rol, vreau a spune Mulțumesc, Admirație și Respect, omului și artistului Elis Ursu”.

 

Elis Ursu se confundă cu istoria Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, iar acum, când se apropie finalul carierei profesionale, în prag de pensionare, considerăm mai mult decât oportună ocazia de a i se mulțumi din partea comunității pe care a slujit-o atâtea zeci de ani. Pentru exemplul său de profesionalism şi dăruire, pentru modul în care a ales să promoveze folclorul românesc, cel autentic, vă propunem să ne întâlnim cu acest ea și să-i spunem că-i mulțumim pentru ceea ce este și ceea ce face. Sâmbătă, 30 Iunie 2018, ora 11.00, domna Elis Ursu vine să o întâlnim în Piața Victoriei, din Centrul Devei. Aveți ocazia s-o priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi, oficial, printr-o diplomă, un buchet de flori, o strângere de mână și semnătura recunoștinței voastre.

(Dan Terteci – „Premianții fără premii”)

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 + 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Castelul baronului Nopcea, lăsat în ruină         Târgul de fete de pe Muntele Găina         Momente cumplite pentru tânăra care se prostitua în garsoniera pe care o împărţea cu iubitul ei         Mall-ul de servicii al Primăriei Deva a fost inaugurat         Carmen Hărău (PNL): Nu batjocoriți speranța a 5 milioane de pensionari!         Zonă cu restricții pe autostrada A1!         Răsturnare de situaţie. Procesul stimulentelor de la Petroşani o ia de la capăt         Corpul de Control al Ministerului Energiei, trimis la CEH         Clădirile Colegiului Matei Corvin vor fi reabilitate pe fonduri UE         Copil de opt ani rănit într-un accident rutier         Femeie înșelată în Hunedoara         Crimă înfiorătoare în Orăştie: un tânăr de 20 de ani a murit, înjunghiat în inimă, de un vecin         Mort în surparea din subteranul Minei Lupeni         Trubaduri în Cetatea Devei         Surpare la Mina Lupeni!         Transporturi ilegale de lemne         Direcția Impozite și Taxe Locale Deva se mută în noul sediu         Peste 15000 de lei încasări în doar două zile la Ștrandul Municipal din Deva         Proiectul pentru reabilitarea incintei I a Cetății Devei a fost depus la ADR Vest         Încă o victimă în accidentul mortal de pe șoseaua Hunedoara – Deva