EDUCAȚIE NONFORMALĂ. Copii din toată țara învață istorie jucându-se în Ţara Haţegului

Reprezentanţii organizaţiei SENS au organizat la Sarmizegetusa jocuri de-a dacii şi romanii, baronii sau sultanii, activităţi educaţionale menite să facă istoria accesibilă pentru toţi copiii din judeţ, dar şi din ţară.

Zeci de copii de la şcolile din judeţul Hunedoara, dar şi din ţară s-au înscris la module educaţionale gratuite organizate de SENS (Societatea de Educaţie Nonformală şi Socială) la Sarmizegetusa. Evenimentele interactive şi prezentările cu tematică istorică de interior, dar şi în aer liber, au inclus prezentare de echipament militar, probarea acestuia, dar şi realizarea de fotografii cu garderoba sau armele soldaţilor antici sau mai moderni, prezentări de costume şi obiecte folosite în viaţa cotidiană din capitala Daciei Felix, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, dar replici ale obiectelor folosite de celebrul haiduc Faţă Neagră, bănuit a fi fost însuşi comitele judeţului Hunedoara, baronul Nopcsa. Copiii au jucat jocuri antice, cum ar fi delta, dar au făcut şi instruire în mişcările de luptă, încercându-şi puterea cu replici ale armelor de odinioară, în condiţii de siguranţă, spre amuzamentul colegilor.

 

Activităţi educaţionale gratuite

 

„Pentru că suntem o organizație educațională și pentru că avem, în Țara Hațegului, la Sarmizegetusa, un complex educațional nonformal, Legendarium, compus dintr-o expoziție cu legende istorice hațegane, o reprezentare a unei camere de tortură romană, un spațiu exterior cu jocuri romane și, mai nou, o «Bibliotecă Legendară – LegendaRoom», adică un loc unde, spunem noi, legendele «prind viață», era normal să desfășurăm activități cu copiii în «Săptămâna Altfel». Absolut toate modulele educaționale pe care le-am organizat zilele acestea au fost gratuite, iar înscrierile on-line pentru activități s-au făcut cu mai bine de o lună în avans. Am fost solicitați de foarte multe școli, dar cei care s-au înscris din timp au avut prioritate”, a declarat Laura Vesa, una dintre reprezentantele organizaţiei SENS.

 

Bătăliile de la Tapae şi legenda neamului Kedeffy

 

Organizatorii au desfăşurat activități atât cu copii din școli ale Țării Hațegului – Râul Mic, Sălașu de Sus, Sarmizegetusa, cât și cu elevi de la Liceul “Sigismund Toduță” din Deva, Simeria și chiar Satu Mare. „Am fost plăcut surprinși când o doamnă profesor din Satu Mare, care ne-a vizitat Legendarium-ul (n.r. spaţiu cu expoziţii legate de legendele locale) vara trecută și a rămas impresionată de ceea ce a văzut și a aflat aici, ne-a sunat pentru o programare la modulele organizate de noi. Toate acestea ne fac să credem în munca noastră, să dezvoltăm, în fiecare an, noi proiecte educaționale în și pentru Țara Hațegului și să fim mândri de ceea ce realizăm, este tocmai acest răspuns pe care îl primim de la cei care  de serviciile noastre, atât copii cât și adulți. Atunci când un profesor dintr-un alt colț de țară își aduce elevii tocmai aici, în Țara Hațegului, pentru a-i învăța despre istoria locurilor și atunci când elevii, de toate vârstele, participă activ și parcă pierd noțiunea timpului, încercând să pătrundă în legendele și să trăiască și ei aventurile unor celebre personaje de demult, atunci când acești elevi se întorc împreună cu părinții, pentru a le arăta și lor acest loc unde istoria, basmele, tradițiile și magia populară hațegană parcă prind viață, atunci înseamnă că ceea ce facem, facem bine!”, este convins şi Dacian Muntean. De altfel, hunedoreanul şi-a adunat poveştile într-un volum de legende: „De la Poarta de Fier la Înalta Poartă – 10 Legende Haţegane”. Cartea cuprinde zece istorii, care mai de care mai interesante. Printre acestea se numără legenda bătăliei de la Tapae, povestea domniţei Ileana, de la Cetatea Colţ, legenda neamului Kendeffy şi a domniţei Elisabeta, de la Răchitova, a originii lui Iancu de Hunedoara, dar şi legendele domniţei Stela de la Răchitova, a originii lui Mehmed Fatih şi a domniţei Safira de la Prislop. De asemenea, cartea istoriseşte despre comoara lui Decebal, cea din albia Streiului, dar dezvăluie şi poveşti cu tâlhari şi haiduci, cum este povestea lui Faţă Neagră, ori poveşti cu strigoi şi vârcolaci: legenda strigoaniei Ciciroanie şi legenda lui Lupu Vârcolacul.

 

 

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × 5 =

ACTUALITATE
ANDRONACHE S-A ŢINUT DE VORBĂ. Hunedoara lirică ia locul locul Operei Nights         Câinele campion, dresat de un jandarm         Accident grav pe DN 76, provocat de un tânăr         Accident mortal pe Drumul Național 7         O tânără și-a pierdut fiul de cinci ani în Deva         MINIVACANŢĂ CU LĂUTARI. Zilele Devei, programul celor patru zile de zaiafet         CU DOTĂRILE ÎN STRADĂ. Poliţiştii „comunitarii” îşi arată priceperea în centrul Devei         Tinere speranțe ale fotbalului hunedorean. Juniorii D de la C. S. CFR Simeria sunt campionii județului Hunedoara         Dan Radu Rușanu și-a lansat cartea „Mai sunt judecători la BERLIN”         Premiere la Castelul Corvinilor, în cea mai aglomerată noapte din an         Febra alegerilor locale în Lupeni, orașul „confiscat” de familia Resmeriță         Natalia Intotero (PSD): „Criza lemnului de foc a fost evitată”         Carmen Hărău (PNL): „S-a rupt prima scoarţă a Programului de guvernare PSD”         Apa Serv Valea Jiului a prins o finanţare de 90 milioane de euro         Eveniment cultural Titu Maiorescu – o efigie a culturii române         Accident rutier grav pe DN 66: nouă persoane au fost rănite         Accident grav pe autostradă, provocat de un șofer bulgar         Dan Radu Ruşanu îşi lansează cartea la Deva         Alertă cu bombă într-un hotel din Deva         Family Day by STC