Ministrul „Tehnocrat” al Mediului vorbeşte limba populismului politic. Economia naţională sufocată-n lozinci

Ministrul Mediului s-a pronunţat, recent, împotriva mineritului care foloseşte tehnologii pe bază de cianuri. În Europa doar două ţări au luat o astfel de decizie, însă şi acolo este vorba de o propagandă ieftină, fără efect în economia reală. Ungaria şi Cehia au decretat că nu folosesc cianuri în minerit, dar aceste state nu deţin zăcăminte de aur şi argint. E ca şi cum Româna ar interzice pe teritoriul său exploatarea cu sclavi a culturilor de banane. De dragul unor lozinci populiste, statul român este pe punctul de a-şi submina (a câta oară?) propria economia naţională cu costuri şi prejudicii incalculabile

 

Legea privind interzicerea mineritului pe bază de cianuri a fost repusă pe tapet după şapte ani în care proiectul a stat în arhivele Camerei Deputaţilor.

 

Istoricul proiectului de lege

 

Legea Minelor este o propunere legislativă veche de nouă ani, respinsă de Senat în 30 mai 2007. Potrivit unei directive europene, România avea obligaţia să-şi rezolve problema deşeurilor din industria extractivă până la data de 1 mai 2008. Normele europene prevedeau în mod expres folosirea cianurii în minerit. Ajuns la Camera Deputaţilor după ce România a implementat cerinţele europene, proiectul de Lege a Minelor s-a transformat fundamental într-o lege nouă privind  “folosirea tehnologiilor de preparare prin cianurare a minereurilor auro-argintifere, precum şi la înnobilarea rezidurilor acestora”. Proiectul a fost abandonat din 2008 până în iunie 2015, când a fost înscris pe agenda plenului Camerei, dar a intrat în dezbatere abia la data de 3 decembrie. Comisiile au propus respingerea iniţiativei legislative “întrucât o interzicere generală a utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri ar implica închiderea exploatărilor aflate în funcţiune din lipsa unei tehnologii alternative, ducând la dispariţia unor locuri de muncă fără beneficii suplimentare pentru mediu şi sănătatea umană”, se arată în motivarea deputaţilor din comisii.

 

Demagogie şi populism „tehnocrat”

 

În urmă cu câteva zile, „tehnocrata” Cristina Paşca-Palmer a ieşit în presă să se laude că este primul ministru al Mediului care se pronunţă în favoarea interzicerii cianurii. Argumentele ministrului au fost legate de accidentele istorice care au avut loc în mineritul românesc, precum şi faptul că unele ţări interzic această tehnologie. Ceea ce nu a spus Cristina Paşca-Palmer este că din ani 70 (când s-au produs catastrofele la care face referire) tehnologiile au evoluat substanţial, motiv pentru care Uniunea Europeană permite şi recomandă utilizarea cianurilor, iar Comisia Europeană (guvernul Uniunii) consideră tehnologia existentă de recuperare a aurului şi argintului pe bază de cianuri ca fiind cea mai bună, fiind folosită în siguranţă în minele Uniunii Europene.

 

Apel la raţiune

 

Cât priveşte ţările în care tehnologia a fost scoasă în afara legii, ar fi de precizat că doar Ungaria şi Cehia au interzis folosirea de cianuri în minerit, dar aceste state nu deţin zăcăminte de aur şi argint. Mai mult, Cehia se declară împotriva cianurilor, dar este unul din cei mai mari producători european de cianuri. Adică, cehii dezaprobă doar acolo unde nu le este afectată economia. În toate celelalte state europene sunt permise şi se folosesc tehnologiile pe bază de cianuri. Şi de această dată, România este pe punctul de a-şi submina propria economie cu lozinci populiste, fără argumente solide. Asociaţia Patronatelor Miniere din România cere premierului Dacian Cioloş să organizeze dezbateri argumentate înainte de a lua o decizie în privinţa proiectului de lege.

 

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Ministrul „Tehnocrat” al Mediului vorbeşte limba populismului politic. Economia naţională sufocată-n lozinci

  1. Zona Zoster

    Toti ministrii postdecembristi si toti cei care au lucrat in zona:ape,paduri,trebuie condamnati(cel putin moral)pentru distrugere.Toti habarnistii au fost cocotati in functii de catre tampaii din politica.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu × cinci =

ACTUALITATE
Accident rutier grav pe Calea Zarandului         Accident rutier în Cristur, pe șoseaua Hunedoara – Deva         Consiliul Județean pregătește banii pentru refacerea șoselei spre Sarmizegetusa Regia         Soarta tristă a așezării romane de la Micia, locul istoric care ar fi putut aduce turiști         Un polițist din Hunedoara a prins un tâlhar, după ce l-a alergat pe străzi         ADVERTORIAL. Educația financiară este vitală pentru un antreprenor         BIROCRAŢIA SUFOCĂ ROMÂNIA. Două miliarde de euro de la UE n-au mai ajuns la drumurile patriei         INSTITUŢIA PREFECTULUI. Lista despăgubirilor a fost aprobată de Guvern         O tânără a fost jefuită în Hunedoara         Accident în Hunedoara, produs de un bărbat de 71 de ani         PROIECT PILOT. Tablete pentru elevi şi laptopuri pentru dascăli, moca, de la stat         Pagube de peste jumătate de milion de lei în judeţul Hunedoara         Aproape 200 de cadre didactice, cercetători, academicieni și scriitori au dat publicității apelul ”Dreptul la Educație”         Ministrul Turismului la Geoagiu Băi. Mircea Titus Dobre: „Ce a fost până acum a fost o pancartă”         Drumul Ilia – Gelmar se va face cu 40 milioane euro, bani europeni         Semnal de alarmă: Hunedoara înconjurată de terenuri poluate. Cât de nocive sunt haldele de steril         Imagini aeriene de pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Cum s-a lucrat (VIDEO)         Atenționare meteo: cod galben de ploi și vijelii!         Scandal în trafic cu urmări grave, filmat de un martor (VIDEO)         Accidentul rutier din intersecția de la Sântuhalm. Cine a fost vinovat