INVESTIŢIE CU FOLOS: Din 2016 vom avea apă de calitate superioară în judeţ

SC Apa Prod SA Deva execută în această perioadă mai multe lucrări de reabilitare şi modernizare.

Până vineri dimineaţă, în 42 de localităţi din judeţul Hunedoara nu va curge apă la robinet, deoarece se execută o lucrare extrem de importantă la staţia de tratare de la Sântămăria Orlea.

Lucrare complexă

Azi se execută lucrări de modernizare şi reabilitare a conductei DN 1000 şi alte operaţiuni adiacente. Trebuie precizat că respectiva conductă are o lungime de 36 de kilometri, din care vor fi reabilitaţi 26, între Haţeg şi Sântuhalm. „Lucrarea este una foarte importantă, fiind una de durată, dar şi extrem de complexă”, a spus ing. Aurelian Epurescu, consultant al lucrării. Mai exact, se lucrează la înlocuirea conductei de apă brută între locul de captare şi staţia de tratare a apei, pe o lungime de circa 300 de metri, precum şi la branşarea noii conducte de alimentare cu apă a oraşului Haţeg, pe o lungime de aproximativ 150 de metri. Aceste două operaţiuni au dus la luarea măsurii sistării apei potabile în peste 40 de aşezări hunedorene pentru 24 de ore. Lucrările mai sus menţionate fac parte dintr-o componentă a proiectului de modernizare a reţelelor de alimentare cu apă din judeţ, fiind vorba despre reabilitarea sistemului de tratare şi transport pentru alimentarea cu apă a localităţilor Haţeg, Călan, Simeria şi Deva, valoarea acestei investiţii, care are termen de finalizare 16 octombrie 2015, este de 84.000.000 de lei, fără TVA. „Această operaţiune face parte din cele zece contracte care trebuie executate în cadrul întregului proiect”, a afirmat ing. Virgil Bogdan, coordonatorul lucrării din partea SC Apa Prod SA Deva.apaprod (2)

Întreruperi cât mai scurte şi mai rare

Tot în cursul zilei de azi se mai efectuează şi alte lucrări, constructorul şi cei de la Apa Prod derulând simultan mai multe operaţiuni pentru a creşte gradul de eficienţă, dar şi pentru a face ca întreruperile în furnizarea apei potabile, inevitabile în astfel de situaţii, să fie cât mai scurte şi cât mai rare. Astfel, se mai lucrează la reabilitarea rezervoarelor din Deva şi Simeria, precum şi la reţelele din oraşul Haţeg. Întregul ansamblu de lucrări face parte din proiectul „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Hunedoara”, în valoare totală de 469.305.737 de lei, fără TVA, fiind cofinanţat din partea Uniunii Europene, din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, Axa prioritară 1 – „Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată”.
Scopul final al proiectului este unul dorit de toată lumea.

apaprod (1)

„Cu siguranţă, începând cu anul viitor, calitatea apei potabile livrată în judeţul Hunedoara va creşte simţitor”, a declarat Andreea Morogan, purtătorul de cuvânt al SC Apa Prod SA Deva. Termenul de implementare definitivă a proiectului este 31 decembrie 2015. Apa Prod îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi mulţumeşte hunedorenilor pentru înţelegerea de care dau dovadă

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

treisprezece + unu =

ACTUALITATE
Messajul dur al lui Train Berbeceanu, la patru ani de la arestarea sa         Lecție de viață. Povestea Roxanei Irimia, tânăra pictoriță fără mâini         Despre fericire și nu numai…         Petrecere de Haloween la bibliotecă         Accident rutier grav pe șoseaua Petrila – Jieț         Vagonul unui marfar a fost distrus într-un incendiu, la Simeria Triaj         Achitări în dosarul DIICOT al oamenilor de afaceri din Geoagiu, după un deceniu de anchetă și procese         A murit scriitorul hunedorean Eugen Evu         good.bee Credit sprijină „Finanţarea echitabilă pentru toţi!”         Viceprimarul din Bănița a fost condamnat. Rechizitoriul accidentului în care a murit un motociclist         Brandul Sense lansează campania aniversară „10 ani de modă românească”         Uniunea Națională a Notarilor Publici din România – Ziua Porţilor Deschise         Premierul Mihai Tudose se va afla într-o vizită de lucru în Hunedoara         Sentință definitivă pentru bătăușii din centrul Devei         Jandarmii montani au fost testați în Cheile Tăii         Ștafeta Veteranilor va trece prin Deva         Situația contractelor de deszăpezire pentru drumurile naționale din vestul țării         Cum a evoluat în 25 de ani populaţia marilor oraşe din judeţul Hunedoara         Decembrie ’89 pe mai multe voci         Rectorul Radu Sorin este cel mai bine plătit profesor din Hunedoara