După paza minelor din Valea Jiului, Axis asigură securitatea pe autostrăzile din sudul României

 

Axis Corporate Security, firma de pază şi protecţie deţinută de Ionuţ Rudeanu, ginerele lui Vasile Blaga,  va păzi autostrăzile din sudul României.

Axis şi-a adjudecat, în asociere cu compania multinaţională G4S Secure Solutions, cinci contracte în valoare totală de 15,7 milioane de leim la licitaţiile organizate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri naţionale (CNADNR). La aceste licitaţii au participat de fiecare dată cel puţin cinci competitori, dar consorţiul din care face parte şi firma ginerelui lui Vasile Blaga a câştigat pentru că a avut cel mai mic preţ, criteriu, de altfel, primordial.

Astfel, asocierea de firme din care face parte şi Axis Corporate Security, a câştigat următoarele contarcte: „Asigurare paza patrimoniu prin patrulare şi posturi fixe pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, km 10+600 – km 120+000”, în valoare de 2,956,867 lei, plus TVA; “Asigurare paza patrimoniu prin patrulare şi posturi fixepe autostrada A2 Bucureşti – Lehliu km 9+500 – km 64+020” – valoarea: 2,194,509.26 RON plus TVA; “Asigurare paza patrimoniu prin patrulare şi posturi fixepe autostrada A2 Lehliu – Cernavodă km 64+020– km 160+980”, în valoare de 5,099,961.24 RON plus TVA; “ Asigurare paza patrimoniu prin patrulare şi posturi fixepe autostrada A2 Cernavoda – Constantă ( km 160+980 – km 215+950 ) şi pe autostrada A4 Ovidiu – Agigea ( km 0+000 – km 21+870 )” – valoarea: 3,704,295.03 RON plus TVA şi “Asigurare paza patrimoniu prin patrulare şi posturi fixe pe autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti km 6+500 – km 68+800” în valoare de 1,813,388.31 RON plus TVA.

În luna martie a acestui an, Axis Corporate Security a câştigat, de data aceasta fără licitaţie, un alt contract, în valoare de 720.000 de lei pentru „paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor” pentru sucursalele Societăţii Naţionale de Închideri de Mine Valea Jiului SA. Ionuţ Rudeanu s-a lansat în afacerea cu firma de protecţie şi pază în 2009, iar primul contract mare cu statul l-a câştigat la doar o lună de la înfiinţare, prin asocierea cu un alt “jucător” de pe piaţa de profil.

DSC_0602

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “După paza minelor din Valea Jiului, Axis asigură securitatea pe autostrăzile din sudul României

  1. lore

    Da la axis security nu se da spor de noapte bonurile toate deci intr-un cuvant nu se dau drepturile dar pretenti sunt multe cu sefi de obiective pusi de seful de zona si sefi de tura rai.

    Răspuns
  2. ion

    Vai de sula voastra cu noul ziar. La click dreapta apare mesajul ala anticopiere. Va credeti atat de interesanti incat sa va copieze cineva? Adminule, ca sa copiezi cu click dreapta prima data trebuie sa selectezi textul. Asta trebuie protejat.
    Adio.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − 17 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
PORTRET. Xenia, prinţesa războinică din ringul de box         Accident cu motocicleta, pe Transalpina         Accident pe autostrada A1, la Orăștie         Natura îşi face dreptate pe Defileul Jiului. Apele îşi recuceresc vechile albii         Se strâng ajutoare pentru sinistraţi         Muncitoarea care și-a atacat șeful cu un cuțit a fost reținută pentru 24 de ore         Primăria solicită fonduri UE pentru Cetatea Devei         Buget negativ pentru CEH. Pierderea e imensă         Școala veche de patru decenii intră în reabilitare         Incident grav în fabrica de cablaje: o angajată și-a înjunghiat șeful         Razie în Petroşani         Paznicii unităţilor miniere îşi cer salariile în instanţă         Magazinul fără vânzători, înființat de un devean, care funcționează pe încredere         Seminarul Mănăstirii Prislop, în topul școlilor din țară: aici nicio elevă nu a picat Bacalaureatul         În pericol după ce o maşină a rupt conducta de gaz         Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului va fi evaluat de UNESCO         Accident produs la beție         Cum s-a lucrat pe șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva         Trei drumuri județene și un pod vor fi reabilitate         Treceri de pietoni cu material antiderapant în Deva