DUMNEZEU BATE-N SONDAJE: Românul – un smerit care profită din plin de viaţă

Orice poţi să-i iei românului, numai credinţa că este cel mai credincios din lume nu i-o poţi lua

„Papa, cu-a lui trei coroane…”, vorba poetului, are de ce să fie invidios, în condiţiile în care românii, cu ortodoxia în frunte, declară că România este mai creştină decât Vaticanul. Dincolo de glumă, cel mai recent studiu realizat de IRES a scos de la români răspunsuri care arată că România este cea mai credincioasă ţară din lume, cu enorm de mulţi credincioşi practicanţi şi doar un procent firav de atei. … Dar şi cu o poftă de trai bun, în completare!

Cât este de mare procentul de demagogie din răspunsurile românilor este mai uşor de dibuit din observaţiile pe care le putem face în viaţa de zi cu zi, dar, deocamdată, să vedem cum arată România Credincioasă declarată de români, respectiv „percepţiile populaţiei din România asupra religiei şi comportamentul religios”.

Memoria scurtă

În primul rând, ar fi de remarcat faptul că românii, în proporţie de 77 la sută, ar considera că „religia înseamnă adevăr”, cu atât mai mult cu cât un procent uluitor de 89 la sută din cei care au răspuns întrebărilor studiului au spus că „religia a fost considerată importantă în familia lor, în perioada copilăriei” – lucru, să spunem, bizar, dacă ne amintim de discursurile şi viaţa pre şi post-decembriste a unui procent dodoloţ din părinţii noştri. În sfârşit…

Românii mai spun, în proporţie de 94 la sută, că Dumnezeu este important în viaţa lor – cârcotaşi, am putea să credem că studiul a exclus clasa politică românească, doldora de politicieni care au demonstrat că sunt fără nici un Dumnezeu.

Biserica ştie tot

Studiul mai arată că ceea ce nu reuşesc familia, şcoala şi clasa politică, reuşeşte, în viziunea românilor, Biserica. Aşa se face că 86 la sută dintre cei care au răspuns la întrebări spun că Biserica oferă răspunsuri pentru nevoile spirituale ale oamenilor, 76 la sută cred că aceasta oferă răspunsuri pentru problemele morale, 72 la sută pentru problemele din viaţa de familie, 61 la sută pentru problemele tinerilor, iar 59 la sută pentru problemele sociale. Întrebare care rezistă: de ce viaţa românului este tot mai săracă şi tristă, în condiţiile în care Biserica îi dă soluţie pentru toate problemele?

Tot într-o rugăciune

Pe partea de practică a credinţei, românii sunt iarăşi superiori oricărei naţii: 69 la sută dintre participanţii la studiu spun că 81 la sută dintre români se roagă cel puţin de câteva ori pe săptămână, 42 la sută dintre ei în fiecare zi, iar 83 dintre ei spun că rugăciunea i-a ajutat de-a lungul vieţii în mare şi în foarte mare măsură.

Românii nu numai se roagă, dar sunt şi deschişi către taina spovedaniei, 59 la sută dintre ei destăinuindu-se în perspectiva iertării păcatelor. Şi cum nu ar merge la spovedanie românii, în condiţiile în care 96 la sută cred în Dumnezeu, 89 la sută cred că există suflet, 89 la sută cred în păcat, 85 la sută cred în îngeri, 75 la sută cred în Rai, 66 la sută cred în Diavol, 66 la sută cred în Iad, iar 64 la sută cred în viaţa de după moarte.

Mai ciudat este că, în ciuda apetenţei pentru rugăciune şi spovedanie, românii calcă firav pe la biserică. Astfel, conform studiului, cu un ritm măcar săptămânal, merg la slujbe doar 22 la sută dintre cei ce se declară credincioşi practicanţi.

Totuşi, să profităm de viaţă!

Ehei, dar românul nu ar fi român, dacă nu ar da el puţină culoare felului în care este şi credincios şi „om de lume”, să nu-i iasă vorbe! Aşa se face că, probabil şi prin uşurarea oferită de taina spovedaniei, 92 la sută dintre români ar fi convinşi că trebuie să profiţi din plin de viaţă, 66 la sută dintre ei nu regretă niciodată sau doar rar ceea ce au făcut, cei care îşi fac procese de conştiinţă privind faptele lor fiind sub 30 la sută.

Prislopul şi Arsenie Boca sunt fruntea

Ce ar fi credinciosul fără pelerinaj, altceva decât un suflet mai sărăcuţ!? Aşa se face că românii se declară, în bună proporţie, mari amatori de pelerinaje la locurile sfinte. E drept că unii au o plăcere greu de priceput să calce şi să fie călcaţi în picioare la tot felul de evenimente religioase, dar aceştia ar fi doar sarea şi piperul pelerinajelor de sărbători.

Aşadar, mai mult de un sfert dintre participanţii la studiul IRES – 26 la sută – susţin că au fost cel puţin o dată într-un pelerinaj, 21 la sută dintre ei de mai multe ori. Locurile de pelerinaj în care au fost până acum cei mai mulţi dintre cei chestionaţi sunt Mormântul lui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop, Mănăstirile din Moldova şi Mănăstirea Nicula din judeţul Cluj. Aşadar, hunedorenii au de ce să fie mândri, găzduind unul dintre cele mai jinduite locuri de pelerinaj ale creştinilor ortodocşi.

Darul care aduce Raiul

Chiar dacă merg mai rar pe la biserică, la slujbe, românii nu-şi uită o datorie de bază ce ar ţine de credinţă: să plătească ceva cotizaţii şi să ofere donaţii bisericii. Aşa se face că 70 la sută dintre cei chestionaţi plătesc o cotizaţie anuală către biserica ori parohia căreia îi sunt arondaţi, iar peste trei sferturi – 77 la sută – susţin că fac donaţii atunci când merg la biserică, 31 la sută oferind peste 50 de lei.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 3 =

ACTUALITATE
Accident rutier în Cristur, pe șoseaua Hunedoara – Deva         Consiliul Județean pregătește banii pentru refacerea șoselei spre Sarmizegetusa Regia         Soarta tristă a așezării romane de la Micia, locul istoric care ar fi putut aduce turiști         Un polițist din Hunedoara a prins un tâlhar, după ce l-a alergat pe străzi         ADVERTORIAL. Educația financiară este vitală pentru un antreprenor         BIROCRAŢIA SUFOCĂ ROMÂNIA. Două miliarde de euro de la UE n-au mai ajuns la drumurile patriei         INSTITUŢIA PREFECTULUI. Lista despăgubirilor a fost aprobată de Guvern         O tânără a fost jefuită în Hunedoara         Accident în Hunedoara, produs de un bărbat de 71 de ani         PROIECT PILOT. Tablete pentru elevi şi laptopuri pentru dascăli, moca, de la stat         Pagube de peste jumătate de milion de lei în judeţul Hunedoara         Aproape 200 de cadre didactice, cercetători, academicieni și scriitori au dat publicității apelul ”Dreptul la Educație”         Ministrul Turismului la Geoagiu Băi. Mircea Titus Dobre: „Ce a fost până acum a fost o pancartă”         Drumul Ilia – Gelmar se va face cu 40 milioane euro, bani europeni         Semnal de alarmă: Hunedoara înconjurată de terenuri poluate. Cât de nocive sunt haldele de steril         Imagini aeriene de pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Cum s-a lucrat (VIDEO)         Atenționare meteo: cod galben de ploi și vijelii!         Scandal în trafic cu urmări grave, filmat de un martor (VIDEO)         Accidentul rutier din intersecția de la Sântuhalm. Cine a fost vinovat         Violenţă de limbaj, bagatelizată de câţiva magistraţi hunedoreni